Această deviză la inima preotului misionar Ludovic Maria Grignion de Montfort (1673-1716), declarat sfânt în 1947, a fost însuşită de către superlativul papă Ioan Paul al II-lea, recent plecat la Domnul. Rămas orfan de mamă la vârsta de 9 ani (în anii următori, a rămas şi fără frate, fără tată), tânărul Karol Wojtyla şi-a găsit sprijinul, cum era normal, în Dumnezeu şi în Maica sa preasfântă. Ştia el ce bună călăuză pe calea vieţii poate fi Preacurata, de aceea i s-a încredinţat total.
Maria, mijlocitoarea tuturor harurilor, l-a condus pas cu pas, peste marile dificultăţi ale Celui de-al Doilea Război Mondial, în pregătirea la sfânta Preoţie şi pe treptele ierarhiei bisericeşti: episcop auxiliar, arhiepiscop al Cracoviei şi cardinal. În ziua de 16 octombrie 1978, preacurata Fecioară Maria, mireasa Duhului Sfânt şi mama preotului veşnic, Isus, "slujitoarea Domnului", a avut grijă să fie ales la cârma Bisericii Fiului ei slujitorul credincios şi fiul ascultător călăuzit de ea, Karol. Nu-i de mirare dacă acesta, din prima clipă a misiunii sale de cea mai mare importanţă, a ţinut să-şi încredinţeze pontificatul aceleia care este mama Bisericii şi regina apostolilor. Această protectoare prin excelenţă nu i-a înşelat nici o clipă încrederea, aşa cum era convins şi sfântul Bernard în rugăciunea: "Adu-ţi aminte că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta..."
Când atentatorul Ali Agca a voit să-i ia viaţa, Maica sfântă a fost "pe fază", în ziua ei, de 13 mai 1981. Evident, nu l-a scutit de suferinţă, aşa cum n-a fost scutită nici ea, "mama durerilor", nici Fiul ei preaiubit, Isus. Douăzeci şi şase de ani, cinci luni şi 12 zile a vegheat asupra lui în tot ce a întreprins pentru ca Dumnezeu să fie cunoscut mai bine şi iubit de către toţi. Cu câtă pietate o saluta, duminică de duminică, în rugăciunea Angelus sau Regina coeli, împreună cu mulţimea adunată în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma şi, prin intermediul televiziunii sau radioului, cu mulţi alţii din lumea întreagă! Şi a voit Regina tuturor sfinţilor să-l conducă la Tatăl, tot într-o zi a ei, sâmbătă, 2 aprilie 2005. Sperăm că tot într-o zi a ei să-l vedem ridicat la cinstea altarelor.
Mamă a Bisericii, după exemplul papei Ioan Paul al II-lea, ne încredinţăm şi noi cu totul ţie! Roagă-te pentru noi, mijloceşte pentru noi la Domnul Isus Cristos!