Bartolomeu, Iacob cel Mic, Andrei
Cina cea de taină a lui Leonardo nu este o prezentare a unei acţiuni simple şi secvenţiale, ci îmbină evenimentele individuale narate în evanghelii, de la anunţarea prezenţei unui trădător până la introducerea Euharistiei, aşa încât momentul prezentat este o întâlnire a celor două evenimente. Prin urmare, reacţiile ucenicilor se raportează atât la trecut, cât şi la evenimentele ulterioare. În acelaşi timp, totuşi, introducerea Euharistiei rămâne în mod clar evenimentul central.
În capul mesei Bartolomeu este ridicat puţin în picioare; uimit, este îndreptat spre centru; Iacob cel Mic, al doilea de la stânga, îşi pune mâna pe spatele lui Petru în intenţia de a întreba; Andrei, lângă el, este uimit de descoperirea făcută de Isus; ţine mâinile în faţa lui şi vorbeşte; ochii deja îl caută pe Isus.
Iuda, Petru, Ioan
Iuda, mai presus de toţi, a fost caracterizat cu claritate de Leonardo, căci el nu era plasat, aşa cum se obişnuia, în centrul picturii, în faţa mesei, ci este plasat printre ceilalţi ucenici. El este identificat prin mai multe elemente, ca, de pildă: întinde mâna după pâine (Lc 22,21); punga de bani conţinând răsplata pentru trădare; o solniţă răsturnată. Leonardo a exprimat în mod formal izolarea sa faţă de grup prezentându-l ca fiind singurul a cărui parte superioară a trupului este aplecată peste masă, depărtându-se de Isus.
Petru se simte responsabil de cuvintele lui Isus şi reacţionează cerând explicaţii lui Ioan; îi vorbeşte la ureche. Leonardo l-a identificat pe Petru prin pumnalul ameninţător pe care urma să-l folosească în zori, pentru a tăia urechea lui Malchus, unul dintre soldaţii care urmau să-l aresteze pe Isus.
Ioan este angajat în discuţie între Petru şi Isus; ucenicul cel preaiubit poartă haine roşii şi albastre, ca Isus, şi este aşezat la dreapta lui, locul cel mai de onoare. În contrast cu maniera obişnuită de prezentare, în care Ioan stă la pieptul lui Cristos, aici Leonardo se referă la Evanghelia după sfântul Ioan (13,24): "Simon Petru i-a făcut acestuia semn să întrebe cine ar putea fi cel despre care vorbeşte"; în schema tradiţională Petru şi Ioan stăteau la dreapta şi la stânga lui Isus
Toma, Iacob cel Mare, Filip
Toma ridică degetul mâinii drepte: arată spre cer; este ca şi cum ar cere permisiunea pentru a pune o întrebare şi a cere explicaţii.
Iacob cel Mare, a cărui gură este deschisă în atitudine de uimire, stă la stânga lui Isus şi îşi deschide braţele ca şi cum ar încerca să le spună celor doi ucenici din spatele lui, care încearcă să atragă atenţia lui Isus prin gesturile lor elocvente şi modul în care sunt aplecaţi în faţă, că ei ar trebui să stea tăcuţi şi să asculte.
Filip, din atitudinea şi din poziţia pe care şi-o asumă, se poate deduce caracterul apostolului: o persoană delicată cu aer de poet; îşi îndreaptă mâinile spre piept ca şi cum s-ar dezvinovăţi.
Matei, Iuda Tadeu, Simon Zelotul
Matei, care poartă o tunică verde, este întors spre ceilalţi doi; Iuda Tadeu este îndreptat spre Simon; Simon Zelotul este aşezat în capul mesei. Aceşti trei apostoli par să discute şi să schimbe opinii asupra celor întâmplate, par uluiţi, punându-şi multe întrebări la care nu sunt în măsură să răspundă.
