Duminică, 9 noiembrie, în sărbătoarea Sfinţirii Bazilicii din Lateran, papa Ioan Paul al II-lea a proclamat cinci noi fericiţi. Aceştia sunt: Juan Nepomuceno Zegrí y Moreno, Valentin Paquay, Luigi Maria Monti, Bonifacia Rodríguez Castro şi Rosaliei Rendu. Sfântul Părinte i-a propus drept modele pentru o societate care riscă să uite valorile spirituale.
Suveranul pontif a îngenuncheat în timpul consacrării şi a citit pasajele de la începutul şi sfârşitul predicii, fragmentele în spaniolă, italiană şi franceză fiind citite de trei preoţi.
Primul dintre cei cinci fericiţi este un preot spaniol din Arhidieceza de Granada, Juan Nepomuceno Zegrí y Moreno (1831-1905). Este descendent dintr-o familie cu tradiţie nobilă, de origine arabă. A avut importante îndatoriri ecleziastice, mai ales ca vicar general în Málaga, unde a fondat Congregaţia Surorilor Carităţii ale Sfintei Fecioare Maria a Îndurării (numite şi Îndurătoare), pentru asistarea celor nevoiaşi. Citând câteva din scrierile noului fericit, Sfântul Părinte a constatat că scopul vieţii acestuia a fost acela de a face tot mai prezentă iubirea lui Dumnezeu acolo unde ar fi fost chiar şi numai "o durere de vindecat, o nenorocire de mângâiat, o speranţă de întărit în inimi".
Belgianul Valentin Paquay (1828-1905), preot călugăr în Ordinul Fraţilor Minori, a făcut să strălucească, din mănăstirea sa din Hasselt (Belgia), zelul său apostolic, prin predicare şi prin asistenţa şi îndrumarea spirituală a Celui de-al Treilea Ordin Franciscan. S-a făcut cunoscut şi în afara graniţelor ţării datorită darurilor sale particulare, ca îndrumător spiritual. "Apostol al milostivirii, a spus Sfântul Părinte în predica sa, petrecea ore îndelungate în confesional, cu un dar deosebit de a-i îndrepta pe cei păcătoşi pe drumul cel bun".
Luigi Maria Monti (1825- 1900), preot italian, a înfiinţat Institutul Fiilor Neprihănitei Zămisliri. A lucrat în spitale şi în opere de binefacere. "Dăruit cu totul vindecării rănilor trupeşti şi sufleteşti ale celor bolnavi şi orfani, a explicat papa prezentând actualitatea exemplului vieţii acestui fericit, îi plăcea să îi numească «săracii lui Cristos», şi îi slujea însufleţit de o credinţă vie, susţinută de o rugăciune intensă şi constantă".
Călugăriţa spaniolă Bonifacia Rodríguez Castro (1837-1905) este fondatoarea Congregaţiei "Slujitoarele Sf. Iosif". "Fiind în acelaşi timp muncitoare, a perceput riscurile acestei condiţii sociale din epoca sa. În viaţa simplă şi ascunsă a sfintei Familii din Nazaret a aflat un model de spiritualitate a muncii, care redă demnitatea persoanei şi face din fiecare activitate, oricât de umilă ar părea, o ofrandă adusă lui Dumnezeu şi un mijloc de sfinţire".
Rosalia Rendu (1786-1856), din Societatea Fiicele Carităţii "Sf. Vincenţiu de Paul", este de origine franceză şi s-a născut într-o familie care i-a ajutat pe preoţii persecutaţi în timpul revoluţiei franceze. În viaţa consacrată s-a dedicat activităţilor caritative şi de promovare umană şi socială. A întemeiat centre de educare şi asistenţă. După revoluţia franceză a desfăşurat o extraordinară operă de caritate şi de promovare umană şi socială la periferiile Parisului, unde a şi murit în 1856. "Caritatea ei era inventivă. De unde avea forţa pentru a realiza atâtea lucruri? Secretul ei era simplu, a răspuns suveranul pontif, vedea în fiecare persoană chipul lui Cristos".
Sfântul Părinte i-a prezentat pe noii fericiţi ca modele pentru o societate care riscă să uite valorile spirituale, transformând totul în "negustorie". Noii fericiţi, interpelează societatea actuală, tentată uneori să transforme totul în negustorie şi câştig, lăsând deoparte valorile şi demnitatea persoanei, care este chip şi templu al lui Dumnezeu.
