În anul mântuirii 2003, hirotonirile poartă în mod deosebit, la iniţiativa Sfântului Părinte, papa Ioan Paul al II-lea, pecete mariană. Papa vrea ca privirile tuturor să fie îndreptate spre aceea care este regină a apostolilor şi mamă a Bisericii.

Ziditorul a toate, creatorul neamului omenesc, a voit să fie cunoscut de oameni, să comunice cu ei pentru că este iubire.

Dezvăluirea divină în istorie a fost multiplă: directă (cum citim în primele pagini ale Sfintei Scripturi), prin îngeri, prin patriarhi şi profeţi, iar la plinirea timpurilor prin Fiul însuşi, "întrupat pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire".

După ce a realizat opera de răscumpărare a oamenilor, înainte de a se întoarce la Tatăl, Isus a voit să încredinţeze această operă unor oameni contemporani ai săi, pe care i-a chemat, i-a avut ca martori ai activităţii sale, i-a umplut cu Duhul Sfânt şi i-a trimis în lumea întreagă să ducă vestea cea bună tuturor, asigurându-i de asistenţa sa dumnezeiască până la sfârşitul veacurilor: "Pace vouă! Aşa cum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi" (In 20,21). "Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii" (Mt 28,20).

Cei împuterniciţi cu această misiune au pornit la drum: au predicat, au botezat, şi-au făcut ucenici, ştiind foarte bine că şederea lor în lume este limitată. Şi ceea ce dânşii au săvârşit în numele Domnului se realizează mereu. An de an, urmaşii apostolilor consacră noi urmaşi, iar aceştia îşi asociază în activitatea apostolică, prin hirotonire, colaboratori, diaconi şi preoţi.

În Biserica noastră locală, hirotonirile se fac, de cele mai multe ori, la sfârşitul anului şcolar, în luna iunie, luna inimii preasfinte a lui Isus, preotul veşnic, cel care a întemeiat preoţia nou-testamentară.

În anul mântuirii 2003, hirotonirile poartă în mod deosebit, la iniţiativa Sfântului Părinte, papa Ioan Paul al II-lea, pecete mariană, acest an fiind dedicat Rozariului Mariei. Papa însuşi, închinat cu totul Maicii preacurate, "Totus tuus", vrea ca privirile tuturor să fie îndreptate spre aceea care este regină a apostolilor şi mamă a Bisericii.

Noii hirotoniţi vor fi trimişi, asemenea înaintaşilor, să ducă vestea mântuirii, să dea Bisericii, prin Botez, noi copii, să împace cu Dumnezeu pe cei înstrăinaţi prin păcate. Conştienţi că în Dieceza de Iaşi se lucrează pentru Sinod, se vor asocia acestei opere, în perspectiva unei vieţi creştine fervente.

Trimite, Doamne, secerători destoinici, plini de Duhul Sfânt, la secerişul tău!