* Ionuţ Coceangă (Noviciatul Franciscan, Prăjeşti). "Am citit în numărul din luna februarie articolul «Mărturie misionară» în care sr. Gabriela Robu a descris aşa de frumos cum Dumnezeu a încurajat-o în clipele dificile, mai ales atunci când trebuia să plece departe de cei dragi, de ţară etc. Mi-a plăcut curajul ei, dar şi felul cum a privit ea lucrurile. Dacă ar fi să luăm în consideraţie micile noastre fapte în care Dumnezeu ne vorbeşte am urla de bucurie. Dar este atâta căutare de sine încât îl neglijăm pe Dumnezeu şi în felul acesta Domnul rămâne pe locul doi..."

Vă mulţumim pentru gândurile împărtăşite. Acelaşi răspuns şi pentru Amphion Buteanu (Butea) care ne-a scrie cu privire la acelaşi articol: "La polul opus acestui crin răsărit în grădina Domnului, spre întristarea mea, se află acea gloată posomorâtă care, în lipsa unei educaţii religioase şi civice, rătăceşte lipsită de adevăratul far călăuzitor, scăldându-se în cele mai neînchipuite fapte reprobabile, spunând: «Îmi trăiesc viaţa». Oare a fi consumator de stupefiante, a te încătuşa în lanţurile desfrâului, a-ţi însuşi ceea ce nu-ţi aparţine, în cele din urmă să ajungi în puşcărie înseamnă să-ţi trăieşti viaţa? E o optică total greşită şi depărtată de chiar morala naturală. Omul, prin însăşi natura sa, distinge binele de rău, utilul de inutil, frumosul de urât. Atunci, de ce oare o asemenea diferenţă între raţiune şi comportament? Sigur că aici, un cuvânt de spus îl are şi societatea care, aşa cum se observă, acţionează cu o eficienţă prea scăzută. Societatea acţionează, în mare măsură, cu argumente de constrângere, Biserica cu argumente de convingere, rodul educaţiei sociale se obţine prin frică, acel al Bisericii, prin dragoste. Şi iubirea adevărată ce nu are hotare şi nici limite căci izvorăşte din marea iubire. De aceea, se ştie că acolo unde nu este Dumnezeu, e numai suferinţă şi dezordine, iar unde domneşte iubirea este şi Dumnezeu, iar unde este el, e totul".

* Eliz Zugravu (Cluj Napoca). Poeziile pe care ni le-aţi trimis sunt în studiu.

* Prof. Ştefan Hreniuc (Suceava); Ioan Cojan (Traian); Emilia Puşcaşu (Vatra Dornei); Maria Gabor (Italia); Victor Tarţa (Pintic, jud. Cluj). Răspuns la scrisorile dv. veţi primi într-unul din numerele viitoare ale revistei.

* Valeriu Mateeş (Bacău) "Prin intermediul acestei reviste, doresc şi îndrăznesc a-mi exprima un gând, o părere într-o anumită problemă pe care eu o consider că este de o acută actualitate (din nefericire) şi cu urmări dintre cele mai nefaste pentru societate, pentru noi toţi, în general. Este vorba despre familie, rolul ei în societate, în viaţă, în Biserică, rolul educativ pe care părinţii ar trebui să-l aibă în educaţia copiilor în plan spiritual (în special) social şi nu numai. Cu riscul de a greşi, astăzi familia ca exemplu de credinţă personală, este în mare pericol şi pe un drum ales greşit. Familia nu mai este un exemplu de credinţă morală, etică şi din păcate nici spirituală, nu mai are ca exemplu de viaţă sfânta familie, se comportă numai după criterii gândite numai de ea. Dacă îmi este permis şi nu îndrăznesc prea mult, aş dori să se publice o serie de articole în cadrul revistei «Lumina creştinului» în această direcţie, pe această temă, care pe mine mă înspăimântă. De asemeni, tot prin intermediul acestor rânduri, aş dori să profit de ocazie, ca în numele meu şi nu numai să transmit... păstorului nostru sufletesc, cu ocazia zilei de 19 martie (sfântul Iosif), urările noastre de bine cu sănătate".

Articole despre familie s-au tot publicat. Există şi o pagină specială pentru familii. Important este ca articolele să fie citite de persoanele în cauză. Este frumos că-i transmite-ţi părintelui paroh urări de bine de ziua onomastică, mai ales că aţi făcut-o şi anul trecut.

* Anton Bolog (Săbăoani) "Vă fac cunoscut situaţia mea în legătură cu fraţii mei. Eu mi-am făcut casă în grădina mamei mele, dar ea nu mi-a făcut acte pe pământul pe care mi l-a dat cu acordul fraţilor. Mă judec cu fraţii mei de patru ani ca să recapăt pământul moştenit de la părinţi... În situaţia noastră am fost opriţi cu toţii de la sacramente până ne vom împăca, dar nu s-a ajuns la o înţelegere cu ei. Nici acum nu s-a terminat procesul. Fraţii mei se duc la altar să primească sfânta Împărtăşanie, eu nu mă pot spovedi, dar ei pot? Eu am patru ani de când nu mă pot spovedi din cauza lor..."

Este clar că dacă lucrurile stau aşa cum le descrieţi, nu se pot împărtăşi. Fiecare este răspunzător de ceea ce spune la scaunul de spovadă. Din cele pe care ni le-aţi scris am dedus că şi dv. le purtaţi ranchiună. Nu sunteţi eliberat de ură. Nimeni care trăieşte în ură şi duşmănie nu se poate apropia de sfânta Împărtăşanie. Apostolul Paul spune: "Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea potirul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze, aşadar, pe sine omul şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din potir. Fiindcă acela care mănâncă şi bea cu nevrednicie îşi mănâncă şi îşi bea propria osândă, nesocotind trupul Domnului" (1Cor 11,27-29). Vă îndemnăm să vă rugaţi pentru pace, linişte şi împăcare şi să iertaţi din toată inima. Rugaţi-vă ca şi fraţii dv. să treacă prin aceeaşi experienţă a iertării.