Septembrie. Început de toamnă. Dacă primăvara şi vara au fost prielnice, livezile şi viile îşi oferă roadele bogate. Pomicultorii şi viticultorii înţelepţi mulţumesc lui Dumnezeu, împărţitorul tuturor darurilor.

Pomii încărcaţi cu fructe de tot felul şi mlădiţele pline de struguri sunt imagini ale sufletelor bune unite cu Dumnezeu, bunătatea însăşi. Isus a spus: "Dacă pomul este bun, şi rodul său este bun" (Mt 12,33).

Ca pedagog dumnezeiesc, Isus Cristos s-a folosit de imaginea viţei de vie, cu mlădiţele sale, pentru a-i conştientiza pe ucenicii săi de unirea cu el: "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic" (In 15,5).

Vocaţia creştină, pecetluită prin Botez, înseamnă ucenicie permanentă sub îndrumarea lui Isus, "calea, adevărul şi viaţa" (In 14,6). Cine îl urmează, nu se rătăceşte, nu greşeşte şi trăieşte din plin. Se ataşează statornic de maestrul divin şi răspunde cu fidelitate în comuniune de iubire cu ceilalţi, după porunca lui Isus.

Şederea pe pământ a lui Isus a fost doar de 33 de ani. Înainte de a se înălţa la Tatăl, a spus discipolilor săi: "Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi până la sfârşitul lumii" (Mt 28,18-20).

La Cina cea de taină, înfiinţând Euharistia şi Preoţia nou-testamentară, substituindu-se substanţei pâinii şi vinului prin cuvintele "Acesta este trupul meu..., acesta este sângele meu..., aceasta (Euharistia) s-o faceţi în amintirea mea", dumnezeiescul Mântuitor a voit să rămână în lume prin prezenţa euharistică, precum şi prin aceea a evangheliei sale. Astfel, creştinii evanghelici şi euharistici devin pomi roditori în sfinţenie, mlădiţe încărcate de strugurii veseliei, în comuniune de iubire cu izvorul desăvârşirii sufleteşti. Ei sunt aşa pentru că ascultă de glasul Tatălui care s-a auzit la Botezul în Iordan şi pe Muntele Tabor: "Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulţumirea mea, ascultaţi de el" (Mt 17,5), precum şi cele spuse de Maica Sfântă servitorilor la nunta din Cana: "Faceţi tot ce vă va spune" (In 2,5).

Isuse, Cuvântule întrupat al Tatălui veşnic, pâine a vieţii adevărate, fii hrana noastră sufletească de acum şi bucurie eternă!