Congregaţia "Săracii Slujitori ai Divinei Providenţe" (Opera "Don Calabria"), prezentă de câţiva ani şi în comunitatea din Răcăciuni (jud. Bacău), a comemorat în ziua de sâmbătă, 16 octombrie, cei 50 de ani de la moartea fondatorului, sfântul Ioan Calabria. Cu această ocazie au avut loc sfinţirea casei comunităţii, a capelei şi a centrului de zi pentru copii.
Sâmbătă, 16 octombrie, în casa comunităţii "Sfântul Ioan Calabria" din Răcăciuni, s-a celebrat o sfântă Liturghie pontificală prezidată de PS Petru Gherghel. Alături de Excelenţa sa s-au aflat nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, Jean-Claude Périsset, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, Mons. Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj, precum şi un număr de 52 de preoţi diecezani şi călugări din diferite comunităţi. Din partea Congregaţiei "Don Calabria" au participat superiorul general, pr. Waldemar Longo, şi pr. provincial, Petru Cunegatti. La sfânta Liturghie au mai fost prezenţi: părintele stareţ de la Mănăstirea Neamţ, împreună cu alţi doi confraţii monahi, parohul comunităţii ortodoxe din Răcăciuni, precum şi numeroşi oaspeţi din Italia şi Portugalia, alături de credincioşii din Răcăciuni şi din celelalte parohii învecinate.
La această sărbătoare au participat şi diferite autorităţi: ambasadorul Portugaliei în România (Zozimo da Silva), alături de o delegaţie a ambasadei Portugaliei la Bucureşti, prefectul judeţului Bacău (Cătălin Mardare), secretarul de stat al Ministerului de Interne şi primarul din Răcăciuni (Vasile Ichim).
Fr. Giancarlo Conatto a adresat celor prezenţi un salut de bun venit. După o scurtă prezentare a Institutului "Don Calabria" şi a activităţilor desfăşurate la Răcăciuni pe parcursul a şapte ani, a urmat sfinţirea casei, a capelei şi a centrului de zi pentru copii cu probleme sociale.
În omilie, PS Florentin Crihălmeanu a subliniat carisma, viaţa şi "opera" realizată de sfântul Ioan Calabria, continuată şi astăzi prin prezenţa şi dăruirea "fiilor" săi.
La sfârşitul sfintei Liturghii, superiorul Institutului "Don Calabria", pr. Manuel Oliveira, a adresat un cuvânt de mulţumire lui Dumnezeu pentru cele realizate, de asemenea, tuturor celor care au colaborat la realizarea respectivei case, tuturor binefăcătorilor şi prietenilor comunităţii.
A urmat cuvântul superiorului general, Don Waldemar Longo, care a subliniat importanţa păstrării fidelităţii faţă de carisma "operei".
Primarul comunei Răcăciuni a mulţumit comunităţii "Sfântul Ioan Calabria" pentru prezenţa şi colaborarea lor, pentru iniţiativele avute şi pentru sprijinul oferit şcolilor şi copiilor din comună.
În încheiere, PS Petru Gherghel a apreciat prezenţa Congregaţiei "Sfântul Ioan Calabria" în Dieceza de Iaşi, spunând: "Pentru fraţii sfântului Ioan Calabria am un cuvânt special: voi aţi urmat cu adevărat ceea ce a dorit sfântul vostru: să vă aşezaţi acolo unde este nevoie. La cererea noastră de a veni la Răcăciuni, aţi făcut cu adevărat un act de respect faţă de voinţa lui Dumnezeu şi a sfântului Ioan Calabria, într-o zonă care nu era acoperită de persoane consacrate. Venind aici, aţi venit în mijlocul celor care au nevoie de sprijin şi ajutor... În loc de a merge într-un oraş mare, aţi acceptat să veniţi în această comunitate. Acesta este un semn al apropierii lui Don Calabria faţă de oameni, faţă de toţi, faţă de fraţi...". A urmat proclamarea decretului episcopal de sfinţire şi de inaugurare a casei comunităţii "Sfântul Ioan Calabria" şi a centrului de zi pentru copii.
Sărbătoarea a continuat cu o masă oferită tuturor oaspeţilor prezenţi la ceremonie şi cu un spectacol cuprinzând scenete, dansuri, cântece şi poezii, pe care tinerii Institutului "Don Calabria" l-au susţinut la căminul cultural din Răcăciuni.
Pr. Manuel Oliveira