Scrisoare apostolică

În timpul celebrării din solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului (10 iunie 2004) Sfântul Părinte a anunţat un An Euharistic special. Scrisoarea apostolică Mane nobiscum, Domine (Rămâi cu noi, Doamne), semnată la 7 octombrie 2004, a fost dată tocmai pentru a ajuta şi a călăuzi Biserica să celebreze acest an special. În cele 31 de numere, scrisoarea dezvoltă o introducere, patru capitole şi o concluzie.

Imaginea celor doi ucenici din Emaus străbate întreaga scrisoare. După ce explică modul cum Anul Euharistiei se aşază pe făgaşul Conciliului Vatican II şi al marelui jubileu 2000 (cap. I), Sfântul Părinte tratează despre Euharistie ca mister de lumină (cap. II), ca izvor şi manifestare a comuniunii (cap. III) şi ca principiu al misiunii (cap. IV).

Sunt menţionate două evenimente care iluminează şi ritmează începutul şi sfârşitul Anului Euharistiei: Cel de-al 48-lea Congres Euharistic Mondial (10-17 octombrie 2004, Guadalajara, Mexic) şi Cea de-a 11-a Adunare a Sinodului Episcopilor (Vatican, 2-29 octombrie). Adaugă şi Ziua Mondială a Tinerilor, care se va ţine la Köln (Colonia) în perioada 16-21 august (cu tema: "Am venit să ne închinăm lui" Mt 2,2).

Papa încredinţează celebrările din Anul Euharistiei grijii pastorale a episcopilor.

Anul Euharistiei ne îndreaptă spre Isus Cristos şi spre contemplarea chipului său care caracterizează drumul pastoral al Bisericii, în special pornind de la Conciliul Vatican II. În Cristos, Cuvântul făcut trup, nu numai că ni s-a revelat misterul lui Dumnezeu, ci ni s-a descoperit şi misterul omului. Tema este dezvoltată în mai multe documente: Redemptor hominis, Tertio millennio adveniente, Dies Domini, Novo millennio ineunte, Rosarium Virginis Mariae, Ecclesia de Eucharistia.

Isus vorbeşte despre sine ca "lumină a lumii" (In 8,12). Celebrarea euharistică îl hrăneşte pe ucenicul lui Cristos cu două "mese": a cuvântului lui Dumnezeu şi a pâinii vieţii. Euharistia e un banchet, este Cristos prezent real şi substanţial.

Anul Euharistiei este un timp potrivit pentru a studia atenţi Institutio generalis sau Rânduiala generală a Misalului roman şi a-i hrăni pe credincioşi cu o cateheză bogată.

Scrisoarea insistă pe faptul că acest timp trebuie să-i conducă pe toţi la a fi atenţi la modul de a celebra Liturghia, la adorarea sfântului sacrament în afara Liturghiei, la a celebra cu mai multă solemnitate Trupul şi Sângele lui Cristos.

Euharistia arată comuniunea eclezială şi-i cheamă pe membrii Bisericii să împartă bunurile spirituale şi materiale. În acest An al Euharistiei trebuie să se dea o importanţă specială Liturghiei duminicale în parohie.

Întâlnirea cu Isus în Euharistie dă ghes Bisericii şi fiecărui creştin să dea mărturie, să evanghelizeze. Euharistia ne face să fim solidari cu alţii.

Sfântul Părinte se roagă ca Anul Euharistiei să poată fi pentru toţi o ocazie preţioasă pentru o reînnoită conştiinţă a tezaurului incomparabil pe care Cristos l-a încredinţat Bisericii.

Papa îndeamnă pe toţi membrii Bisericii - episcopi, preoţi şi alţi miniştri, seminarişti, persoane consacrate, laici, în deosebi tineri -, să facă partea lor pentru buna reuşită a Anului Euharistiei.

În concluzie, scrisoarea e o invitaţie la a ne verifica în timpul Anului Euharistiei cu privire la câteva puncte:

- Liturghia duminicală, celebrare a întregii comunităţi parohiale (MND 3), comuniunea care se stabileşte cu fraţii şi cu Cristos; papa vorbeşte despre "spiritualitatea de comuniune" (MND 21);

- ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi conţinutul omiliei (MND 13);

- studierea cărţilor liturgice şi în deosebi a premiselor Misalului roman (MND 17);

- calitatea celebrărilor: papa vorbeşte de tonul vocii, de gesturi, mişcări, de întregul comportament, de respect, de momentele de tăcere (MND 18);

- educarea la rugăciune cu referinţă la Liturgia orelor (MND 8);

- mărturia creştină: finalul Liturghiei, spune papa, constituie o angajare la misiune (MND 24), solidaritate (MND 27) şi la slujire a celor din urmă (MND 28).