* Georgeta (Huşi). "Am aşteptat cu bucurie luna octombrie, luna sfântului Rozariu, atât de plăcut sfintei Fecioare Maria. Eu cred că Maica Domnului a făcut multe minuni în viaţa noastră şi pentru aceasta trebuie să-i fim recunoscători Domnului. Nu putem fi indiferenţi la atâtea haruri pe care le-am primit prin mijlocirea ei...".

Constatările dv. sunt reale. Maria ne invită să facem întotdeauna ce ne-a spus Fiul ei, păstrând cuvântul şi meditându-l în inima noastră. Rugăciunea Rozariului nu este numai pentru luna octombrie. Ea trebuie continuată. De altfel, aşa cum spune Sfântul Părinte în ultima scrisoare apostolică (Mane nobiscum, Domine, 9), "prin deschiderea Anului Rozariului şi prin publicarea scrisorii apostolice Rosarium Virginis Mariae, am reluat discursul despre contemplarea chipului lui Cristos pornind de la perspectiva mariană, prin repropunerea Rozariului. De fapt, această rugăciune tradiţională, atât de recomandată de magisteriu şi atât de iubită de poporul lui Dumnezeu, are o fizionomie în mod evident biblică şi evanghelică, centrată în mod prevalent pe numele şi pe chipul lui Isus, fixat în contemplarea misterelor şi în repetarea rugăciunii Bucură-te, Marie. Caracterul său repetitiv constituie un fel de pedagogie a iubirii, făcută pentru a aprinde sufletul de aceeaşi iubire pe care o are Maria faţă de Fiul său. Pentru aceasta, ducând la o ulterioară maturizare un itinerar multisecular, am voit ca această formă privilegiată de contemplare să-şi completeze trăsăturile de adevărat «compendiu al evangheliei», integrând în ea misterele de lumină".

* Mihail Popa (Târgu Jiu). "Dacă omul nu este în continuă supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu, dacă nu este sfinţit prin rugăciune, Spovadă şi Împărtăşanie, atunci se va trezi în el tendinţa de îngâmfare, iar dacă astfel de oameni nu fac din sfânta cruce sprijinul lor, ei vor cădea în extreme. Creştinul adevărat va înţelege că Dumnezeu este cel dintâi şi cel mai bun adevăr...

Reflecţiile dv. cu privire la comportamentul omului faţă de planurile lui Dumnezeu trebuie să ne însoţească mereu. Într-adevăr, nu trebuie trecut cu vederea ceea ce este mai important în viaţă. Numai atunci când facem ceea ce vrea Dumnezeu ne vom regăsi pe noi înşine şi vom fi cu adevărat împliniţi.

* Familia Anton Lucaci (Verona, Italia). "Vă mulţumim pentru munca pe care o depuneţi şi pentru publicaţiile pe care ni le trimiteţi".

Ne bucurăm că publicaţiile editurii vă sunt de folos, fiind hrană pentru suflet. Cele scrise de dv. ne dau imbold de a merge mai departe în munca de editare, pentru a face ca în casele a cât mai mulţi oameni să răsară lumina speranţei.

* Sora Rina (Congregaţia "Divinei Providenţe", Italia). "Vă mulţumesc pentru broşurile trimise aici în comunitatea noastră unde sunt surori şi novice românce. Rugăciunea mea vă va însoţi în munca dv. de apostolat. Nu am să uit niciodată anii petrecuţi în România (la Iaşi) şi îmi amintesc cu drag persoanele care au fost alături de mine; le salut cu dragoste şi fraternitate".

Vă mulţumim pentru aprecieri, mai ales pentru rugăciuni. Sperăm ca mesajul dv. să fie citit de toţi cei care v-au cunoscut. Vă aşteptăm să reveniţi prin locurile în care aţi lucrat.

* Precup Roman (Alba-Iulia). "Cât de mult ne bucură faptul constatând cum unii tineri luptă cu dârzenie pentru a-şi stăpâni poftele dăunătoare sănătăţii trupeşti şi sufleteşti, ocolind drogurile, tutunul, alcoolul... care duc la «dezumanizarea» omului... Ca unul care am lucrat numai în domeniul educaţiei, al formării morale şi intelectuale a tineretului, observând comportamentul tinerilor înainte de căsătorie şi schimbările unora după căsătorie, m-am întrebat adesea: acum, de ce nu mai sunt cuprinşi de aceleaşi sentimente, de aceeaşi conduită morală pe care o aveau înainte de căsătorie? De ce nu-şi mai acordă atenţia cuvenită? De ce nu se mai ajută în căsnicie?...

