Vizită ecumenică
La 19 februarie, în cadrul unei vizite la Moscova cu scopul de a se încerca depăşirea neînţelegerilor dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxă, în contextul dialogului ecumenic şi la invitaţia Conferinţei Episcopilor Catolici din Federaţia Rusă, o delegaţie din partea Vaticanului, condusă de cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, însoţit de episcopul Brian Farrell, secretar al consiliului, şi pr. Jozef Maj, consilier în secţiunea răsăriteană a acestui dicaster, a avut loc discuţii cu directorul Departamentului pentru Relaţiile Ecleziale Externe ale Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Kirill de Smolensk şi Kaliningrad. Cardinalul a fost primit luni, 23 februarie, de patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei, ocazie cu care au fost puse în discuţie o serie de probleme legate de prezenţa Bisericii Catolice în Rusia. Deşi discuţiile au atins probleme sensibile, în ansamblu cardinalul a declarat că întâlnirea pe care a avut-o cu patriarhul ortodox rus Alexei al II-lea a fost un "prim pas" în reluarea dialogului ecumenic. Ambele părţi au căzut de acord că, pentru soluţionarea problemelor specifice, este nevoie de o comisie mixtă de lucru, alcătuită din reprezentanţi ai ambelor Biserici care vor examina aceste probleme şi vor face propuneri pentru soluţionarea lor.
Biserici demolate
În China continuă valul de distrugere a bisericilor creştine, după cum informează agenţia AsiaNews. Din iunie 2003 până acum cel puţin zece biserici sau capele au fost demolate de către poliţie în diferite regiuni din China, din motive precum "planuri de reîmpădurire" sau necesitatea de a construi "parcuri de distracţie". Din planul "urbanistic" face parte şi îndepărtarea catolicilor din centrul oraşului Pekin. Catolicii care trăiau în jurul cartierul Beitang (din Parohia "Sf. Mântuitor"), au fost toţi risipiţi şi trimişi să trăiască în zona Haidian (nord-vest). Catolicii din zonă nu au biserică şi pentru moment este folosită în mod ilegal o baracă din lemn.
Întâlnire la Ljubljana
La Ljubljana (Slovenia), în perioada 16-22 februarie, a avut loc Adunarea generală a Uniunii Conferinţelor Europene a Superiorilor şi Superioarelor Majore din Europa (UCESM). În deschiderea întâlnirii, părintele dominican Timothy Radcliffe a introdus o reflecţie despre tema centrală a acestei întâlniri, prezentând o conferinţă cu titlul "Rolul vieţii consacrate în formarea unei conştiinţe etice, într-o Europă multiculturală". Mons. Stanislas Hocevar, SDB, arhiepiscop de Belgrad, şi sora Beatrix Mayrhoffer, din Congregaţia "Şcoala Surorilor de la Notre Dame", directoarea unei şcoli multiculturale din Viena, şi-au adus contribuţia prin prezentarea aspectului etic al persoanelor consacrate şi a rolului pe care îl au acestea. Au fost prezenţi circa 67 de delegaţi din 39 de conferinţe europene membre ale UCESM din 24 de ţări. Cu această ocazie a fost ales un nou preşedinte al UCESM. România a fost reprezentată de: sr. Maria Porunde, Congregaţia Surorilor Franciscane Misionare de Assisi, Bucureşti, consiliera CRSM, şi sr. M. Savia Lukacova, Congregaţia Fiicelor Sfântului Francisc de Assisi, Timişoara, vicepreşedinta CRSM.
Reuniune la Belgrad
În perioada 20-22 februarie, Belgradul a fost gazda întâlnirii anuale a Conferinţelor Episcopale din Sud-Estul Europei. Din partea Conferinţei Episcopale Române a participat PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti. S-a făcut schimb de experienţe în direcţia problemelor urgente din aceste ţări în sfera ecumenismului, dialogului interreligios şi domeniului social şi politic. Una din zile a fost dedicată studierii temei "Sărăcia: o provocare pentru Biserică". O altă sesiune s-a concentrat pe tema "Europa şi creştinismul", în contextul unificării europene. Participanţii au fost primiţi şi de Preafericitul patriarh Pavel al Bisericii Ortodoxe Sârbe. A avut loc şi o priveghere de rugăciune pentru unitatea creştinilor, urmată de o Liturghie prezidată de episcopul Amédée Grab, preşedintele CCEE, cântările fiind susţinute de un cor ortodox. Duminică, 22 februarie, a fost un rezumat al lucrărilor şi s-au elaborat propuneri de viitor.