Dragi copii,

La 1 iunie, în fiecare an, lumea întreagă celebrează Ziua Internaţională a Copilului. În această zi, toţi se îndreaptă spre copii, se străduiesc să le facă bucurii şi să-i îmbucure cu iubirea lor: în familii, în şcoli, în societate şi, desigur, în Biserică.

Spre voi se îndreaptă cu multă bucurie Biserica şi vă adresează un gând de mare bucurie şi afecţiune. În ton cu întreaga lume, cu forurile internaţionale, dar mai ales cu Biserica şi cu Sfântul Părinte, în numele lui Isus şi însufleţiţi de cea mai frumoasă şi bună mamă, Maria, vă adresez acest mesaj special, această scrisoare pastorală vouă, dragi copii ai Diecezei de Iaşi. În ea vreau să adun toate gândurile părinţilor voştri, ale educatorilor şi profesorilor, precum şi ale tuturor preoţilor noştri. Aş dori să fie un semn de mare preţuire faţă de voi cei care reprezentaţi viitorul Bisericii noastre locale şi care participaţi cu părinţii şi fraţii voştri la viaţa şi speranţa Sinodului diecezan. În acest sens, vă propun spre meditaţie câteva gânduri.

Isus însuşi a fost copil

Când a venit pe pământ Isus, prietenul vostru, s-a născut într-o familie, dintr-o mamă curată şi sfântă, şi s-a bucurat de o copilărie fericită lângă Maria, mama lui şi lângă Iosif, tatăl său adoptiv şi purtătorul de grijă al familiei din Nazaret. Ca şi Dumnezeu făcut om, el a ţinut să se nască precum orice copil de pe acest pământ şi să fie pentru părinţii şi cunoscuţii săi un dar ceresc. Despre acest fapt ne vorbeşte sfântul evanghelist Luca, atunci când ne relatează prezentarea lui Isus la templu de unde s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret. "Iar copilul creştea şi se întărea plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra lui". Acelaşi evanghelist Luca ne vorbeşte despre copilul Isus care altădată a mers împreună cu părinţii săi la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui, unde rămăsese în templu stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări: "După ce l-au găsit în templu a coborât cu ei la Nazaret şi era supus lor; iar el creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor" (cf. Lc 2,52).

Dacă spunem, aşadar, despre Isus, că a venit pe pământ şi s-a făcut asemenea oamenilor întru toate afară de păcat, atunci, desigur, ne bucurăm să o spunem că a ţinut să se nască, să fie copil, să se bucure de tinereţe, să ajungă om adult, umblând între oameni şi manifestându-se asemenea lor, trăind cu ei, vorbindu-le, muncind cu ei, iubindu-i, predicându-le noua împărăţie şi jertfindu-se pentru toţi.

Prin faptul că a ales să trăiască într-un cadru familial, a pecetluit familia ca pe un leagăn adevărat al vieţii şi ca pe un sanctuar al iubirii.

Isus i-a iubit şi preţuit pe copii

Nu numai că s-a născut asemenea celorlalţi copii şi a trăit în mijlocul lor, că s-a jucat cu ei sau a participat la lecţii în preajma sinagogii, aşa cum era obiceiul evreilor, nu numai că mergea împreună cu ei la templul din Ierusalim începând cu vârsta de 12 ani, aşa cum ne relatează evanghelistul Luca, lucru despre care am amintit mai sus, dar când a ajuns mare şi a început să predice, el a manifestat o grijă deosebită pentru copii chemându-i la sine, luându-i pe braţe, mângâindu-i şi binecuvântându-i, arătându-le o iubire specială (cf. Lc 18,15-17).

Urmărind comportamentul lui Isus vedem un lucru şi mai impresionant, el nu numai că îi iubeşte şi îi cheamă la sine, dar el face şi mai mult, îi prezintă drept exemplu pentru cei care vor să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Acelaşi evanghelist notează: "Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei. Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea" (Lc 18,15).

Comoara, primăvara şi florile familiei, ale societăţii şi ale Bisericii

O societate are viitor dacă are copii şi cu cât copiii sunt mai bine primiţi, îngrijiţi, educaţi şi formaţi, cu atât acea societate are o perspectivă durabilă. Viaţa poate înainta numai dacă familia este conştientă de menirea ei şi se deschide pentru viaţă.

Am putea numi familia leagănul vieţii şi sanctuarul iubirii, iar copiii sunt pe drept cuvânt comoara cea mai de preţ. De la venirea lui Isus pe pământ, de la naşterea lui într-o familie, de la evanghelia copilăriei manifestată în Betleem şi Nazaret, copilul este o binecuvântare, o adevărată comoară care umple inima omului de speranţă şi siguranţă.

