Monica Riznic "Deţin o suprafaţă de teren pentru care mi s-a eliberat titlu de proprietate în 2002. Am aflat că în 2003 s-a emis un alt titlu de proprietate pentru suprafaţa de 943 mp din terenul meu unei alte persoane. Vă rog să-mi comunicaţi cum ar trebui să procedez în această situaţie".
Astfel de situaţii sunt numeroase şi ele apar, în general, din cauza comisiilor locale şi judeţene de aplicare a legilor fondului funciar care nu verifică situaţia terenurilor pentru care s-a eliberat deja titlu de proprietate, întocmesc documentaţia şi eliberează titluri de proprietate concomitente pentru aceeaşi suprafaţă de teren.
În cazul în care dv. stăpâniţi suprafaţa de teren de 943 mp, iar titlul de proprietate al dv. nu a fost anulat, atunci folosiţi în continuare terenul pentru că sunteţi proprietarul lui conform actului de proprietate. Dacă dv. nu aveţi în posesie această suprafaţă de teren şi o stăpâneşte cealaltă persoană, atunci trebuie să promovaţi o acţiune în anularea titlului de proprietate eliberat pe numele persoanei respective, motivat de împrejurarea că pentru această suprafaţă de teren, la data eliberării noului titlu, aveaţi deja titlu de proprietate emis legal deoarece eraţi îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acea suprafaţă de teren. Acţiunea este de competenţa judecătoriei de la domiciliu pârâtului şi se timbrează cu 103.000 lei taxă timbru fiscal şi 3.000 de lei timbru judiciar. În cadrul acestui proces instanţa de judecată va solicita documentaţia care a stat la baza eliberării titlului de proprietate pe care solicitaţi să fie anulat şi va dispune în consecinţă, în funcţie de probele administrate în cauză. După ce veţi avea o hotărâre definitivă şi irevocabilă în dosarul de anulare a titlului de proprietate va trebui să promovaţi o acţiune în revendicare prin care să solicitaţi ca persoana care vă ocupă terenul să fie obligată să vă lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren pe care o revendicaţi.
Răzvan "Ce drepturi are un invalid gr. II, cu colostomie?"
În paginile acestei reviste s-au mai publicat articole referitoare la pensiile de invaliditate şi condiţiile în care acestea pot fi acordate (februarie 2004). Pentru a ne putea interesa pentru dv., ar fi bine să reveniţi cu date concrete, în sensul de a preciza clar ce anume vă interesează.
A. Romila (Bacău) "Din anul 2000 am fost angajată la o societate comercială, în calitate de vânzătoare, iar în luna noiembrie 2003 am intrat în concediu de maternitate. După terminarea concediului de maternitate am solicitat în scris acordarea concediului pentru creşterea copilului până la 2 ani, dar patronul firmei refuză să-mi plătească acest concediu, motivat de faptul că nu este obligaţia firmei lui".
Societatea la care aţi lucrat este obligată să vă plătească indemnizaţia pentru creşterea copilului până la 2 ani, iar cuantumul acestei indemnizaţii reprezintă 85% din salariu mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. În anul 2004, conform legii bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 519/2003, salariul mediu brut este de 7.682.000 lei, adică dv. trebuie să primiţi suma de 6.500.000 lei lunar neimpozabil. Pentru a beneficia de aceste drepturi este necesar ca dv. să fi cotizat la asigurările sociale cel puţin 10 luni în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului, să fi efectuat cel puţin 42 de zile din concediu de lehuzie şi să solicitaţi concediu pentru creşterea copilului până la 2 ani, după 31 decembrie 2003. Dacă îndepliniţi toate aceste condiţii, iar patronul firmei refuză plata concediului pentru creşterea copilului până la 2 ani, atunci trebuie să vă adresaţi cu o cerere Tribunalului Bacău prin care să solicitaţi obligarea societăţii la care aţi lucrat şi la care încă mai sunteţi angajată plata drepturilor salariale cuvenite cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului până la 2 ani. Aceste acţiuni sunt scutite de taxă de timbru.
În cazul în care dv. renunţaţi la acest concediu pentru creşterea copilului şi hotărâţi să rămână soţul cu copilul, atunci acesta poate beneficia de aceleaşi drepturi ca şi dv., în situaţia în care îndeplineşte condiţiile menţionate mai sus.
Mihaela Ciobanu, avocat