Mariapolis 2004

"Mariapolis (Oraşul Mariei) 2004" s-a desfăşurat la Miercurea Ciuc (în casa "Segito Maria") în perioada 15-18 iulie. Au participat peste 400 de persoane din toată ţara (români, maghiari, bulgari, ucraineni etc.), din Franţa şi din Republica Moldova. La o parte din programul care s-a desfăşurat sâmbătă, 17 iulie, au fost prezenţi ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi în Republica Moldova, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS György Iakubinyi, arhiepiscop de Alba-Iulia, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Jozsef Tamas, episcop auxiliar de Alba-Iulia. La ora 12.00 nunţiul apostolic a prezidat sfânta Liturghie şi a ţinut cuvântul de învăţătură în limba română, arhiepiscopul de Alba-Iulia ţinându-l pe cel în limba maghiară. Au concelebrat 22 de preoţi romano-catolici şi greco-catolici.

Având ca temă "Pentru cultura comuniunii", întâlnirea de la Miercurea Ciuc a cuprins meditaţii, întâlnirii în grupuri mici, împărtăşire de experienţe, Liturghii, rugăciune şi cântare. Copii, adolescenţi, tineri şi adulţi; preoţi, călugări şi laici veniţi din diferite culte: romano-catolici, greco-catolici, reformaţi şi ortodocşi, cei care au fost la Miercurea Ciuc au trăit o experienţă deosebită.

La predica din cadrul sfintei Liturghii pe care a prezidat-o, ÎPS Jean-Claude Périsset a vorbit despre comuniune şi i-a încurajat pe participanţi. ÎPS Iakubinyi a vorbit despre "oraşele Mariei" care sunt centre de pelerinaj: Cacica, Radna etc.

Înainte de Liturghie au fost momente de împărtăşire şi s-a vizionat o casetă a Chiarei Lubich care a vorbit despre căile unirii cu Dumnezeu. Mai mulţi copii au prezentat şi ei cum trăiesc iubirea, iar patru dintre ei care au participat la un congres de la Roma au povestit despre întrebările şi răspunsurile pe care copiii le-au pus şi le-au primit de la Chiara Lubich. După aceea copiii au cântat "Să aruncăm zarul".

Entuziasmul şi bucuria i-au însoţit pe toţi participanţii. Prezenţi au fost Redi, responsabilul Focolarului masculin; Vida, responsabila cu ramura feminină a Focolarelor, responsabilii pentru tineri, familii şi copii. L-am întrebat pe Andrei Stefancic (Redi) de ce a intrat în această mişcare şi ce îi place mai mult. "Trebuie să spun că nu am intrat într-o mişcare, mi-a răspuns el, experienţa mea a fost că m-am întâlnit cu Dumnezeu, am simţit că merita sa-i dăruiesc totul ca răspuns la darul său de iubire, am încercat sa-l urmez şi aşa trăiesc în focolar de 25 de ani, unde experimentez în continuare frumuseţea prezenţei sale între oameni. De fapt, asta mă cucereşte din nou şi din nou: posibilitatea de a trăi în prezenţa sa.

Am solicitat de la Stefan Tobler, focolarin reformat elveţian, profesor la Sibiu, să răspundă la câteva întrebări.

- Ce însemnă Mişcarea Focolarelor? Povestiţi-ne pe scurt despre începuturile, dezvoltarea... acestei mişcări.

În ultimul secol au luat fiinţă multe mişcări creştine care dau un impuls de viaţă nouă şi tânără Bisericii şi societăţii. Între acestea, Mişcarea Focolarelor este printre primele şi printre cele mai mari. Dar totul a început de la o mică sămânţă: o tânără din Trento (nordul Italiei), Chiara Lubich, a fost fulgerată de o descoperire în timp ce se dezlănţuia Cel de-al Doilea Război Mondial: Dumnezeu este iubire şi iubirea este singurul lucru pentru care se merită să trăieşti. Împreună cu câteva colege, a început să citească cu ochi noi evanghelia şi să pună în practică toate cuvintele lui Isus. La scurt timp s-a născut o comunitate cu persoane de toate vârstele, care trăiau evanghelia împărtăşind bucurii şi dureri, bunuri şi nevoi. Voiau doar să fie creştini. Dar treptat s-a înţeles că la temelie era un dar deosebit al Duhului Sfânt, care îi învăţa o spiritualitate centrată pe unitate, o cale de unire cu Dumnezeu care trece prin aproapele, o iubire care are forma lui Cristos cel înviat şi abandonat şi care izvorăşte din Cristos. Oamenii din Trento le-au dat numele de focolare, adică locul în casă care încălzeşte şi dă lumină. O astfel de iubire este contagioasă: aşa s-a răspândit şi mişcarea, mai întâi în Italia, apoi în toată Europa, iar din 1958 şi în alte continente. Nu doar catolicii fac parte din această mişcare, ci şi creştini din alte biserici; sunt chiar şi credincioşi din alte religii şi persoane cu convingeri care nu sunt religioase, care - păstrându-şi credinţa şi neamestecând nimic - se inspiră din acest ideal al unităţii. Mişcarea a fost aprobată de Vatican, mai întâi în anii '60, iar în forma sa de astăzi în 1990. Colaborarea cu ierarhia catolică, dar şi cu responsabilii din alte Biserici, a fost mereu unul din punctele importante, pentru a putea sluji Bisericii în totalitatea sa. În particular însă este o vocaţie pentru reînnoirea societăţii în spirit creştin; mişcarea realizează aceasta prin lucrul cu tinerii, cu familiile, în diferitele sectoare ale societăţii.

