Din istoria Bisericii locale
După ce anul trecut Arhiepiscopia de Bucureşti a marcat 120 de ani de la înfiinţare, anul acesta, la 27 iunie, vom avea aceeaşi aniversare şi pentru Dieceza de Iaşi. Dorim să evidenţiem acum câteva momente semnificative din istoria Episcopiei Catolice de Iaşi.
Chiar înainte de înfiinţarea acesteia, documentele istorice vorbesc despre o existenţă catolică pe teritoriul Moldovei, încă din prima parte a secolului al XIII-lea, când călugării dominicani au reuşit să-i încreştineze pe cumani. Pentru aceştia, papa Grigore al IX-lea a aprobat, în anul 1227, înfiinţarea Episcopiei de Milcov (1227-1241). În timpul voievodului Laţcu, minoritatea catolică din Moldova a trecut sub autoritatea Sfântului Scaun, iar la 9 martie 1371, s-a înfiinţat Episcopia de Siret (1371-1434). Câţiva ani mai târziu s-a pus problema înfiinţării unei episcopii în oraşul Baia, care era capitala Moldovei, fapt concretizat în anul 1418. Aceasta a dăinuit numai până în anul 1523. La data de 17 septembrie 1607, Sfântul Scaun a parafat înfiinţarea unei episcopii catolice la Bacău (1607-1818). Crescând importanţa oraşului Iaşi, la începutul secolului al XIX-lea, preoţii misionari au decis să mute reşedinţa episcopului în capitala Moldovei. Aici însă au întâmpinat o rezistenţă puternică din partea Divanului Domnesc, de aceea, în Moldova, nu s-a mai putut menţine o episcopie, ci doar un vicariat apostolic (1818-1884).
Întrucât Moldova era un ţinut misionar, aceste forme de organizare a comunităţilor catolice nu au fost de lungă durată. Mai mult, misionarii nu puteau face faţă numărului crescând al catolicilor, ceea ce impunea formarea unui cler indigen. Aceasta presupunea înfiinţarea unei episcopii şi a unui seminar. Aceste probleme i-au frământat mult pe episcopii Paul Sardi (1843-1848) şi Anton De Stefano (1848-1859), care s-au străduit să ducă la îndeplinire dorinţa Congregaţiei De Propaganda Fide, care cerea "exploatarea elementelor locale şi formarea unui cler indigen". Strădaniile lor au fost susţinute doar parţial, aşa că planurile lor s-au năruit repede.
Venirea în Misiunea din Moldova a episcopului Nicolae Iosif Camilli avea să schimbe situaţia. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Principatele Unite se făcea simţită necesitatea creării a două episcopii romano-catolice, în Bucureşti şi în Iaşi, care să poată subordona toate comunităţile catolice din această zonă. Nu putem insera aici tratativele dintre Guvernul Român şi Sfântul Scaun, dar ele s-au încheiat la 27 iunie 1884, când papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea "Quae in christiani nominis incrementum" ("Cele care privesc propăşirea numelui de creştin"), a decretat încetarea Vicariatului Apostolic al Moldovei şi înfiinţarea Episcopiei Catolice de Iaşi. Episcop a fost numit N.I. Camilli, care era vizitator apostolic în Moldova din anul 1881.
Misiunea principală pe care episcopul Camilli a primit-o de la urmaşul sfântului Petru a fost aceea de a ridica un cler indigen pentru pastoraţia catolicilor din noua dieceză, ceea ce impunea deschiderea unui seminar diecezan, fapt concretizat, tot la Iaşi, în ziua de 29 septembrie 1886. Deoarece Dieceza de Iaşi avea 244 de localităţi, cu aproximativ 65.000 de catolici şi 37 de preoţi misionari, episcopul s-a străduit să construiască biserici noi, să editeze un catehism, să revigoreze pietatea populară, să facă vizite pastorale etc.
Am putea include în această pagină numeroase merite ale primului episcop de Iaşi, dar şi ale acelora care l-au succedat, întrucât ceea ce vedem astăzi în dieceză este rodul jertfei unor ierarhi demni de misiunea ce le-a fost încredinţată. Despre toate acestea se va vorbi mult în cadrul manifestărilor istorice ce se vor organiza, în perioada 26-29 iunie, la Iaşi, Bacău, Cotnari, Berindeşti şi Săbăoani, dar şi în paginile volumului 5 al revistei Buletin istoric.
