La 14 februarie, Marco Pantani, campion la ciclism, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din oraşul Rimini. Evenimentul a provocat o avalanşă de comentarii în presă. Mons. Carlo Mazza, responsabilul Oficiului de Sport din cadrul Conferinţei Episcopale Italiene a comentat în cadrul unui interviu acordat pentru Radio Vatican acest tragic eveniment. Comentariul, transmis şi în limba română (marţi, 17 februarie), pus la dispoziţie de Mons. Anton Lucaci, este relevant şi pentru spaţiul românesc care în domeniul sportului este plin de scandaluri.
În Italia a suscitat emoţii de durere, dar şi profundă dezorientare moartea renumitului ciclist Marco Pantani. Trupul neînsufleţit al campionului de ciclism, poate cel mai mare după timpurile de glorie ale lui Coppi şi Bartali, a fost găsit sâmbătă seara, 14 februarie, într-un hotel rezidenţial din oraşul Rimini, în care atletul se izolase din ziua de 9 februarie. O progresivă detaşare de viaţă însoţită de consumul de substanţe toxice ar putea constitui cauza care a declanşat un posibil gest tragic. Ipoteza rămâne de verificat. Totul depinde de cercetările conduse de magistratură şi de rezultatele autopsiei. În legătură cu acest dureros episod rezumăm, în continuare, avertismentul din partea episcopatului italian.
"Un campion care a suscitat entuziasmul şi bucuria mulţimilor". Astfel îl aminteşte pe Marco Pantani, responsabilul Oficiului de Sport din cadrul Conferinţei Episcopale Italiene, Mons. Carlo Mazza, care invită la a reflecta asupra faptului că în lumea sportului lipsesc persoane care să se gândească la "binele atleţilor"; recheamă necesitatea "unei întoarceri la sportul adevărat", fără medicamente şi doping, şi reclamă exemple de atleţi de propus tinerilor. "Moartea lui Pantani, a spus Mons. Mazza într-un interviu pentru Radio Vatican, este un eveniment care ne dă de gândit profund asupra sportului, asupra acelor activităţi nesportive care din păcate inundă sportul italian. Cred, a spus el, că există un deficit de umanitate. Am simţit mereu această carenţă. Desigur, în faţa acestui eveniment, trebuie să ne dăm totuşi seama de faptul că pentru a fi uman, sportul are nevoie de oameni experţi în umanitate, de persoane adevărate care urmăresc binele adevărat al atletului. Acest lucru lipseşte. Mi-ar plăcea să-l amintesc ca un campion, a adăugat, pentru ceea ce a fost în stare să ofere iubitorilor de sport. Duminica trecută la sfânta Liturghie, i-am îndemnat pe credincioşi să se roage pentru ca rugăciunea să fie, oarecum, o «recompensare» pentru ceea ce el a dat atâtor mulţimi de oameni: o bucurie incredibilă, imensă. Orice atlet poate lua pildă de la el în privinţa acestor aspecte. În al doilea rând, trebuie să deosebim mereu gestul sportiv, abilitatea sportivă, marile talente, de ceea ce nu este sportiv, de toate acele interferenţe, de introducerea unor produse farmaceutice şi mari sume de bani care mai de vreme sau mai târziu distrug sportul. Al treilea: trebuie să facem să crească persoane care au vocaţia sportului curat, modele pentru copii şi tineri; să ne străduim ca sportul să dea persoanelor forţă, într-un anume mod, de a reuşi în viaţă, chiar şi atunci când pierd". În presă se comentează că, altminteri, există riscul de a fi campioni în ciclism, dar nu în viaţă, campioni ai pedalelor, dar nu ai mersului normal, pe jos, printre oamenii de rând în viaţa de fiecare zi şi fără aplauze. De altfel, campionul italian declarase într-o zi la televiziune: "Folosesc bicicleta, deoarece nu ştiu să merg". Este o mărturisire onestă şi profundă. Dar e mărturisirea unei neputinţe. Cursa cu bicicleta, ca şi cu orice alt mijloc, poate fi sintomul unei fugi, al fugii de sine, pentru a scăpa de solitudine. Este bine ştiut că sportul nu epuizează tot sensul existenţei.
Comparând viaţa cu o cursă, apostolul neamurilor scria corintenilor: "Nu ştiţi voi că cei care aleargă pe stadion, toţi aleargă, însă numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel ca să-l câştigaţi" (1Cor 9,24).
