Şedinţe decanale
Treizeci de preoţi s-au întrunit la Săbăoani în cadrul unei şedinţe decanale marţi, 3 mai. S-au ales patru membri (doi preoţi şi doi laici) care să reprezinte decanatul în Consiliul Pastoral Diecezan, organism înfiinţat la 19 martie a.c. S-au luat în discuţie: susţinerea misiunilor, probleme de ordin administrativ, chestiuni pastorale concrete. La Bacău, în ziua de 18 mai, 65 de preoţi au participat la întâlnirea decanatelor de Bacău, Traian şi Vrancea. Pe ordinea de zi au fost următoarele teme: înfiinţarea Consiliului Pastoral Diecezan şi, în perspectivă, a Consiliului Pastoral Parohial; Testamentul papei Ioan Paul al II-lea; viaţa şi activitatea actualului pontif, Benedict al XVI-lea; Operele Misionare Pontificale Fidei Donum; aspecte de ordin pastoral.

Cinci ani de Scout
Grupul Scout din Adjudeni a împlinit cinci ani de activitate, eveniment care a fost sărbătorit în ziua de duminică, 8 mai. Cu această ocazie, 43 de simpatizanţi ai mişcării Scout au depus promisiunea în faţa lui Dumnezeu şi a credincioşilor, pentru a respecta legea şi principiile Scout. La sărbătoare au participat membri cercetaşi din mai multe centre locale, membri ai Acţiunii Catolice şi ai organizaţiei "Sf. Vincenţiu" din Adjudeni, un grup de tineri din Stăuceni (Republica Moldova), precum şi persoane care au contribuit la înfiinţarea mişcării în parohie şi la buna desfăşurare a activităţilor. (Elisabeta Neculai)

Colecta pentru sinistraţi
În comuniune cu toţi credincioşii din ţară, Dieceza de Iaşi s-a solidarizat prin rugăciune şi printr-o colectă specială cu cei care suferă în urma inundaţiilor. Astfel, joi, 5 mai, în cadrul Liturghiilor din solemnitatea Înălţării Domnului din Biserica Romano-Catolică, în toate cele 130 de parohii catolice din Moldova, credincioşii au contribuit cu banii lor: 700 de milioane lei au fost direcţionaţi spre Caritasul Diecezei de Timişoara; 300 de milioane lei au fost trimişi Caritasului Eparhiei de Lugoj. În ziua de 28 aprilie PS Petru Gherghel a trimis o scrisoare către toate parohiile Diecezei de Iaşi, prin care a făcut apel pentru "o colectă de caritate" în sprijinul sinistraţilor. La 22 mai, în bisericile catolice din restul României s-a făcut o colectă naţională pentru persoanele afectate de inundaţii în Banat.

Ziua Bolnavului
Celebrarea Zilei Mondiale a Bolnavului în Biserica Catolică este celebrată în mod obişnuit la 11 februarie. Întrucât la acea dată este dificilă deplasarea bolnavilor la biserică, în Dieceza de Iaşi s-a hotărât ca această zi să fie marcată la 13 mai, când se sărbătoreşte Apariţia Sfintei Fecioare la Fatima. Astfel, la Iaşi şi la Butea, episcopul Petru Gherghel a celebrat o Liturghie la care au fost aduşi câteva zeci de bolnavi.

În Anul Euharistiei
Sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului de anul acesta capătă o semnificaţie deosebită având în vedere că în întreaga Biserică Catolică anul 2005 este Anul Euharistiei, declarat de papa Ioan Paul al II-lea în octombrie 2004. În cele mai multe localităţi din Moldova sărbătoarea a avut loc joi, 26 mai. Pentru a da posibilitatea să participe cât mai mulţi credincioşi, în oraşele mari sărbătoarea şi procesiunea au avut loc duminică, 29 mai. Astfel, la Roman, Iaşi, Bacău şi Oneşti, Liturghia a fost urmată de procesiunea prin oraş. PS Petru Gherghel a prezidat Liturghiile de la Iaşi şi Bacău, iar PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, a prezidat la Roman şi Oneşti. În localităţile Gherăeşti, Horleşti, Târgu Trotuş şi Mihăileni-Siret, hramul bisericii (Trupul şi Sângele Domnului) a fost celebrat cu o mai mare solemnitate.

Profesiuni
În cadrul Congregaţiei "Surorile lui Isus Răscumpărătorul", la 22 mai, sr. Maria Angela Câtea şi sr. Daniela Farcaş, au făcut la Ploscuţeni profesiunea perpetuă, respectiv temporară. În Congregaţia "Surorile Providenţei", la 22 mai, la sediul din Iaşi, sr. Viviana Radu şi sr. Lucia Vârgă au făcut profesiunea perpetuă. Tot la Iaşi, marţi, 31 mai, surorile Gabriela Andrieş, Maricica Antal, Maria Bertalan, Veronica Călugăru, Felicia Corlade, Cristina Percă şi Lenuţa Senteş din Congregaţia "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" au făcut profesiunea perpetuă.

