Comunicat către toţi credincioşii catolici din România

Apropiindu-se alegerile locale (de primari, consilieri comunali şi orăşeneşti), am găsit de cuviinţă ca, în baza învăţăturii noastre creştine şi a documentelor bisericeşti ale Conciliului Vatican II, să vă declarăm următoarele:

1. Toţi credincioşii cu drept de vot au obligaţia morală să se prezinte în faţa urnelor, pentru a se achita de această datorie. Nu ne este indiferent cine va avea exerciţiul puterii în următorii patru ani, de aceea nu putem neglija acest drept şi această datorie.

2. Este de la sine înţeles că nu poate Conferinţa Episcopilor să vă spună cu cine să votaţi, indicându-vă eventual partidul sau numele unor candidaţi. Credincioşii trebuie, în conştiinţă, să-i voteze pe aceia care caută şi apără binele comun, respectând drepturile noastre creştineşti, cetăţeneşti şi naţionale, nu numai în vorbe, ci şi în fapte.

3. Îndemnăm pe toţi preoţii, pe toţi conducătorii instituţiilor şi organizaţiilor bisericeşti să-i susţină şi să-i însoţească pe credincioşi cu sfatul şi rugăciunea lor, ca, în spiritul catolicităţii şi inspiraţi de harul lui Dumnezeu, să contribuim, prin votul nostru, la edificarea responsabilă a viitorului ţării.

Cu binecuvântarea noastră, episcopii catolici din România

+ Lucian Mureşan, arhiepiscop mitropolit de Alba-Iulia şi Făgăraş, preşedinte

+ Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, vicepreşedinte