În perioada 25 martie - 6 aprilie, corul "Juvenes Ecclesiae" al catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a desfăşurat un turneu în Franţa. Invitaţia a venit din partea Centrului Cultural Francez reprezentat prin sora Marie-Xavier Courmont. În ziua de 31 martie a avut loc o comemorare în biserica "Saint-Pierre" în memoria masacrelor de la Ascq. Cei 40 de tineri au prezentat un program de cântece prin care au emoţionat auditoriul. Ei au cântat şi în bazilica "Notre Dame" din Paris.
Împlinirea a 60 de ani de la masacrele de la Ascq (astăzi Villeneuve d'Ascq) a adunat în biserica "Saint-Pierre" din localitate un public numeros. La 2 aprilie 1944, în timpul Celui de-al II-lea Război Mondial, trupele germane au masacrat pe calea ferată Lille-Bruxelles, în dreptul localităţii Ascq, un număr de 86 cetăţeni francezi. În cadrul acestei prime comemorări din acest an, cei prezenţi au trăit un puternic moment de emoţie pregătit cu multă acurateţe de sora Marie-Xavier Courmont. Grupul coral din Iaşi, sub bagheta domnului dirijor Maximilian Husaru, prin cântul său, a reaprins în inimile celor prezenţi entuziasmul şi bucuria de a trăi. Tinerii au intonat şi cântece în limba franceză.
"Acesta nu este un spectacol, este o întâlnire. Aşadar, să nu aplaudaţi!" Sora Marie-Xavier a evitat prin această mică frază ca manifestarea să înceapă cu un ropot de aplauze. Mulţimea adunată miercuri seara în biserica "Saint-Pierre" din Villeneuve d'Ascq era plină de nerăbdare. Corul romano-catolic al tinerilor români din Iaşi însoţiţi de scoutişti francezi, de corul "Jiti", de corul grupului şcolar "Saint-Adrien" şi cel al Parohiei din Cana au reuşit să-i entuziasmeze pe cei prezenţi prin frumosul şi variatul repertoriu pe care l-au prezentat.
Sosiţi în seara zilei de sâmbătă, 27 martie, după 35 de ore de călătorie cu autocarul, tinerii români proveniţi din opt licee şi 13 facultăţi au fost primiţi în familii din Parohia "Saint-Adrien". Majoritatea au fost găzduiţi în Villeneuve d'Ascq şi la Pév?le Mélantois. "Este pentru prima dată când venim aici. Este frumos, oamenii sunt foarte călduroşi şi primitori", au remarcat într-o franceză impecabilă Laura, 18 ani, şi Lavinia, 19 ani, ambele studente la medicină în Iaşi, oraş înrudit cu Villeneuve d'Ascq.
"Este un cor excepţional, a subliniat doamna Pierre-Marie Deleersnyder, directoare a grupului şcolar «Saint-Adrien». Noi suntem dispuşi să continuăm aceste legături puternice de prietenie cu Iaşiul". Sora Marie-Xavier, cea care s-a îngrijit de organizarea acestei manifestări este fiica unuia dintre cei masacraţi de la Ascq şi a locuit în acest oraş mai mulţi ani. Din 1991, ea trăieşte în România, mai exact la Iaşi. "Am ţinut mult ca aceşti tineri să viziteze Franţa şi să împărtăşească tinerilor francezi ceva din cultura şi viaţa poporului român. Am vrut să facem ceva pozitiv, pornit din inimă. Oraşele Villeneuve d'Ascq şi Iaşi au multe legături. Mons. Vladimir I. Ghika era prieten cu mulţi preoţi care au murit în timpul acelui groaznic masacru. La noi au fost nemţii, iar în România, comunismul".
De un an sora pregăteşte această manifestare şi a dorit din tot sufletul ca ea să fie închinată păcii. În ziua de 31 martie, în biserica "Saint-Pierre" din Villeneuve d'Ascq, lacrimile au curs, dar a fost transmis şi un puternic mesaj de iubire şi pace. "Este timpul porumbeilor", s-a auzit în biserică. A sosit timpul iertării.