Ioan Paul al II-lea spune că "orice familie ştie că egoismul, dezacordul, tensiunile şi neînţelegerile rănesc în mod brutal şi adesea vatămă mortal propria comuniune" (Familiaris consortio, 3,21). Trebuie sensibilizată lumea, toţi credincioşii, să nu cadă pradă noilor valuri şi furtuni distrugătoare, să apere tezaurul dat de Dumnezeu şi consacrat de însuşi Isus, care el însuşi a binevoit să se nască într-o familie şi a intervenit pentru a o sacraliza, ridicând-o la rangul de sacrament. Şi asta se face, aşa cum sugeraţi dv., şi prin educaţie. De aceea, "este necesar să se redescopere adevărul despre familie, care este o profundă comuniune de viaţă şi de iubire, deschisă spre generarea de noi persoane; precum şi demnitatea sa de biserică domestică şi participarea sa la misiunea Bisericii şi la viaţa societăţii" (Ecclesia in Europa, 90).

* Alexandra Morogan (Bacău). "Trăim într-o lume fără pace. Mereu există motive pentru care oamenii se duşmănesc şi se urăsc între ei. Sunt multe dezbinări între părinţi şi copii, sunt multe divorţuri, şi prin aceasta se dovedeşte că nu există pace...".

Constatarea dv. este reală. Dar nu este suficient numai să constatăm acest lucru. În ultima scrisoarea apostolică Mane nobiscum, Domine, Sfântul Părinte notează: "Creştinul care participă la Euharistie învaţă de la ea să devină promotor de comuniune, de pace, de solidaritate, în toate circumstanţele vieţii. Imaginea sfâşiată a lumii noastre, care a început noul mileniu cu spectrul terorismului şi tragedia războiului, îi cheamă mai mult ca oricând pe creştini să trăiască Euharistia ca o mare şcoală de pace, unde se formează bărbaţi şi femei care, la diferite niveluri de responsabilităţi în viaţa socială, culturală, politică, devin creatori de dialog şi de comuniune".

* Aphion Buteanu (Butea). Din poezia "Ai vrea" am ales două strofe, care ni s-au părut interesante. "Să schimbi în strai de sărbătoare / Iubirea de om şi de frumos, / S-o dăruieşti ca scumpă floare, Preamilostivului Cristos. // Să-mbraci, ai vrea, ura-n iubire / Şi aroganţa-n modestie. / Să schimbi păcatu-n mântuire / Ca rai pe-acest pământ să fie".

* Iosif Iacob (Roman). "Citind o publicaţie catolică, am înţeles că francmasoneria nu este compatibilă cu credinţa creştin-catolică. Francmasoneria neagă valoarea obiectivă a adevărului, neagă explicit religia revelată, neagă dogmele religiei care sunt, după ei, contrare libertăţii, neagă existenţa lui Dumnezeu ca fiinţă umană în persoana lui Isus Cristos... Pe eşarfele francmasonilor putem vedea diferite simboluri: steaua în cinci colţuri, templul masonic din Paris, grupul de trei triunghiuri - triunghiul având înscris în interior două cifre 3 etc. Cel mai mult mă intrigă steaua în cinci colţuri, deoarece, potrivit unor informaţii, pentagrama este un simbol al satanei... Ce mai urmăresc francmasonii şi care este reacţia Bisericii faţă de această problemă?"

