Cât sunt de fericită, Doamne! În ziua în care fiul meu, preot, celebrează pentru prima dată sfânta Liturghie în comunitatea din care a plecat, nu pot să fiu altfel decât fericită. Îmi amintesc că atunci când l-am adus pe lume era tare firav. Medicii chiar m-au avertizat să fiu atentă. Un timp mi-a fost teamă că o să-l pierd, dar nu a fost aşa. Tu aveai un alt plan cu el. Îl voiai pentru tine, de aceia mi l-ai lăsat.

Au urmat, Doamne, anii copilăriei. Abia acum înţeleg de ce mi l-ai salvat de acea boală pe care a avut-o pe la vârsta de şapte ani. Odată, venind de la şcoală, l-am auzit spunând o vorbă tare urâtă. O auzise de la vreun coleg şi atunci ai intervenit din nou prin mine, Doamne. Ştiu că l-am mustrat spunându-i că Dumnezeu se supără tare de tot dacă mai repetă această vorbă. Şi nu a mai repetat-o niciodată. Crescuse deja ceva mai mare când m-a întrebat odată ce înseamnă să fii îndrăgostit. I-am spus că va înţelege mai târziu, trebuie doar să mai aştepte. Altădată, cunoscându-l mai îndeaproape pe preotul din comunitate, mi-a spus că se face preot. Chiar a insistat spunând că dacă nu-l las nu mai învaţă la şcoală. Ştiam că e un copil bun şi că va continua să înveţe, chiar dacă nu-l lăsam să se facă preot. M-a impresionat la el un lucru. Avea vreo 12 ani. De fapt, tu, Doamne ştii mai bine când s-a petrecut aceasta. Pe atunci, câţiva tineri din comunitatea noastră, care erau deja la seminar, întorcându-se în vacanţă, au venit într-o zi la sfânta Liturghie, aşa cum, de altfel, o făceau zilnic. Erau altfel decât ceilalţi tineri. În biserică aveau un loc al lor, loc căruia noi îi spuneam "banca seminariştilor". În acea zi, fiul meu a mers cu două ore înainte de a începe sfânta Liturghie şi s-a aşezat în "banca seminariştilor". Pentru el, acela a fost momentul de vârf al hotărârii pe care o luase de a se face preot. După sfânta Liturghie mi-a zis: "Ştii mamă, m-am simţit atât de fericit în acea bancă! Vreau să merg la seminar. După doi ani a mers la seminar şi astăzi, după alţi zece, este preot. Ca mamă, ştiu, Doamne că nu i-a fost uşor în aceşti ani. De când a intrat în seminar şi până astăzi, când este preot, inima mea a bătut o dată cu a lui. Parcă simţeam când îi este greu, când are de susţinut examene, când se îndoia de ceea ce făcea şi acum îi simt bucuria şi fericirea pe care o are fiind preot. Cine te mai înţelege, Doamne! Ce ai găsit la fiul meu, că l-ai vrut preot, nu ştiu! Ceea ce ştiu e că sunt tare fericită şi aş vrea ca această fericire să o aibă toate mamele, chiar dacă nu toate sunt învrednicite să aibă parte de un fiu preot.

Acum, în ziua primei lui sfinte Liturghii, te rog, Doamne, ca mamă a acestui preot, să-l ajuţi să fie preot bun şi sfânt. Să nu uite niciodată că fără jertfă nu există slujire adevărată. De acum, e rândul meu să-l ofer Bisericii. Sunt fericită că pot s-o fac. Fă ca sfânta Liturghie a primiţiei să fie pentru el ca prima lui Liturghie, ca ultima lui Liturghie, ca unica Liturghie şi aşa să le celebreze pe toate celelalte. Mulţumesc, Doamne, mulţumesc! (Margareta)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba