- Anton Cata (Nicolae Bălcescu). "În anul 1990 am fost la Timişoara, unde am participat la sfinţirea unui preot. Am văzut cum episcopul l-a sfinţit şi cum i-a încredinţat marea familie de credincioşi, unde să predice cuvântul lui Dumnezeu. M-am bucurat de libertate şi mi-am adus aminte cât de greu a fost în anii prigoanei. Mi-am amintit cum, în anul 1957, într-un sat vecin, se celebra Liturghia de hram sub cerul liber şi preotul a predicat de răsuna valea. Mi-am spus atunci: Ce mare har să fii preot, cât de mult curaj îţi trebuie ca să-l predici pe Cristos, care a pătimit, a murit şi a înviat pentru noi".

Rugăciunea oferă energii preţioase pentru a urma chemarea lui Dumnezeu de a-l sluji în viaţa consacrată. Fiecare creştin are datoria de a se ruga pentru vocaţii, pentru ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu preoţi buni şi sfinţi.

- A. Buteanu (Butea). "Consider de datoria mea, cu riscul de a deveni ridicol, să vin cu explicaţia că, prin cuvântul «pseudonim», am înţeles, că exprimă un nume fictiv, luat de cineva, mai ales de scriitori, cu un anumit scop. De aceea, cuvântul «anonimus» l-am considerat pseudonim. Sunt de acord că semnătura înseamnă responsabilitate, dar aceasta este absolut necesară atunci când autorul vine cu idei ce ar revoluţiona lumea ştiinţifică, ideologică sau când ar aduce cuiva injurii ce i-ar scădea autoritatea pe un anumit plan... Oare cine nu ştie că suferinţa trăită cu mare credinţă în Dumnezeu e mai uşoară şi că Domnul este îndurător faţă de noi, cerându-ne, doar, numai iubire? Atunci, de ce ar fi neapărat nevoie de semnătură? Eu nu scriu pentru mine, ci pentru oameni, şi pe ei îi interesează mai puţin autorul şi mai mult conţinutul materialului. Mi-a plăcut să mă conduc, în literatură, după dictonul: «Nu întreba cine ţi-a dat, ci... ce ţi-a dat»".

Ne bucurăm că v-aţi clarificat nedumeririle cu privire la semnătură. Din poeziile dv., frumoase, dar foarte lungi pentru a putea fi publicate, am ales versurile din poezia "În suferinţă": Cunoaşte-te pe tine însuţi / Că-n toate este o măsură... / Şi chiar de eşti în suferinţi, / Păstrează-ţi calm a ta natură. // Căci suferinţa-i o comoară / Ce-ţi este dată spre încercare, / Ca din durere să răsară / O sacră binecuvântare.

- Ioan Cojan (Traian). Vă mulţumim că ne-aţi adus în memorie evenimentele din ziua de 9 mai 1999, când Sfântul Părinte ne-a vizitat ţara.

Vasile Balint (Suceava). Prin bunăvoinţa unor persoane cu suflet mare, abonamentul dv. a fost achitat. Rugaţi-vă pentru cei care v-au dăruit abonamentul.

- Alexandra Morogan (Bacău). "Rugăciunea este calea de acces spre Dumnezeu, de aceea, avem nevoie zilnic de ajutor".

Vă mulţumim pentru cele scrise.

- Mihai Marcuş (Ciucani). "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul; şi această zi am trăit-o noi, cei din turma cea mică a lui Cristos, din Parohia Ciucani, în frunte cu părintele nostru paroh..., în ziua când PS Petru Gherghel a făcut vizita pastorală în parohia noastră. Îi mulţumim şi îl mai aşteptăm şi altă dată".

Ne bucurăm împreună cu dv. de vizita pastorală din comunitatea Ciucani. Ne rugăm ca această vizită să aducă roade cât mai multe.

- Angela Imbrea (Moineşti). Suntem de acord cu dv., cu privire la ceea ce ne-aţi scris: "Luna mai, luna cea mai frumoasă din an, dedicată mamei noastre cereşti, sfânta Fecioară Maria, care intervine şi mijloceşte pentru fiecare copil din această lume, pe lângă fiul ei, Isus. Ne încredinţăm şi ne aruncăm în braţele ei de mamă, pentru a ne conduce la fiul ei şi pentru a o ruga ca toţi oamenii din această lume să se întoarcă la Dumnezeu, până când nu e prea târziu. În majoritatea mesajelor ei, ne invită la convertire, rugăciune, post, penitenţă... Dar câţi dintre noi luăm în serios acest glas al Mamei noastre cereşti?... Câţi înţelegem acest lucru? Sau dacă înţelegem, ce facem în plus pentru întoarcerea celor ce nu cunosc încă iubirea lui Dumnezeu în aceste timpuri sumbre?... Aşadar, să nu fim căldicei, ci să dăm în clocot, căci într-o zi vom răspunde în faţa lui Dumnezeu, fiecare după numărul talanţilor pe care i-am primit. S-o implorăm pe sfânta Fecioară în această lună, mai, să-l roage pe fiul ei, Isus, să dea harul convertirii fiecărui om de pe pământ".

- Iosif Iacob (Roman). "Păcatul de moarte este suliţa care străpunge inima lui Isus. Cu câte suliţe am străpuns noi inima lui Isus? Izvorul milostivirii inimii lui Isus este Spovada. Când pierdem o monedă, un lucru sau ceva drag nouă, plângem. Dar de câte ori noi îl pierdem pe Dumnezeu, pierdem cerul, pierdem harul sfinţitor..., şi atunci plângem? Niciodată. Spunem mereu: Nu am timp acum să-l caut pe Dumnezeu sau să recuperez ceea ce am pierdut... Lăsăm pe mâine, pe săptămâna sau luna viitoare etc. De unde ştim sigur că va fi şi un mâine? Inima lui Isus vrea să o cinstim pe Maica sa ca pe adevărata noastră mamă. «Iată, mama ta!» - cuvinte spuse de Isus lui Ioan, când era pe cruce. Inima Mariei este neprihănită, fiindcă prin ea a venit mântuirea noastră... Nu va exista nici o furtună care să poată clătina preablânda inimă a Mariei. Aşadar, când vom vedea furtuna că se apropie, dacă alergăm sub acest solid adăpost, care este inima Mariei, nu este nici o primejdie de a ne scufunda sau să fim înghiţiţi de valuri (greutăţi, ispite). S-o iubim pe Maria, ea este cea mai curată iubire, cea mai gingaşă şi cea mai folositoare. Maria este steaua călăuzitoare, nădejdea, sprijinul, ocrotitoarea creştinilor şi calea pe care sigur vom ajunge la Isus".

Gândurile dv. despre inima lui Isus şi a sfintei Fecioare Maria sperăm să dea impuls tuturor acelora care sunt descurajaţi şi abătuţi, care au făcut din viaţa lor o ruină, care nu mai găsesc nici o cale de ieşire.

- Eudoxiu Hurmuzachi (Rădăuţi). "În primul rând, vreau să vă felicit pentru publicaţia «Lumina creştinului», care aduce elemente noi în săracele noastre cunoştinţe despre Isus... Rog să binevoiţi a-mi trimite adresa preotului care activează în Israel".

Vă mulţumim pentru aprecieri şi vă oferim adresa dorită: pr. Cristian Vacaru, Str. Israel Mirijin, 11/3, 68080-Tel Aviv - Yaffo, Israel; tel. 00972/3/5069781; 00972/56/517849; e-mail: vacaru_cristian@yahoo. fr.

- A. (Roman). "Nu v-am mai scris niciodată, dar acum sunt nevoită să vă scriu. Numele nu pot să mi-l spun pentru că nu vreau să mă ştie toată ţara, dar vă spun nemulţumirea cu care ne luptăm, ca «peştele pe uscat». La noi, în biserică, precum şi în celelalte două care sunt în Roman, preoţii aleg pentru citirea lecturilor pe tinerii din parohie, aproape zilnic. Nimic rău; este foarte bine, deşi se citeşte din mândrie. Chiar Sfântul Părinte a recomandat să citească tinerii, dar preoţii care programează (în general vicarii) nu ar trebui să verifice cine poate să citească? Eu cred că lecturile sfinte trebuie citite tare, rar şi clar, pe înţelesul tuturor. Multe persoane în vârstă se plâng că nu înţeleg ce se citeşte. Nu pot să spun că toate persoanele citesc la fel; sunt unele care citesc foarte bine şi le asculţi cu mare drag, dar acestea sunt puţine. Noi mergem la biserică să ne reculegem, nu să venim acasă nervoşi. Li s-a tot spus preoţilor să citească numai cine citeşte clar şi pe înţelesul tuturor, dar nu s-a luat nimic în considerare".

