În Parohia "Sf. Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi, coordonată de pr. Isidor Iacovici şi pr. Iosif Iacob, s-a celebrat sâmbătă, 5 iunie, Sărbătoarea Copiilor din Dieceza de Iaşi. Alături de cei peste 900 de copii şi 120 de animatori, veniţi din 27 de parohii ale diecezei, s-au aflat copii din comunităţile catolice din Iaşi, precum şi părinţii spirituali ai Acţiunii Catolice a Copiilor. Tema întâlnirii din acest an a fost: "A fi apostoli".
La sărbătoare au fost invitaţi copii din toate parohiile diecezei, indiferent cărui grup sau asociaţie aparţin (ex. ACC, Scout, Armata Maicii Domnului, Armata Albă, Mişcarea Euharistică şi Mariană etc.).
Înarmaţi cu mult entuziasm, cu dorinţa de a învăţa lucruri noi şi de a se juca, cei peste 900 de copii au început să sosească în Iaşi încă de la ora 8.30. Însoţiţi de animatori (aproximativ un animator la 10 copii), au purtat pe străzi pancarte şi prapuri pe care erau înscrise numele localităţilor din care proveneau. Pentru a nu se depărta de grup, mulţi dintre ei se ţineau de mâini, fără a-i pierde din privire pe conducătorii de grup. Primii sosiţi au fost cei din Parohia "Fericitul Ieremia" din Roman. Organizatorii i-au întâmpinat pe toţi cei veniţi aproape de intrarea în biserică, le-au spus bun venit, i-au invitat să viziteze biserica şi apoi i-au condus spre partea din spate a bisericii, unde era amenajat un altar pentru celebrarea Liturghiei. În biserică, un reprezentant al parohiei gazdă le-a spus copiilor câteva lucruri despre istoricul parohiei şi al bisericii, precum şi despre asociaţiile şi preoţii ce activează în parohie.
La ora 11.00, procesiunea pentru sfânta Liturghie a pornit din parohie şi s-a îndreptat spre altarul pregătit special pentru celebrare. Printre cei care au făcut parte din procesiune s-au numărat ministranţii, copiii care purtau eşarfe cu numele parohiei din care proveneau şi preoţii.
Liturghia a fost prezidată de pr. Mihai Roca, asistent spiritual al Acţiunii Catolice a Copiilor. Alături de el, au slujit la altar alţi aproximativ 15 preoţi, unii dintre ei veniţi din parohii împreună cu grupurile de copii.
Implicaţi activ în momentele liturgice, copiii au proclamat lecturile sfinte, au citit rugăciunea credincioşilor, au adus darurile la ofertoriu, s-au împărtăşit etc. Corul parohiei gazdă a condus cântările din timpul sfintei celebrări. Orga, trompeta şi vioara au dat o puternică notă de solemnitate celebrării.
La predică, pr. Felician Tiba le-a vorbit copiilor, pornind de la un desen în care era reprezentat Isus în iesle, despre "neastâmpăratul" Isus gata să sară din iesle şi să pornească în misiune pentru a-şi exercita apostolatul. Părintele le-a vorbit şi despre sfânta Tereza a Pruncului Isus, care avea o dorinţă foarte mare să devină apostol şi să meargă în misiune în ţările îndepărtate. "Şi voi, dragi copii, puteţi fi apostoli în familiile voastre, la şcoală, la biserică, pe stradă etc.".
În finalul sfintei Liturghii, pr. Cornel Cadar a prezentat mesajul păstorului diecezei. "Voi sunteţi florile frumoase care trebuie să bucure vederea şi inima tuturor celor care vă întâlnesc şi vă văd", se spunea în mesajul episcopului. A mai luat cuvântul Claudia Budău, responsabila Acţiunii Catolice a Copiilor, care i-a felicitat şi încurajat pe copii pentru activitatea lor frumoasă desfăşurată în parohii.
După prânz, a urmat un program cultural, în cadrul căruia copiii au învăţat jocuri noi, au cântat, s-au bucurat; într-un cuvânt, şi-au exprimat entuziasmul şi pofta lor pentru viaţă. Programul a fost coordonat de pr. Tiziano Baracco. A fost o atmosferă caldă şi senină, animată de cei care sunt numiţi "floarea şi speranţa Bisericii".