În Dicţionarul creştin explicativ, de Tertulian Langa, găsim la pagina 54: "Francmasonerie. Instituţie, societate care se pretinde a avea un scop filantropic. Prin caracterul său secret, satanic, antinaţional, anticreştin..., ea a atras asupra ei condamnări pontificale. Creştinilor le este interzis să facă parte din francmasonerie. Astăzi, francmasoneria încearcă atenuarea caracterelor incriminate". Masoneria a fost fondată în 1717, în Anglia, de către Jame Anderson. În 1738 a fost fondată masoneria franceză. În ceea ce priveşte religia catolică, s-au diferenţiat prin aceea că masoneria franceză a fost mereu mult mai feroce împotriva Bisericii decât masoneria engleză. Masoneria franceză a ajuns chiar să şteargă din riturile sale anumite invocări ale lui Dumnezeu. Masoneria engleză a avut un anumit aer religios şi conservator. Masoneria franceză a fost cu caracter ateu, raţionalist şi deschis anticlericală. Propaganda masonică insistă asupra faptului că loja are un scop doar caritativ, filantropic şi progresist şi că îşi propune investigarea adevărului, să combată superstiţia şi să lucreze pentru progresul material al umanităţii. Proclamă că nu există incompatibilitate cu religia şi că orice catolic poate fi mason (însă Biserica Catolică prin intermediul celor mai înalte autorităţi ale sale a spus întotdeauna şi continuă să o spună că un om nu poate fi în acelaşi timp catolic şi mason).

* Flaviu N. (Bucureşti). "Sunt creştin ortodox, dar particip la Liturgiile duminicale în Biserica Catolică de mai mult timp... Aş vrea să ştiu dacă mă pot spovedi şi pot primi sfânta Împărtăşanie în Biserica Catolică?"

Împărtăşania sau Euharistia este taina (sacramentul) care exprimă unitatea cu Biserica în cel mai înalt grad. Ca atare, cei care participă la acest sacrament într-o Biserică arată că sunt în unitate cu Biserica respectivă. Deşi Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă au foarte multe puncte în comun şi sunt angajate pe drumul apropierii şi refacerii unităţii, există totuşi şi deosebiri. Din motivele expuse mai sus, rezultă că este dificil pentru o persoană care nu este catolică să se apropie de tainele Spovedaniei şi Împărtăşaniei în Biserica Catolică. Lucru valabil şi pentru un catolic ce ar dori să se spovedească şi să se împărtăşească în Biserica Ortodoxă. Ar însemna o contradicţie între ceea ce exprimă tainele respective şi identitatea persoanei în cauză. Există câteva excepţii (care întăresc regula) şi este posibil ca dv. să vă regăsiţi în cea de-a doua. Prima excepţie se referă la persoanele care se află în pericol de moarte şi nu au posibilitatea de a primi sacramentele de la preotul propriu. În acest caz, o persoană poate primi sacramentele de la un preot ortodox dacă e catolică sau de la un preot catolic dacă e ortodoxă. A doua excepţie se referă la situaţii deosebite în care s-ar putea afla persoana în cauză: imposibilitatea de a apela la preotul propriu (dificultate de ordin fizic sau moral), cu ocazii deosebite, ori de câte ori nevoia o cere, sau când o sugerează un adevărat bine spiritual... În asemenea situaţii persoana care doreşte sacramentele trebuie să le ceară şi să fie pregătită. Cu alte cuvinte, trebuie să ia legătura cu preotul de la care vrea să primească sacramentele.

* Tereza M. (Focşani). "La 1 noiembrie Biserica Romano-Catolică are în calendar Toţi Sfinţii. Aş dori, dacă se poate, mai multe detalii despre această sărbătoare".

Biserica este sfântă: Cristos a iubit-o ca pe mireasa sa şi s-a dat pe el însuşi pentru a o sfinţi; de aceea, în Biserică, toţi sunt chemaţi la sfinţenie. Biserica predică misterul pascal în sfinţii care au suferit cu Cristos şi sunt glorificaţi împreună cu el; propune credincioşilor exemplele lor, care atrag pe toţi la Tatăl prin Cristos şi imploră pentru ei merite şi beneficii de la Dumnezeu. Într-o unică sărbătoare (Toţi Sfinţii) se celebrează împreună cu sfinţii canonizaţi, toţi drepţii din orice rasă şi naţiune, al căror nume sunt scrise în cartea vieţii. Sărbătoarea a fost mai întâi celebrată în Biserica Orientală. A fost primită de Roma când papa Bonifaciu al IV-lea, la 13 mai 609, a transformat Panteonul, dedicat tuturor zeilor din vechiul Olimp, într-o biserică în cinstea Fecioarei Maria şi a tuturor sfinţilor. Mutarea în calendar de la data de 13 mai la 1 noiembrie s-a făcut de către papa Sixt al IV-lea, în 1475.