- În fiecare an are loc Mariapolis (Oraşul Mariei). Care este scopul acestei întâlniri?

Fiecare membru şi simpatizant al mişcării încearcă să trăiască spiritualitatea în mediul său, în familie şi la lucru. Dar, pentru a putea rămâne fidel acestui angajament şi pentru a reînnoi inima şi mintea cu spiritul evangheliei, este important să ne întâlnim cu alţii care împărtăşesc acest spirit. Deoarece "acolo unde doi sau trei se adună în numele meu, spune Isus, sunt şi eu în mijlocul lor", iar această prezenţă tangibilă a lui Isus în mijlocul poporului său este caracteristica Mariapolis. Se exprimă în iubirea care domneşte între oameni, în bucuria care se observă pe feţe, în unirea cu Dumnezeu pe care atât de mulţi oameni o reînnoiesc în aceste zile. Se numeşte oraşul Mariei, pentru că, precum Maria a dat viaţă lui Isus din punct de vedere fizic, la fel să putem să-i dăm viaţă lui Isus în mijlocul nostru, lăsându-l să trăiască şi să dea lumina sa astăzi, aşa cum a făcut-o şi odinioară. Primele Mariapolis au fost organizate în anii 50 în Italia; astăzi există în toată lumea. În unele locuri s-au născut Mariapolis permanente, adică mici "orăşele" cu adulţi şi tineri, familii şi persoane consacrate, cu locuri de muncă şi şcoli. Sunt lucrători care ne arată cum ar putea fi lumea dacă evanghelia ar fi legea suverană.

- Ce a adus nou întâlnirea de anul acesta din perioada 15-18 iulie de la Miercurea Ciuc?

Am fost 430 de persoane din toată România, în majoritate catolici, dar şi creştini din alte biserici (ortodocşi, reformaţi, luterani) - jumătate tineri. Au fost programe distincte pentru copii şi adolescenţi. Momentele de aprofundare a spiritualităţii au fost intercalate cu grupuri de dialog şi cu momente recreative; desigur, nu a lipsit sfânta Liturghie. Anul acesta am fost cu totul fericiţi pentru că am putut avea între noi cinci episcopi catolici, printre care nunţiul apostolic şi arhiepiscopul de Alba-Iulia. La final, unii participanţi şi-au exprimat impresiile: erau fericiţi, nu cu un entuziasm banal, ci cu conştiinţa că au în inimă o comoară care îi va ajuta să ducă mai departe o mică "revoluţie creştină" în propriul ambient. Ca program, am sărbătorit cei 60 de ani de la începutul mişcării parcurgând prin video-înregistrări unele momente ale istoriei noastre.

- Ce ar însemna tema care a stat în centrul atenţiei: "Pentru cultura comuniunii"?

Suntem convinşi că experienţa de comuniune pe care o facem între noi corespunde vocaţiei celei mai profunde a omului, a fiecărui om. Dacă iubirea este trăită în mod serios între oameni, se creează noi forme de raporturi, noi structuri de colaborare, spaţii de libertate pentru fiecare bărbat şi femeie în diversitatea lor. Pe scurt, se creează o nouă cultură, chiar dacă numai la scară mică. Suntem convinşi că această experienţă are ceva de spus întregii societăţi, pentru că ajută la depăşirea atâtor suferinţe. Viaţa creştină trebuie "să facă cultură" şi nu să rămână închisă în biserici.

Pr. Cornel Cadar