Isuse, prunc divin, vino şi rămâi cu noi!Cu un nou avânt şi cu un nou entuziasm dobândit în zilele Sinodului diecezan, timp în care am învăţat mai mult şi mai bine că suntem Biserică şi că în mijlocul nostru se află Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi cu o reînnoită bucurie, întâmpinăm plini de credinţă Naşterea Domnului - Crăciunul.

Vocile noastre s-au unit cu cele ale profeţilor din Vechiul Testament şi cu ale întregului popor care aştepta un mântuitor şi au implorat cerul să trimită pe pământ dreptatea şi pacea şi să elibereze din întuneric pe cei ce zăceau în umbra morţii, repetând cu psalmistul: "Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta" (Ps 84,8); "Doamne Dumnezeul nostru, vino şi ne eliberează, arată-ne faţa ta şi vom fi mântuiţi" (Ps 79,4); "Iată, Domnul vine, ieşiţi-i în întâmpinare, el este principele păcii". Cu profetul Isaia am strigat şi ne-am rugat: "Voi, ceruri, lăsaţi să cadă roua de sus şi norii să reverse în ploaie dreptatea; să se deschidă pământul şi să-l nască pe Mântuitorul" (Is 45,8).

Biserica, aşadar, în tot timpul Adventului, ne-a îndemnat să sperăm şi să ne rugăm pentru că Domnul va veni şi nu va întârzia; va aduce pe pământ pacea şi binecuvântarea sa; el va fi Emanuel, aşteptatul popoarelor şi eliberatorul lor; el ne va mântui şi ne va îmbucura cu prezenţa sa.

Vestea minunată a naşterii

La împlinirea timpurilor, Tatăl ceresc, în iubirea sa infinită, ni l-a dat pe propriul său Fiu, ca oricine crede în el să nu piatră, ci să aibă viaţa veşnică (cf. In 3,16). Profeţiile Vechiului Legământ se împlinesc, iar evangheliştii ne prezintă vestea cea nouă care a cuprins Betleemul şi locuitorii din Ţara Sfântă.

Arhanghelul Gabriel îi vesteşte Fecioarei din Nazaret marea bucurie: ea a fost aleasă să-l primească în sânul ei şi în casă pe cel promis de veacuri, pe Fiul lui Dumnezeu, principele păcii, Fiul Celui Preaînalt, care va domni peste casa lui Iacob, iar domnia lui nu va avea sfârşit (cf. Lc 1,26-38).

În zilele împăratului August şi ale regelui Irod, planul lui Dumnezeu devine realitate, iar Maria îl oferă lumii pe cel aşteptat, născându-l într-o peşteră săracă din Betleem. Primii care au aflat despre această naştere au fost oamenii simpli din jurul Betleemului, păstorii, care au auzit în noapte cântarea îngerilor şi îndemnul de a merge şi de a-l vedea în peştera săracă de la marginea Betleemului, aşezat pe paie şi înconjurat de animale.

"Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta va fi semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle".

Isus se naşte între oameni, în Betleem, care în traducere înseamnă casa pâinii. Se naşte în sărăcie, în mijlocul oamenilor simpli pe care îi îndrăgeşte şi pe care-i îmbucură cu prezenţa sa.

Isus, pâinea vieţii coborâtă din cer la Betleem, în casa pâinii

Venind pe pământ Fiul lui Dumnezeu răspunde la aşteptarea oamenilor, vine să le astâmpere dorinţa lor arzătoare, vine ca să le fie mântuitor şi eliberator din întunericul păcatului şi al morţii, vine ca să-i hrănească cu trupul şi cu sângele său, cu însăşi viaţa sa, cu evanghelia şi cuvintele sale.

Apropiindu-ne de viaţa pruncului dumnezeiesc şi urmărindu-i întreaga activitate: de la Betleem până la Ierusalim, de la Cenacol până pe cruce şi apoi din mormânt până în slava învierii, descoperim că el a avut un crez şi un plan: să le fie tuturor oamenilor un adevărat mântuitor, un izbăvitor şi un eliberator, să le hrănească sufletele cu adevărata hrană, pâinea coborâtă din cer.

Predicile, activitatea şi peregrinările sale prin toată Ţara Sfântă scot în evidenţă planul cu care a intrat în lume şi cu care a ieşit din această lume întorcându-se în slavă. El s-a oferit să devină pentru toţi hrană şi băutură, dăruindu-se pe sine şi devenind, cum va anunţa în timpul vieţii sale, adevărată mâncare: "Eu sunt pâinea vieţii, celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată" (In 6,35). "Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii" (In 6,51).

Apropiindu-ne de ieslea în care s-a născut, mergând în spirit spre Betleem, locul pe care l-a ales să intre între oameni, retrăind misterul întrupării şi al naşterii sale pe pământ, suntem fericiţi să descoperim un lucru ce ne impresionează: Isus se naşte în casa pâinii, în Betleem, pentru a ne arăta că el este cu adevărat pâinea dătătoare de viaţă veşnică.

Doamne, rămâi cu noi

Ne bucurăm să ştim că anul acesta Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea ne-a oferit un nou document, o nouă scrisoare apostolică prin care ne invită să-l descoperim pe Cristos prezent între oameni, născut pe pământ şi viu în mijlocul nostru sub speciile pâinii şi vinului, adică în sfânta taină euharistică.

Întâlnindu-l de Crăciun în peştera din Betleem, admirându-i chipul sub pomul din casele noastre sau aşezat lângă altarele din bisericile noastre, vrem să ne manifestăm bucuria şi să ne reînnoim credinţa că acelaşi prunc este prezent în taina altarului şi că el rămâne cu noi, oamenii, până la sfârşitul veacurilor.

La sărbătorea Crăciunului vă invităm, dragi confraţi preoţi, dragi persoane consacrate, dragi credincioşi, să-l admiraţi cu ochii sufletului pe prunc şi, mulţumindu-i că a venit pe pământ, să-l implorăm cu toţii, aşa cum au făcut-o cei doi ucenici la Emaus, şi să-i spunem din toată inima:

Rămâi cu noi
Doamne Isuse, prunc divin,
până la sfârşitul veacurilor,
căci tu singur eşti speranţa
şi bucuria noastră. Amin

Sărbători fericite,

Crăciun binecuvântat!

Iaşi, 28 noiembrie 2004

Petru Gherghel, episcop de Iaşi