Sfinţiri de biserici
În Parohia Moineşti vor avea loc două sfinţiri de biserici. Duminică, 19 iunie, la ora 10.30, va fi sfinţită biserica "Regina Rozariului" din Pietrosu, filială a parohiei. În aceeaşi zi, la ora 12.30, va fi sfinţită biserica "Înălţarea Domnului" din Parohia Moineşti. Sfintele Liturghii vor fi prezidate de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. Construcţia noii biserici din Moineşti a fost începută în 1990, turnul având o înălţime de 36 m. Biserica din filiala "Pietrosu" a fost construită în anul 1964 şi renovată în întregime în acest an.

Pelerinaj la Vatican
Firma de turism "Mondial Travel" din Bucureşti (str. Aurel Vlaicu, 138, sect. 2, e-mail: [email protected], tel.: 021/2109527) organizează în perioada 1-15 iunie înscrieri pentru un pelerinaj la Vatican. Costul este de 259 euro + 1.990.000 lei de persoană, cu plata în rate. Traseul va fi: Bucureşti, Budapesta, Viena, Padova, Bologna, Loreto (vizitarea casei sfintei Rita), Cascia (sanctuarul sfintei Rita), Roma, Vatican. Programul şi detalii suplimentare pot fi găsite la www.ercis.ro.

Admitere 2005
Şcoala Normală "Vasile Lupu" din Iaşi, profilul teologie romano-catolică, şi Liceul Catolic "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", organizează concurs de admitere în clasa a IX-a, ciclul liceal, pentru tinerii care au promovat clasa a VIII-a. Pentru anul şcolar 2005-2006, au fost aprobate 25 de locuri.
Programul admiterii:
- 30 iunie - 2 iulie: înscrierea candidaţilor;
- 5 iulie: desfăşurarea probei de verificare a cunoştinţelor religioase (subiectele sunt luate din "Mica Biblie");
- 6 iulie: afişarea rezultatelor la probele de verificare a cunoştinţelor religioase;
- 7-9 iulie: desfăşurarea înscrierii candidaţilor care au trecut probele de verificare a cunoştinţelor religioase (în etape, ca la toate celelalte licee).
Informaţii suplimentare: pr. Paul Budău (tel. 0232/262131, 0722/722712), pr. Maricel Mititelu (tel. 0232/262156, 0745/332202) şi pr. Felix Roca (tel. 0232/248424; 0741501481).

Pe scurt
- 13-14 aprilie: Adunare Generală a Conferinţei Superiorilor Majori din România la Cluj-Napoca
- 23 aprilie: La Fărcăşeni a fost o Liturghie pentru preoţii care au activat în parohie
- 23 şi 27 aprilie: Întâlniri la Traian ale membrilor Comisiei Diecezane pentru Viaţa Consacrată
- 29-30 aprilie: Sesiunea ştiinţifică "Euharistia, model şi viaţă pentru persoanele consacrate" la Institutul Teologic Franciscan din Roman
- 30 aprilie şi 1 mai: Axel Mittelstaedt, marele prior pentru România al Ordinului "Sfântul Lazăr" din Ierusalim, în vizită la Iaşi
- 4 mai: Concert de orgă la Bacău "Sf. Cruce", urmat de lansarea unui DVD cu videoclipuri religioase
- 6-8 mai: Studenţii Institutului Teologic din Iaşi au făcut un pelerinaj în Dieceza de Chişinău
- 14 mai: Fraţii Şcolilor Creştine din Iaşi au sărbătorit aniversarea patronului, sfântul Ioan de La Salle
- 14-15 mai: Vizită pastorală în Parohia Galaţi
- 14/15 mai: Momente speciale de priveghere de Rusalii organizate la Iaşi şi Roman
- 20-21 mai: Simpozion Internaţional: "Rolul Bisericii şi al societăţii civile într-o Europă unită" la Institutul Teologic Franciscan din Roman
- 22 mai: Un nou Centru de Îngrijire la Domiciliu a fost inaugurat la Oneşti
- 27 mai: Simpozionul "Euharistia: dar divin şi misiune creştină" la Institutul Teologic din Iaşi
- 27-28 mai: La Bacău a fost o întâlnire a Consiliului Director al Organizaţiei Kolping România
- 28 mai: La Centrul cultural "Xaverianum" din Iaşi a avut loc o dezbatere cu titlul: "Ioan Paul al II-lea. Proba evaluării pontificatului din perspectiva istoriei contemporane"
- 2 iunie: Congres Internaţional: "Adevăr şi moralitate. Ce facem cu adevărul în spaţiul public? Cât de morale sunt legile politic corecte?" la Institutul Teologic din Iaşi
- 4 iunie: Sărbătoarea Copiilor va fi la Săbăoani
- 11-17 iulie: La Iaşi, în cele trei parohii catolice, se va desfăşura un campus de vară pentru copii.