Delimitarea simbolică din pictura Cina cea de taină a lui Domenico Ghirlandaio este conţinută în maniera antonimică de zugrăvire a figurilor personajelor. Pacea lui Ioan care doarme în braţele Domnului contrastează cu duritatea de pe chipul lui Iuda, care, despărţit de ceilalţi discipoli, nu stă aşezat la masa jertfei Mielului divin, ci este în faţa lui într-o atitudine fariseică.

În cazul lui Iuda, delimitarea de restul apostolilor conţinută implicit în gestul trădării este exploatată suplimentar de autorul frescei prin această aşezare a lui separat faţă de ceilalţi; prin trădare, Iuda refuză să ia parte la masa frăţească, la agape, se autoexclude din comuniunea iubirii. Este păcătosul care nu se căieşte, care stă departe de ceilalţi şi nu poate participa la ospăţul euharistic pentru că a greşit faţă de Mântuitorul şi, orbit de propria lui eroare, nu vede "calea, adevărul şi viaţa" (In 14,16). Pisica, animal de companie reprezentat în pictură ca simbol al păcii domestice, aşezată aici la picioarele lui Iuda, este şi ea un element al serenităţii contrapuse urii şi duplicităţii trădătorului.

Alt personaj important dintre apostoli, sfântul Petru, aşezat la dreapta Domnului, are o atitudine spăşită, pioasă, de mâhnire în urma cuvintelor Învăţătorului: "Adevăr îţi spun, chiar în noaptea aceasta, înainte de a fi cântat cocoşul, de trei ori mă vei renega" (Mt 26,34).

Un alt registru, cel al distribuirii luminii, contribuie şi el la delimitarea simbolică a personajelor. Lumina naturală, care intră în încăpere prin ferestrele din spate şi prin cele laterale, conferă tuturor figurilor apostolilor o luminozitate egală. Toate personajele sunt împodobite cu aura sfinţeniei, mai puţin Iuda, care este încruntat, încrâncenat. Dar priviţi faţa Domnului! Ea este mai luminoasă decât toate, transfigurată de o lumină supranaturală, interioară, ca aceea de la schimbarea la faţă.

Hainele Domnului ne duc cu gândul la superba simbolistică a veşmintelor din icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov. Penelul italianului îl îmbracă pe Isus într-o tunică roşie acoperită de o mantie albastră, preluând simbolistica sufletului divin care învăluie trupul de carne al Mântuitorului: dubla natură a lui Isus, divină şi umană, ne este revelată în culori a căror frumuseţe a rămas nealterată de trecerea secolelor.

Bordura orizontală a nişei care face delimitarea orizontală între cele două planuri este împodobită cu o inscripţie în limba latină: "Ego dispono vobis sicut disposuit mihi Pater meus regnum ut edatis et bibatis super mensam mea in regno meo ("Eu rânduiesc pentru voi o împărăţie, aşa cum Tatăl a rânduit pentru mine, ca să mâncaţi şi să beţi la masă cu mine în împărăţia mea"). Este răsplata promisă de Isus apostolilor, pe care Domnul o rosteşte, conform lui Luca (22,29-30), imediat după instituirea Euharistiei şi anunţarea trădării lui Iuda şi tocmai acest detaliu defineşte clar momentul precis al acţiunii care este redat de autor.

Mâna lui Ghirlandaio a ţinut doar unul din nenumăratele peneluri care au transpus din vorbe în culori taina divină înfăptuită cu două mii de ani în urmă într-o modestă casă din Ierusalim, taină care a schimbat faţa pământului. Îndemnul de atunci ("Luaţi, acesta este trupul meu" [Mc 14,22]), perpetuat de-a lungul secolelor până astăzi, ne poartă pe fiecare dintre noi, când îngenunchem în faţa ostiei sfinte, înapoi în timp, în casa în care Isus şi apostolii lui au stat la Cina cea de taină a jertfei divine.