Într-o lume modernă, în prea mare parte, practic, închinătoare la tot felul de idoli, imperativul Crăciunului - "Veniţi să-l adorăm pe Domnul" - este întotdeauna binevenit, purificator şi salutar.
Cuvintele din Decalog: "Eu sunt Iahve, Dumnezeul tău..., nu vei avea alţi zei înaintea mea..., nu îţi vei face nici un chip cioplit..., nu te vei închina în faţa acestor zei şi nu le vei sluji, căci eu, Iahve, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos" (Ex 20,2-5), păstrează actualitatea de-a lungul istoriei.
Declaraţia regelui asirian, Nabucodonosor (sec. VII î.C.), în urma intervenţiei miraculoase a lui Iahve în favoarea celor trei tineri evrei fideli, aruncaţi în cuptorul încins: "Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego..., pentru că nu este un alt Dumnezeu care să poată mântui astfel", ar merita să fie însuşită şi de stăpânitorii pământului din vremea noastră.
În momentele ispitirii sale de către diavol, Isus a fost cel mai îndreptăţit să-l apostrofeze pe neastâmpăratul mincinos, replicându-i: "Pleacă, satană! Căci scris este: pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji!" (Mt 3,10).
Aceste câteva argumente ar fi suficiente pentru orientarea în viaţă a oamenilor conştienţi de realizarea lor în Dumnezeu: "Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se odihneşte în tine" (Sf. Augustin).
Cele patru săptămâni dinaintea Crăciunului constituie răgazul verificării credincioşiei creştinului faţă de Dumnezeu şi trimisul său, mult doritul popoarelor, Mesia. Postul şi rugăciunea inimii, în înţelesul şi trăirea lor atotcuprinzătoare, vor cimenta din ce în ce mai mult ataşamentul faţă de Dumnezeu, începutul şi desăvârşirea vieţii creştine.
Eliberaţi de idolatria amăgitoare, vom putea îngenunchea împreună cu păstorii, cu cei trei crai din Răsărit, cu toţi creştinii, spunând: Osana, blând Mântuitor!
