În faţa bolii
Pontificatul papei Ioan Paul al II-lea a fost marcat de numeroase evenimente care au afectat sănătatea sa, dar nu l-au doborât. Astfel: la 13 mai 1981, după ce a fost rănit cu un pistol, a fost internat; 20 iunie 1981: a fost internat din cauza unei infecţii cu un citomegalovirus; 15 iulie 1992: a fost operat de o tumoare benignă la colon; 2 iulie 1993: a fost operat din nou; 11 noiembrie 1993: după o fractură a fost internat la Spitalul Gemelli; 29 aprilie 1994: după o ruptură de femur provocată de o cădere a fost internat; 14 august 1996: a fost internat la Clinica "Regina Apostolorum"; 8 octombrie 1996: a fost operat de apendicită. La 2 februarie, Sfântul Părinte a fost internat la Spitalul Gemelli după o criză de gripă. La 10 februarie, papa a părăsit spitalul. Joi, 24 februarie, a fost din nou internat la Gemelli, după o nouă complicaţie a gripei, fiind supus unei operaţii. Credincioşii s-au rugat şi se roagă în continuare pentru sănătatea Sfântului Părinte.

Demnitatea căsătoriei
În dimineaţa zilei de 8 februarie, la Biroul de Presă al Sfântului Scaun, a avut loc prezentarea documentului "Dignitas connubii (Demnitatea căsătoriei), instrucţiune de respectat de Tribunalele diecezane şi interdiecezane în abordarea cazurilor de nulitate a căsătoriei". Instrucţiunea a fost pregătită de Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative, cu colaborarea altor dicasterii. Cardinalul Julian Herranz a explicat faptul că instrucţiunea "Dignitas connubii" urmăreşte să ofere judecătorilor din tribunalele ecleziale "un document practic, un fel de vademecum pentru îndeplinirea însărcinărilor lor în audierile canonice privind nulitatea căsătoriei". Un document similar, instrucţiunea "Provida mater", a fost publicat în 1936, în conformitate cu Codul de drept canonic din 1917. "Dignitas connubii", a afirmat cardinalul Herranz, caută să faciliteze consultarea şi aplicarea ediţiei din 1983 a Codului de drept canonic, reunind toate normele referitoare la procesul canonic de nulitate a căsătoriei.

Exerciţii spirituale
Misterul Euharistiei a fost tema principală a exerciţiilor spirituale din acest an din Vatican, susţinute de către episcopul Renato Corti de Novara, vicepreşedintele Conferinţei Episcopale Italiene şi consultor al Congregaţiei pentru Cler. Cu tema "Biserica în serviciul noului şi veşnicului legământ", meditaţiile au fost inspirate de scrisoarea apostolică "Mane nobiscum, Domine", a papei Ioan Paul al II-lea. Ideea exerciţiilor spirituale în Vatican datează din anul 1929, din vremea papei Pius al XI-lea. El a ţinut exerciţiile în Advent, dar papa Paul al VI-lea le-a mutat în prima săptămână a Postului Mare.

Memorie şi identitate
"Memorie şi identitate", cea mai nouă carte a papei Ioan Paul al II-lea, a apărut în librării la sfârşitul lunii februarie, deocamdată în versiune italiană; traducerile vor urma în cel mai scurt timp în alte limbi de circulaţie internaţională. În cartea sa, suveranul pontif meditează asupra experienţelor din ultimul secol, în special asupra regimurilor naziste şi comuniste din ţara sa natală, Polonia. Papa vorbeşte despre materialismul ateist, subliniind devastarea cauzată de ideologii în timpul secolului XX. "Memorie şi identitate" nu este o autobiografie, nici o serie de eseuri, ci transcrierea numeroaselor convorbiri dintre papă şi doi dintre prietenii săi, filozofii polonezi Krysztof Michalski şi Jozef Tischner. Colectarea şi pregătirea textelor a fost făcută de echipa papei, coordonată de Mons. Pawel Ptasznik. "Memorie şi identitate" este al patrulea volum de amintiri şi reflecţii publicat de papa Ioan Paul al II-lea în timpul pontificatului său.

Pentru mass-media
În ziua de 21 februarie, la Biroul de Presă al Sfântului Scaun, arhiepiscopul John Foley, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii, a prezentat documentul "Dezvoltarea rapidă", scrisoarea apostolică a papei Ioan Paul al II-lea către responsabilii cu comunicaţiile. Scrisoarea este rezultatul unei dorinţe exprimate acum un an de Sfântul Părinte, de a marca aniversarea "Inter mirifica" cu un nou document. "Dezvoltarea rapidă, a spus preşedintele consiliului, reprezintă o capodoperă de intuiţie privind semnificaţia mijloacelor de comunicare socială în vremurile noastre. Priviţi paragraful al treilea: «Comunicaţiile media au câştigat o asemenea importanţă încât au devenit principalul mijloc de îndrumare şi de inspiraţie pentru numeroase persoane în comportamentul lor personal, familial şi social. [...] Ne aflăm într-o eră a comunicaţiilor globale în care multe momente ale existenţei umane sunt fie petrecute, sau cel puţin confruntate cu diferite procese ale mass-media»".

Sora Lucia
Sora Lucia, ultima supravieţuitoare a grupului de copii cărora le-a apărut Fecioara Maria la Fatima, Portugalia, a trecut la cele veşnice la 13 februarie, în vârstă de 97 de ani, în Conventul Carmelit "Sf. Tereza de Coimbra", din centrul Portugaliei. A murit în ziua a 13-a a lunii, zi în mod tradiţional asociată cu apariţiile Mariei. Secretul de la Fatima a fost dezvăluit integral de Vatican, iar Rusia a fost consacrată, după cum a cerut Fecioara Maria, a confirmat în 2001 sora Maria Lucia a lui Isus şi a Inimii Imaculate. Vizionara de la Fatima a făcut declaraţia amintită în faţa arhiepiscopului Tarcisio Bertone, la 17 noiembrie 2001, pe când acesta era secretarul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Conţinutul discuţiei dintre reprezentantul Vaticanului şi sora Lucia a fost mai apoi făcut public de către Vatican la 20 decembrie 2001. Atunci când arhiepiscopul i-a explicat că există dubii privind părţi rămase necunoscute din al treilea secret, sora Lucia a replicat: "Totul a fost publicat; nu mai există secrete. [...] Dacă aş fi primit noi revelaţii, nu le-aş fi comunicat oricui, ci le-aş fi spus direct Sfântului Părinte".

Rugăciune specială
În ziua de vineri, 4 februarie, Domnul l-a chemat la sine pe PS Gennaro Franceschetti, arhiepiscop de Fermo, un vechi prieten al Diecezei de Iaşi. A fost înmormântat în catedrala de la Fermo luni, 7 februarie. PS Petru Gherghel, la aflarea veştii, a trimis o telegramă în care şi-a exprimat compasiunea, asigurându-i de rugăciune pe cei ce l-au cunoscut şi au lucrat cu el. În Arhidieceza de Fermo se află localitatea Monterubbiano în care s-a născut primul episcop de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli. Cu ocazia Zilelor Episcopiei, în zilele de 26 şi 27 iunie 2004, la Iaşi, a fost prezentă o delegaţie din Arhidieceza de Fermo, condusă de păstorul acesteia, PS Gennaro Franceschetti. PS Franceschetti a fost un prieten vechi al Episcopiei de Iaşi şi al PS Petru Gherghel.