S-a înţeles doleanţa dv. Sperăm că rândurile scrise vor aduce o îmbunătăţire în sensul celor sesizate.

- Alexandru Robu (Săbăoani). "Iată una din veştile importante: luna viitoare vor sosi moaştele sfântului Anton în Dieceza de Iaşi, ba chiar vor ajunge şi în biserica noastră, în ziua de 14 iunie. (...) Şi astăzi, după 700 de ani, avem ce învăţa de la acest mare sfânt. Avem atâtea exemple de minuni, toate fiind făcute pe baza unor rugăciuni, care au găsit ecoul cuvenit la acest mare "mijlocitor" la bunul Dumnezeu, cu condiţia perseverenţei în rugăciuni şi cereri. Unii din cei apropiaţi mie pot da numeroase exemple, care ne arată că acest sfânt are dorinţa de a trăi cu toţii o viaţă creştină conştiincioasă. De asemenea, cunosc persoane de altă religie care vin să se roage la sfântul Anton, pe care îl socot că alină durerile şi aduce bucurie celor suferinzi..."

Despre viaţa sfântului Anton, ce a făcut şi ce a spus credem că aţi citit mai multe în numărul acesta al revistei. Ne place să credem că mulţi au reţinut că Anton era un mare iubitor al Sfintei Scripturi. A-l iubi şi cinsti pe sfântul Anton înseamnă şi a ne apropia de Evanghelii pentru a medita la cele spuse de Cristos.

- Iuliana Beţa (Bălan, Harghita). Vă felicităm pentru curajul de a ne fi povestit experienţele spirituale pe care le trăiţi. Suntem siguri că bunul Dumnezeu nu va fi surd la rugăciunile dv. şi nu va lăsa nerăsplătită credinţa slujitorilor săi. La rândul nostru, îl rugăm pe Dumnezeu să vă dea capacitatea să discerneţi bine semnele pe care vi le trimite. Nu vă lăsaţi amăgită de ce vorbeşte şi gândeşte lumea. Fiţi, mai curând, deschisă harului şi exigenţelor iubirii de aproapele. Ce bine ar fi dacă toată lumea s-ar lăsa călăuzită de idealuri şi gânduri asemănătoare celor pe care spuneţi că le aveţi dv.: "Aş dori de la lume să înţeleagă că noi suntem creaţi de bunul Dumnezeu şi trebuie să arătăm satanei că Părintele nostru ceresc este mai presus de toate. De aceea, este nevoie de o credinţă puternică şi de multă răbdare".

- H. Totoescu (Siret). "Prin tot felul de îndemnuri vizuale şi auditive, cu privire la viaţa morală, se distruge nevinovăţia, puritatea, frumuseţea anilor copilăriei, timpul dedicat studiilor, farmecul iubirii curate. Nu educaţie, nu moderaţie, nu înţelepciune! Atacul «frontului răului» este atât de mare, încât mi se pare necesară o întărire a «frontului binelui»".

Nu putem decât să fim de acord cu dv. Şi pentru că trăim într-o societate care evoluează tot mai mult, trebuie să fim foarte atenţi cu cei mai mici, ce văd şi aud de la noi, cum ne comportăm şi cum ne trăim viaţa. Într-un cuvânt, trebuie să le fim modele. Chiar dv. spuneaţi, în finalul scrisorii: "Fiecare trebuie să aleagă, căci conştiinţa este dată fiecăruia, fiecare este responsabil, să şi-o menţină trează". Aşadar, fiecare este responsabil, şi alege. Este desigur o problemă în cazul celor mai tineri (copii) şi aici intervine rolul nostru şi al dv., de a-i educa şi îndemna spre acel front al binelui despre care ne-aţi scris. Adevăraţii creştini trăiesc cu speranţa şi cunosc, cu certitudine, că binele va birui lumea, iar în ea suntem inseraţi şi noi.