Marele jubileu, Anul Rozariului, Anul Euharistiei - aceste trei etape marchează începutul mileniului, plin de nelinişti şi speranţe... Trei etape care, întocmai ca punctele cardinale, orientează drumul poporului lui Dumnezeu. Mai întâi anul jubiliar, etapă care conduce spre Cristos, legată de marea sărbătoare a celor două mii de ani de la naşterea Mântuitorului. Apoi Anul Rozariului, etapă mariană înrădăcinată în acea rugăciune veche şi mereu nouă înălţată cu inimi de fii spre Maria. Şi acum această etapă intens euharistică, cu rădăcini în misterul iubirii care zideşte zi după zi Biserica şi face din Cristos însoţitor de drum al fiecărui om, în orice loc şi timp.
"Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică şi eu îl voi învia în ziua de apoi" (In 6,54) este textul care ne orientează spre Euharistie, într-un timp în care Dieceza de Iaşi e chemată să finalizeze şi apoi să dea viaţă hotărârilor Sinodului diecezan.
"Sunt bucuros să anunţ - a spus papa în timpul celebrării din solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului - un An Euharistic special. El va începe cu Congresul Euharistic Mondial, programat între 10 şi 17 octombrie 2004 la Guadalajara (Mexic), şi se va sfârşi cu proxima Adunare a Sinodului Episcopilor, care se va ţine la Vatican în perioada 2-29 octombrie 2005".
Nu va fi doar un eveniment celebrativ sau o manifestare devoţională. Acest an va fi înainte de toate o mărturie de credinţă euharistică adusă de întreaga comunitate eclezială. Va fi apoi, pentru fiecare credincios, o oprire pentru suflet pentru ca, întărindu-se, să prindă noi puteri. Şi va fi în mod deosebit scânteia unui reînnoit şi angajant avânt misionar, cu conştiinţa că "a celebra Euharistia" înseamnă "a-l anunţa pe Cristos" şi "a-l face contemporan în orice timp".
De la bucuria jubiliară, hrănită de intimitatea mariană, ţâşneşte astfel o nouă fervoare euharistică. Pasul grăbit al Bisericii, călăuzit de Ioan Paul al II-lea, precedă încă o dată pasul incert al lumii şi orientează cărările istoriei. Este pasul Duhului care continuă să ritmeze timpul dificil şi trepidant al acestei omenirii a mileniului trei. Este timpul Euharistiei.
În luna octombrie se va celebra Cea de-a LXXVIII-a Zi Mondială a Misiunilor. "Euharistia şi misiunea" este tema din acest an a mesajului publicat la 19 aprilie 2004. Sfântul Părinte spune că angajamentul misionar al Bisericii este o "urgenţă" inseparabilă de Euharistie. "Adunată în jurul altarului, Biserica înţelege mai bine originea şi mandatul său misionar".
Chemarea la a împărtăşi "setea" pentru sufletele care trebuie să fie mântuite este adresată "întregului popor al lui Dumnezeu în orice moment al peregrinării lui în istorie". "Această sete de suflete care trebuie mântuite a fost mereu simţită puternic de către sfinţi: este de ajuns să ne gândim, de exemplu, la sfânta Tereza de Lisieux, patroana misiunilor, şi la Mons. Comboni, marele apostol al Africii".
"Congresul Euharistic Internaţional, care se va celebra la Guadalajara în Mexic în luna octombrie, luna misiunilor, va fi o ocazie extraordinară pentru această conştiinţă misionară comună în jurul Cinei trupului şi sângelui lui Cristos".
Pentru că se vor împlini 150 de ani de la definirea dogmei neprihănitei zămisliri, pe lângă reflecţia privind legătura care există între misterul euharistic şi misterul Bisericii, se face referire la Maria. "Să contemplăm Euharistia cu ochii Mariei", îndeamnă Sfântul Părinte.
Din cele 6,2 miliarde cât este populaţia lumii, 17,2% sunt catolici. Circumscripţiile ecleziastice (arhidieceze, dieceze, vicariate, prefecturi apostolice etc.) încredinţate Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor sunt în număr de 1.081, la care trebuie adăugate 153 din "zona de tăcere", precum China şi Cambodgia. Toate acestea reprezintă 40% din Biserica Universală. În teritoriile de misiune activează peste 85.000 de preoţi, 450.000 de călugăriţe şi 1,65 milioane de cateheţi.