Un loc pentru reculegere
De la Deda, valea Mureşului se restrânge pentru a oferi un frumos defileu de munţi împăduriţi până la Stânceni, localitate care se întinde de o parte şi de alta a râului. Un pod la dreapta şi iată-ne pe drumul Gudea care urcă de-a lungul pârâului cu acelaşi nume. Încă trei kilometri până la ultimele locuinţe ale satului. Apoi o pancartă indică: "Drum forestier. Circulaţia publică interzisă". Apare clopotniţa unei mici biserici din lemn ascunsă în verdele brazilor şi al sălciilor, înconjurată de vreo zece căsuţe de lemn. Un nume, "Schitul Sfânta Cruce", iar la intrare, o frescă - "Viţa Carmelului" -, plantată de profetul Ilie şi udată de ucenicul său Elizeu, protejată sub mantia sfintei Fecioare Maria de pe Muntelui Carmel.
Capela "Schimbarea la Faţă", decorată cu sfinţi ortodocşi şi catolici lasă să se vadă că este vorba de un loc de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Apoi, troiţa sfintei Tereza împodobită adesea cu flori de către o mână anonimă recunoscătoare.
Păstrând cu fidelitate spiritul contemplativ, mănăstirea oferă persoanelor care o cer spaţiu şi ajutor pentru rugăciunile lor, astfel încât să-i susţină în căutarea lui Dumnezeu şi în aprofundarea credinţei în singurătate, prin meditaţie şi participare la Liturghie.
Adresa: Schitul "Sfânta Cruce", str. Gudea, 281; 547575-Stânceni (MS);
tel. 0265/719914; 0740/880125; [email protected]; www.monasteresaintelie.com.