Îmi place să readuc în memorie afirmaţia unei distinse matroane romane Cornelia din Imperiul Roman care la o întrebare pusă de unele prietene de ale ei, să le arate diamantele şi perlele pe care le posedă, ea şi-a strigat copiii şi i-a prezentat spunând: Iată perlele mele, iată cele mai plăcute podoabe ale mele!

Mai aproape de noi, la o întrebare pusă de împăratul Napoleon unui vestit medic din Paris, acuzat că s-a îmbogăţit pe nedrept, dacă este sau nu adevărat că e bogat, soţia medicului a răspuns: "Da, Sire, suntem bogaţi: avem opt copii frumoşi şi sănătoşi". La acest răspuns împăratul a rămas blocat pentru că el nu avea nici măcar un copil care să-i fie moştenitor la tron. Toate bogăţiile lui nu puteau suplini lipsa copilului care să-i asigure domnia şi viitorul.

Cu adevărat, copiii sunt o bogăţie şi o comoară care asigură viitorul unui neam, viitorul societăţii şi fac ca viaţa să continue pe acest pământ.

Biserica vorbind despre valoarea şi importanţa copiilor spune că ei trebuie consideraţi ca "un mare şi preţios dar al căsătoriei şi ei contribuie la binele pământului" (cf. GS 18), iar în Catehismul Bisericii Catolice citim următoarele cuvinte: "Sfânta Scriptură şi practica tradiţională a Bisericii vede în familiile numeroase un semn al binecuvântării divine şi al generozităţi părinţilor" (cf. CBC 2373).

Expresia "primăvara familiei şi a societăţii" îi aparţine Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea care se bucură să-i amintească în scrisoarea program "Novo millennio ineunte" din 2001: "Copiii, cu veselia lor de nestăvilit, au revenit pentru jubileul familiilor în care au fost desemnaţi lumii ca «primăvara familiei şi a societăţii»".

Toţi ştim ce înseamnă primăvara pentru natură şi pentru viaţă. Ea umple de speranţă totul şi toate. Primăvara îmbucură ochii şi inimile tuturor şi face să se răspândească frumuseţea şi bogăţia celorlalte anotimpuri.

Frumuseţea şi gingăşia pruncilor şi a copiilor, delicateţea şi farmecul lor fac să se răspândească peste tot o bucurie deosebită. Dacă Sfântul Părinte i-a definit ca primăvară a familiei şi a societăţii, noi ne permitem să le dăm un nume şi mai expresiv şi să-i comparăm cu florile care încântă ochii şi îmbucură cu adevărat inimile.

În societatea unde copiii sunt primiţi şi preţuiţi, în familiile care se deschid pentru viaţă, în Bisericile care apără, promovează şi binecuvântează familiile şi copiii, viitorul este asigurat, adevărata speranţă creşte, bucuria se află la ea acasă. Copiii fac, aşadar, să se întrevadă frumuseţea cerească şi să se asigure perspectiva unei lumi mai drepte şi mai fericite.

Dragi copii,

Vă îmbrăţişez cu dragoste în ziua voastră, Ziua Mondială a Copilului, 1 iunie, dar nu numai acum, ci mereu.

Vă îndemn să rămâneţi mereu cu sufletul curat, cu inimi generoase şi cu însufleţire legaţi de Isus, prietenul vostru, pe care-l găsiţi atunci când citiţi revista voastră, când participaţi la orele de religie şi când vă apropiaţi de Biserică şi de altarul său.

Răspândiţi în lume bucuria, speranţa şi fericirea ca nişte flori frumoase, ce creşteţi în grădina Bisericii şi a ţării noastre, numită aşa de frumos: "Grădina Maicii Domnului".

Răspundeţi-i lui Isus când vă cheamă şi vrea să vă arate lumii ca şi exemple de iubire, bunătate şi frumuseţe.

În familii, la şcoală. în societate şi în Biserică, fiţi voi aceia care umpleţi inima tuturor de bucurie şi speranţă.

Cereţi ca oamenii să fie buni, să făurească pacea, să facă din întreaga lume o familie fericită.

Bucuraţi-vă, fiţi mereu primăvara familiei, a societăţii şi a Bisericii şi florile poporului nostru.

Vă doreşte tot binele şi vă îmbrăţişează episcopul vostru,

Iaşi, 1 iunie 2003

Petru Gherghel, episcop de Iaşi