Scrisoare pastorală

"Aduceţi-vă aminte de conducătorii voştri... şi imitaţi-le credinţa" (Evr 13,7).

Celebrarea celor 120 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi constituie un moment semnificativ pentru întreaga Biserică locală, de aceea ne bucurăm că îl putem marca prin diferite celebrări liturgice şi manifestări culturale şi ştiinţifice.

Trecutul Bisericii noastre reprezintă fundamentul binecuvântat şi providenţial pe care s-a clădit şi continuă să fie desăvârşită opera de evanghelizare şi mântuire a poporului creştin, care s-a înscris şi se înscrie în familia credincioşilor catolici de pe meleagurile frumoase ale Moldovei şi Bucovinei. Faptele înaintaşilor noştri, curajul şi mărturia lor ne onorează şi ne obligă. Fără ei n-am fi avut şi nici n-am avea astăzi atâtea motive de bucurie şi de speranţă.

În centrul tuturor manifestărilor istorice, care se vor organiza în această lună, va sta figura marelui şi vrednicului nostru predecesor Nicolae Iosif Camilli, primul episcop catolic de Iaşi, numit la 27 iunie 1884, de papa Leon al XIII-lea prin scrisoarea "Quae in christiani nominis incrementum", o dată cu înfiinţarea Episcopiei Catolice de Iaşi. Nu putem ignora nici jertfa pe care au adus-o ceilalţi episcopi de Iaşi, care, în diverse etape ale istoriei, au contribuit decisiv la propăşirea catolicilor noştri şi la gloria lui Dumnezeu pe acest binecuvântat pământ al ţării. Mai mult, dorim să evocăm, în gând şi rugăciune, generaţiile de misionari, călugări şi călugăriţe, aparţinând unor ordine şi congregaţii, precum franciscanii, dominicanii, iezuiţii, Notre Dame de Sion etc., care s-au jertfit pentru binele diecezei, alături de clerul diecezan. Ei ne-au lăsat moştenirea de care dispunem şi pe care o păstrăm cu veneraţie astăzi, frumoasele noastre comunităţi parohiale şi biserici, la care se adaugă mărturia frumoasă pe care o dau noile generaţii de preoţi, călugări şi călugăriţe, alături de credincioşii noştri.

Pentru toate aceste binecuvântări, pe care le-am primit, în timp, prin intermediul sfintei Fecioare Maria - patroana diecezei noastre - şi a sfântului Iosif - ocrotitorul familiei noastre locale -, îi vom mulţumi bunului Dumnezeu în cadrul Liturghiilor care se vor celebra în ziua de 27 iunie, în toate bisericile noastre, dar şi cu prilejul manifestărilor culturale şi istorice. Sub patronajul Departamentului de Cercetare Ştiinţifică din cadrul Episcopiei Catolice de Iaşi, a Institutului Teologic şi a Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Iaşi, se va organiza, în ziua de 26 iunie, la Seminarul din Iaşi, un simpozion ştiinţific şi un moment cultural dedicat acestui aniversar. Evenimente similare vor avea loc, în ziua de 27 iunie, la catedrala din Iaşi şi la biserica "Sfântul Nicolae" din Bacău. Pentru a rememora rolul important pe care unele comunităţi catolice din dieceză l-au avut în decursul istoriei catolicismului în Moldova, în ziua de 28 iunie, se va organiza un "pelerinaj istoric" la Cotnari, Berindeşti şi Săbăoani, unde vor avea loc evocări istorice şi momente culturale. Ca o încununare a jubileului de 120 de ani de la înfiinţarea episcopiei noastre, în ziua de 29 iunie, va avea loc, în catedrala nouă din Iaşi, hirotonirea noilor prezbiteri.

Le mulţumim şi îi felicităm pe toţi aceia care se implică în organizarea acestui jubileu, apreciind, totodată, munca cercetătorilor noştri de a scoate la lumină noi cărţi şi studii, care să ilustreze diverse evenimente memorabile din istoria Diecezei de Iaşi. Într-un mod deosebit, evidenţiem apariţia numărului aniversar al revistei de istorie ecleziastică, Buletin istoric, care a ajuns deja la a cincea apariţie.

Aşadar, anul 2004 este unul important pentru dieceza noastră, deoarece, nu peste mult timp, vom încheia solemn manifestările şi lucrările Sinodului diecezan (2001-2004), o retrospectivă, nu numai istorică, ci şi sufletească, a vieţii comunităţilor noastre, cu multiplele moşteniri spirituale şi cu noi angajamente pentru un nou curaj în mileniul pe care l-am început.

Duc in altum!

Cu binecuvântarea noastră arhierească,

Petru Gherghel, episcop de Iaşi