Aflându-se în grele încercări, Iob, omul lui Dumnezeu, se întreabă: "Oare omul, pe pământ, nu este ca într-o slujbă ostăşească, iar zilele lui nu sunt oare ca zilele unui simbriaş?" (7,1).

Într-adevăr, omul, fiinţă morală, este angajat de creatorul său în lupta pentru împărăţia cerească, destinaţia finală fiind bucuria veşnică. "Avem de luptat împotriva puterilor duhovniceşti ale răului" (Ef 6,12), împotriva tentaţiilor de tot felul din partea lumii care ne înconjoară, a înclinaţiilor negative personale; nu o dată ne trezim luaţi prin surprindere. Intervine totuşi Duhul Sfânt, cu şoaptele sale benefice, chemându-ne şi susţinându-ne cu darurile sale, pentru ca, asemenea lui Isus, cel ispitit în pustiu, să-l facem de râs pe Satana, tipul şarlatanului. Cel înţelept sesizează cursele şi, în momentele cele mai grele, ştie că "mai tare decât toate este cucernicia. Asta înseamnă a fi clădit pe credinţa preasfântă şi a te ruga în Duhul Sfânt", cum ne îndeamnă sfântul apostol Iuda Tadeu.

Sfânta Biserică ne stă la dispoziţie cu bogăţia sfintelor taine, ca tot atâtea izvoare de har, pornite din inima preasfântă a lui Isus.

Cei chemaţi şi împuterniciţi de Duhul dumnezeiesc stau la dispoziţia tuturor luptătorilor împărăţiei pentru a le oferi încontinuu merindea necesară. În decursul celor două milenii de creştinism au luat fiinţă multiple forme de asociere în lupta pentru bine, care cheamă necontenit pe toţi, de toate vârstele şi condiţiile sociale, pentru că "Dumnezeu vrea ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului". Răspunzând chemării lui Dumnezeu, suntem luptători destoinici, "pentru că ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu care este mântuitorul tuturor oamenilor şi mai ales al celor credincioşi" (1Tim 4,10).

Cât de încurajatoare este constatarea pe care apostolul neamurilor o face despre activitatea sa evanghelizatoare, de sfinţire proprie şi a celor la care a fost trimis: "Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea (de pe urmă) judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care au iubit arătarea lui" (2Tim 4,7-8).

Doamne, noi iubim arătarea ta, du-ne şi pe noi să primim cununa pe care ne-o pregăteşti!