Ultima lună a anului 2004 înscrie în istoria catolicilor din Moldova un eveniment de cea mai mare importanţă: încheierea solemnă, la 8 decembrie, a primului Sinod al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi.
În cei 120 de ani (1884-2004), din cauza marilor dificultăţi, bine ştiute şi simţite în secolul al XX-lea (cele două războaie mondiale şi instaurarea regimului comunist), organizarea şi desfăşurarea vieţii bisericeşti nu s-au putut realiza în plinătatea lor.
Deviza Sinodului de la Vatican dintre anii 1963 şi 1965, aducerea la zi a vieţii creştine (aggiornamento), prin reformele bine stabilite, rămânea în mare parte irealizabilă pe teritoriile din Europa de Est, sub regim comunist.
De-abia după 1990 s-a intrat în normalitate. Cu entuziasm din ce în ce mai mare, s-au realizat lucruri nebănuite mai înainte, din punct de vedere organizatoric şi pastoral. Totuşi, schimbarea regimului politic a adus cu sine îngrijorări majore în sfera economicului şi a socialului. Viaţa creştină s-a văzut confruntată şi ea cu fel de fel de crize.
În acest context, s-a considerat numaidecât necesară convocarea factorilor de răspundere pe tărâm bisericesc, pentru o analiză minuţioasă şi realistă a situaţiei. Au fost stabilite comisiile pentru elaborarea instrumentului de lucru. Clerul şi enoriaşii au fost antrenaţi pe parcursul a patru ani (2001-2004) în studierea doctrinei şi a disciplinei creştine. Lucrările au culminat cu sesiunile plenare sinodale din 9, 17, 25 noiembrie şi 2 decembrie, la care au fost chemate 316 persoane: două treimi cler şi o treime laici. Temele dezbătute şi propunerile făcute se vor reflecta în documentele finale ale Sinodului.
În mod cert, acest Sinod diecezan va fi, pentru multă vreme, punct de referinţă, deschizând noi perspective în viaţa Bisericii locale a catolicilor din Moldova, în cadrul universalităţii Bisericii lui Isus Cristos.
