Gianna Beretta
Papa Ioan Paul al II-lea o va canoniza curând pe Gianna Beretta Molla, un medic italian, care a decis să accepte să-şi rişte viaţa, la numai 39 de ani, refuzând să avorteze fetiţa. Sâmbătă, 21 decembrie, suveranul pontif a aprobat decretul prin care se recunoaşte un miracol obţinut prin mijlocirea fericitei Gianna. Beatificarea ei a avut loc în 1994. Gianna (1922-1962), din Arhidieceza de Milano, făcea parte din Acţiunea Catolică. Fiind medic, spunea: "Aşa cum preotul îl poate atinge pe Isus, şi noi medicii îl atingem pe Isus în trupul bolnavilor noştri". "A trăit căsătoria şi maternitatea cu bucurie, generozitate şi absolută fidelitate faţă de misiunea ei", a afirmat card. José Saraiva Martins, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în ceremonia de promulgare a decretului. Gianna a decis să nu fie operată de cancer care i-a cauzat moartea când era însărcinată cu a patra ei fiică, pentru a nu afecta copilul din sânul ei.

Cheia bucuriei
Drumul spre izvorul bunătăţii, al bucuriei şi al încrederii este încredinţarea în Dumnezeu, afirmă fratele Roger, fondatorul Comunităţii din Taizé, în scrisoarea sa pentru anul 2004 publicată luni, 15 decembrie. Tradusă în 57 de limbi - dintre care 24 sunt asiatice - scrisoarea a fost dată publicităţii cu ocazia întâlnirii europene a tinerilor de la Hamburg, din perioada 29 decembrie 2003 - 2 ianuarie 2004. Textul va fi reluat şi meditat în timpul anului 2004 în cadrul întâlnirilor care vor avea loc la Taizé (Franţa) săptămână de săptămână, precum şi în alte locuri din lume.

Mesajul de Crăciun
Mesajul de Crăciun al papei Ioan Paul al II-lea s-a transformat într-o implorare adresată lui Dumnezeu pentru pacea în lume şi încetarea terorismului. "Salvează-ne de războaiele şi conflictele armate care devastează regiuni întregi de pe glob", a cerut papa înainte de a adresa urările de Crăciun în 62 de limbi şi de a da binecuvântarea sa "Urbi et orbi" - oraşului Roma şi lumii. În noaptea din ajunul Crăciunului, Sfântul Părinte în vârstă de 83 de ani a prezidat sfânta Liturghie de la miezul nopţii în bazilica "Sfântul Petru" în faţa a 60.000 de pelerini. Mesajul său de Crăciun a fost transmis de un număr record de 82 de canale de televiziune în 50 de ţări.

Centru de spiritualitate
În partea veche a Ierusalimului au fost puse deja temeliile pentru construirea unui centru de spiritualitate şi de studiu, un proiect al focolarinilor. Iniţiativa marchează 60 de ani de la fondarea mişcării. În luna noiembrie 2003 a fost semnat un acord cu patriarhul latin de Ierusalim, prin care se încredinţează spre uz permanent focolarilor un teren aflat alături de scara de piatră unde, conform tradiţiei, Isus s-a rugat în Joia Sfântă. Astfel, devine realitate un vis vechi al Chiarei Lubich, din 1956, când a vizitat pentru prima oară Ţara Sfântă. Mişcarea Focolarilor - "Opera Mariei" -, a luat fiinţă în 1943 în oraşul italian Trento, iar astăzi numără patru milioane şi jumătate de membri în 182 de ţări, şi peste două milioane de simpatizanţi în întreaga lume. Mişcarea Focolarilor este prezentă în Ţara Sfântă de 25 de ani, prin câteva centre în Ierusalim şi Haifa angajate în a duce pace şi unitate în această regiune atât de agitată.

Nou patriarh
Preafericitul Emmanuel al III-lea Delly a luat în posesie la 21 decembrie 2003 patriarhia caldeeană, lansând un apel la unitate între toţi irakienii, în momente în care creştinii din ţară se întreabă care este viitorul lor, îngrijoraţi de manifestările fundamentalismului islamic. Patriarhul a lansat apelul în catedrala "Sfântul Iosif", aflată în centrul Bagdadului, în faţa a sute de credincioşi, şi în prezenţa unor reprezentanţi şiiţi şi suniţi. Poliţia irakiană a asigurat securitatea în zonă. Noul patriarh a fost ales de către Sinodul celor 22 de episcopi ai Bisericii Caldeene - în comuniune cu Roma - la 3 decembrie 2003, în Vatican. Creştinii din Irak sunt circa 800.000, ceea ce înseamnă 3% din populaţie. Dintre ei, catolicii caldeeni constituie mai mult de 70%. În Bagdad se află comunitatea caldeeană cea mai numeroasă, cu peste 350.000 de credincioşi. În liturgia caldeeană, limba oficială este aramaica. Întrucât credincioşii vorbesc în mod normal araba, Liturghia este bilingvă. Există comunităţi caldeene în diaspora în America, Europa şi Oceania.

Ecumenism
Întărirea bunelor relaţii dintre anglicani şi catolici este mai necesară decât oricând, a declarat Mary Tanner, reprezentantă a Comuniunii Anglicane la o conferinţă a Centrului "Pro Unione" din Roma. "Nu este un colaps în relaţiile dintre anglicani şi catolici. Ba mai mult, avem nevoie unii de alţii mai mult ca oricând", a adăugat Tanner, membră anglicană a Comisiei Internaţionale Anglicano-Romano-Catolice pentru Unitate şi Misiune. Centrul "Pro Unione" este o instituţie dedicată ecumenismului, fondată de un preot şi o călugăriţă franciscani. "Ne aflăm într-un moment care este la fel de bogat în pericole şi oportunităţi", a afirmat Tanner. "Relaţiile anglicano-catolice trebuie să înainteze explorând implicaţiile ecleziologice impuse de situaţia prezentă".

Sfinţire la Torino
În solemnitatea "Neprihănita Zămislire" (8 decembrie 2003), în domul din Torino (Italia) cardinalul Severino Poletto a oficiat sfânta Liturghie şi a condus ritul impunerii mâinilor, prin invocarea Duhului Sfânt, pentru primul preot romano-catolic ieşit din rândurile emigranţilor români. În cadrul unei celebrări ce a adunat aproape 30 de preoţi, diaconul Iulian Herciu (originar din Lilieci, BC) a fost sfinţit preot pentru Dieceza de Torino. Înainte de începerea Liturghiei, cardinalul de Torino a ţinut să mulţumească tuturor românilor care, prin prezenţa lor, îmbogăţesc din punct de vedere cultural şi spiritual arhidieceza pe care o conduce.