* Ne-au mai scris de sărbători şi le mulţumim: Crişan Maria (Sânmihai de Pădure); Cristina Koch Smeu (Bucureşti); Carmen Strat şi Balint Vasile (Suceava); Antonia-Ştefania Georgescu (Moineşti); Lenuţa Lungu şi ministranţii (Vulcan); Maria Elisabeta (Constanţa); Ioan Ioniţă (Hălăuceşti); Surorile lui Isus Răscumpărătorul (Oneşti şi Slănic Moldova); Comunitatea Surorilor "Maria Bambina" (Faraoani); pr. Condor Gheorghe (Satu-Mare); Sr. Benigna şi Comunitatea "Maria Îndurerată" (Sighet); Surorile românce din Grafschaft (Germania); Sr. Rina Luraschi (Italia); Surorile Franciscane (Singureni); Sr. Ecaterina Ciobanu CJ (Popeşti-Leordeni); Surorile "Sf. Carol Borromeu" (Gioseni); Familia Anton Lucaci (Verona).
* Gabriela M. (Pildeşti). "Mama mea are 73 de ani şi iubeşte foarte mult această publicaţie. Nu aşteaptă pensia cum aşteaptă revista lună de lună ca s-o citească. Uneori o citeşte şi de două ori spunând: «De câte ori o citesc de atâtea ori găsesc lucruri noi»".
Vă mulţumim pentru cele împărtăşite şi sperăm ca mama dv. să se bucure de cadoul pe care doriţi să i-l faceţi de ziua onomastică. Sfânta Bernadeta să mijlocească pentru ea de la Dumnezeu ocrotire şi ajutor.
* Aurelian Gavriloaie (Mihăileni, jud. Suceava). Ne bucurăm împreună cu dv. pentru ceea ce s-a realizat şi se va realiza la biserica din Mihăileni. Credem că împreună cu dv. se bucură şi familia Iosif Exner care a finanţat lucrările de consolidare şi renovare a bisericii. Domnul să-l ajute şi să-i binecuvânteze familia şi eforturile.
* Maria Cosmina Domşa (Blaj). Pentru problema cu care te confrunţi trebuie să iei legătura cu cei de la Caritas Iaşi care au scris articolul respectiv (Mihaela Condac, Str. Sărărie, 134, 700116-Iaşi; tel.+fax 0232-210085, e-mail: [email protected]).
* Ioan Cojan (Traian), Gherghel Elena (Comăneşti), Damian Andrici (Roman). Scrisorile dv. au fost primite şi citite cu atenţie. Veţi primi răspuns într-unul din numerele viitoare ale revistei.
* Alexandra Morogan (Bacău). "Soarta acestui pământ şi a popoarelor de pe el se află în mâna Celui Atotputernic. Tot mai des auzim de cutremure, calamităţi devastatoare şi războaie. Aceste calamităţi ne tulbură prezentul şi ne ameninţă viitorul. Dumnezeul mângâierilor să dea celor ce trec prin astfel de situaţii curaj şi speranţă pentru a merge mai departe. Adeseori ne punem întrebarea: De ce îngăduie Dumnezeu toate acestea şi de ce tace? Dumnezeu nu tace, ci vorbeşte oamenilor prin aceste tragedii ca să înţeleagă şi să asculte de glasul lui. El vrea să ne atenţioneze că noi care suntem creaţia sa ne-am îndepărtat de el. «Doamne, ai milă de noi! Noi care nădăjduim în tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie!» (Is 33,2)".
Sperăm ca rândurile dv. să fie citite de cât mai mulţi. Mesajul lor este important şi folositor. Acelaşi răspuns şi pentru Amphion Buteanu (Butea) care ne-a scris: "Poezia, ca şi alte arte, înnobilează sufletele, le sensibilizează şi le înalţă pe trepte mai înalte, mai aproape de Dumnezeu. De aceea m-am gândit să scriu versurile: Nu căuta apă în mare / Şi nici lumină-n zi cu soare, / Ci pacea sfântă-nălţătoare / În tabernacolul din altare. // Oricât de mare-ţi va fi vrerea, / Nu, în averi, găseşti plăcerea, / Ci-n liniştea duhului tău, / În dragoste, de Dumnezeu".
* Mihai Marcuş (Ciucani) "Câţiva fraţi enoriaşi pur şi simplu calcă în picioare porunca a cincea din cele cinci porunci ale Bisericii. Aceştia nu că ar fi atât de săraci, nevoiaşi, lipsiţi, ci pur şi simplu nu vor să se achite de această obligaţie. Mă întreb şi poate se întreabă şi alţii: ce ar face aceştia dacă după o zi de muncă, seara, ar primi în loc de bani scuze? Se constată în bisericile noastre un fapt nu prea plăcut, anume: în momentul când se dăruieşte pacea în Biserică se face o rumoare generală. Mai ales în rândul tinerilor se întinde mâna peste 2-3 bănci ceea ce cred că nu e normal. Ce bine ar fi ca să se dea pacea numai cu vecinul din dreapta şi stânga".
Este bine că aduceţi în memorie porunca a cincea a Bisericii celor care sunt în astfel de cazuri. Sperăm să fie cât mai puţini. Astfel de oameni poate nu se consideră că ar face parte din Biserica Catolică şi de aceea nici nu-şi plătesc datoriile. În al doilea rând, atunci când ne dăruim semnul păcii nu ne achităm de o obligaţie, ci ne manifestăm bucuria pe care o celebrăm; Cristos, pacea noastră, este în mijlocul nostru. Normele liturgice, într-adevăr, precizează că trebuie să oferim pacea celor care în biserică stau lângă noi.
