În sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, miercuri, 29 iunie, în catedrala din Iaşi, au primit hirotonirea întru preoţie 16 diaconi. Alţi şase diaconi au fost hirotoniţi preoţi, duminică, 26 iunie, la Roman. Gândindu-ne la aceste evenimente, redăm în cele ce urmează o reflecţie legată de chemarea la preoţie.

Am cunoscut-o foarte bine pe femeia aceasta, dar nu mă întrebaţi cum se numeşte. Visul ei fusese întotdeauna de a avea în familia ei un fiu preot. La 24 de ani avea familia ei. La 26 de ani a avut un fiu: era mamă şi a rămas văduvă. Îşi jertfi doliul pentru ca orfanul de tată să fie chemat de Cristos, consfinţit pentru altar, pentru slujirea celorlalţi.

Copilul a devenit preot şi trăieşte şi astăzi. Îl cunosc bine. Preotul îşi aminteşte de convorbirile cu mama sa. Le păstrează proaspete în amintire: "Niciodată nu m-am plâns de soarta mea..., de singurătate, de sărăcie... Am jertfit totul pentru copilul meu pentru ca Dumnezeu să-l cheme să mântuiască suflete, ca să fie vrednic. Am privit din depărtare sfintele Liturghii de mâine...; aceasta m-a întărit, m-a răsplătit dinainte. Când simţeam că sufăr prea mult, mă vedeam în genunchi, la Liturghia fiului meu, împărtăşindu-mă din mâna sa. Aceasta m-a ajutat. Când lumea vorbea despre lucrări menite să amelioreze societatea, să împiedice prăbuşirea ei în necredinţă, eu spuneam: e foarte bine, dar mai este şi altceva: ar trebui preoţi. Un preot în plus este echivalentul unui salvator: înseamnă o Liturghie jertfită zilnic timp de 20, 30 de ani... şi câtă bogăţie într-o sfântă Liturghie! Toate operele de caritate, toate rugăciunile adunate, toate conferinţele la un loc, nimic nu poate egala valoarea unei sfinte Liturghii".

"Când eram tânără mi se spunea: Prin preot vin toate harurile, el schimbă faţa lumii. Dacă la 16 ani n-aş fi găsit un preot care să mă susţină şi să mă îmbărbăteze, nu ştiu ce s-ar fi ales de mine; mi-aş fi pierdut idealul. Apoi, după moartea soţului meu, mi-aş fi pierdut curajul, puterea de a înfrunta viaţa. Când mă gândeam că fiul meu va face pentru alţii ceea ce alţi preoţi au făcut pentru mine, atunci mă simţeam plină de entuziasm... Încă de pe acum întrevăd preoţia lui. Alteori îl văd la amvon, ascult în inima mea răsunetul glasului său...

Trăiesc în viitor, îl văd la scaunul de spovadă..., zăresc lacrimile credinţei care curg pentru păcatele iertate. Văd cum cresc avânturi noi, înflăcărări care se ridică în urma glasului fiului meu...

Îl văd muncind pentru tineret. Îşi priveşte tinerii cu o privire adâncă, luminată de o scânteie divină. Le descoperă ceea ce Isus descoperea samaritenei: "Dacă aţi şti darul lui Dumnezeu... Cristos este însetat după vindecarea sufletelor voastre... V-a ales pentru rolul acesta. Daţi-i să bea. Umpleţi-vă inima cu divin; daţi de băut celor însetaţi...".

Îmi văd fiul, preotul de mâine, îl văd lângă cei descurajaţi arătându-le sensul cel frumos al vieţii, preţul unui simplu efort, al unei rugăciuni; îl văd reclădind existenţe pierdute...

Îl văd la capătul muribunzilor, al marilor păcătoşi, împărtăşind iertarea şi viaţa veşnică... Văd sufletele mântuite pentru veşnicie, mântuite prin fiul meu...".

Da, prin tine smerită femeie răposată. Dacă nu ai fi avut acest copil, dacă nu ai fi plăsmuit preoţia şi sufletul lui prin pilda martiriului tău unit cu martiriul lui Cristos, atunci preotul acesta n-ar exista astăzi.

Tot binele pe care acest preot încearcă, sfios, să-l realizeze n-ar mai fi zămislit în această întunecată vale în care preoţia lui trece ca o lumină...

Dormi în pace în mormântul în care fiul tău te-a văzut coborând, ducând cu tine jumătate din sufletul său, sau mai bine zis, bucură-te acolo sus în ceruri, unde urcă neîncetat sufletele evanghelizate de copilul tău.

Lacrimile, cuvintele şi strădaniile tale nu s-au pierdut în zadar...

Dacă scriu aceste rânduri mă gândesc în primul rând la tinerele fete şi la mamele care le vor citi. Lor le spun: "Există o măreţie pe care v-o oferă Dumnezeu, o imensă fericire pe care v-o pune la dispoziţie. Nutriţi dorinţa, dorinţa arzătoare de a avea un fiu preot. Acesta este un mijloc de a vă prelungi existenţa şi de a vă imortaliza numele între oameni".

Traducere de pr. Anton Bişoc după L'Abbe Mark