În luna august, 50 milioane de oameni din SUA au stat fără curent electric, timp de 29 de ore. A fost ceva de neînchipuit. Nimeni nu s-a gândit vreodată că Americii i se poate întâmpla aşa ceva. Nici înainte de 11 septembrie 2001 nimeni nu s-a gândit că cele mai înalte blocuri din New York vor fi şterse de pe harta lumii. A fost o catastrofă. Şi din nou părea că se repetă ceva asemănător. Primul gând s-a îndreptat desigur către Ben Laden. Numai el, fiul întunericului, ar putea să provoace aşa ceva. "Nu veţi scăpa niciodată de spaimă", a profeţit el americanilor. Câteva oraşe au paralizat complet. Trenurile s-au oprit, avioanele n-au mai decolat, metroul s-a blocat în tunel, semafoarele n-au mai funcţionat.
Cât de mult depinde lumea de lumină!
Dincolo de lumina soarelui, dincolo de lumina electrică, omul are nevoie, chiar mai mult, de lumină pentru spirit. Fără lumina spiritului omul rămâne paralizat complet, incapabil să desluşească sensul vieţii sale, incapabil să se desprindă de rău şi să săvârşească binele.
Cineva s-a prezentat omenirii cu cuvintele: "Eu sunt lumina lumii, cine vine după mine nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii". E cel despre care noi spunem în crez: "Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat... prin care toate s-au făcut". În persoana lui Cristos, oamenii au descoperit ceva mai mult decât într-un om obişnuit. "Nimeni nu a vorbit ca omul acesta", spuneau contemporanii săi. Nimeni nu a vorbit şi a trăit ca el. Ceea ce a realizat el în lume, nu a realizat şi nu va realiza nimeni. După 2000 de ani oamenii încă mai vorbesc despre el, îşi propun să trăiască asemenea lui, construiesc biserici pentru el, găsesc bucuria şi pacea inimii şi sunt capabili să-şi dea viaţa pentru el.
Pe timp de întuneric, oraşul New York a avut nevoie de zece mii de poliţişti pentru ca oamenii să nu se apuce de rele. Lucrul acesta n-ar fi fost necesar dacă toţi oamenii ar trăi punând în practică învăţătura lui Cristos. A fost întuneric atunci, fără curent electric, dar mai mare întuneric, când pe străzile oraşului New York, cu ceva timp înainte mărşăluia un grup destul de mare de homosexuali având în frunte pe primarul oraşului. Acest întuneric e mult mai periculos decât cel provocat de lipsa curentului electric.
"Nu mai trăiţi ca fii ai întunericului", îndemna apostolul neamurilor pe cei pe care el i-a încreştinat. Şi el a rătăcit o vreme înainte de a-l cunoaşte pe Cristos. Socotea că face bine când mergea pe drumul Damascului cu gândul hotărât de a pune în lanţuri pe creştinii proaspăt apăruţi în lume. L-a oprit la timp lumina orbitoare a lui Cristos şi strigătul său: "Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?"
Cel nevăzut trece printre noi ca şi curentul electric. Conectarea inimii şi a minţii la reţeaua luminoasă va face ca şi noi să fim "lumină din lumină".