Înlăturarea regimului totalitar în decembrie 1989 nu a adus cu sine şi rezolvarea problemelor de retrocedare a patrimoniului Bisericii Greco-Catolice din România. Devenită aproape laitmotivul declaraţiilor sale publice, în ultima perioadă ea îmbracă forma unui "Memorandum al credincioşilor greco-catolici din România şi din întreaga lume".
De la Cluj, în ziua de 24 septembrie 2002, a fost înaintat Statului Român textul acestui document de către Comitetul de Acţiune şi Răspândire a Memorandumului, alcătuit din laici greco-catolici, în special intelectuali de seamă din fiecare dintre eparhiile greco-catolice din România, precum şi câţiva din Franţa şi Statele Unite ale Americii. Textul conţine, pe lângă dovezile documentare detaliate, multe date şi cereri operative concrete în vederea restituirii patrimoniului confiscat de către regimul comunist între anii 1945 şi 1948. Statul Român a dat aceste bunuri Bisericii Ortodoxe Române. Se spune în memorandum că ".din cele peste 2.030 de biserici nu au fost recuperate decât 136, ceea ce face imposibilă funcţionarea liberă şi normală a Bisericii Greco-Catolice din România. Acest rezultat constituie o violare a libertăţilor fundamentale ale credincioşilor catolici".
Nerespectarea acestui drept al Bisericii Greco-Catolice a dus la situaţii tensionate între credincioşii greco-catolici şi ortodocşi şi în unele cazuri concrete, chiar la demolarea bisericilor ce urmau să fie restituite, cum ar fi bisericile din Vadu Izei (Maramureş), Băişoara (Cluj), Craiova (Dolj) şi altele. Documentul doreşte o soluţionare care nu poate surveni decât prin repararea greşelii pe care statul a comis-o şi al cărei responsabil direct este. Statul nu a dat nici un răspuns până acum, ceea ce a determinat pe semnatarii memorandumului să apeleze la forurile ecleziastice superioare pentru o acţionare în justiţie a statului, întrucât laicii care alcătuiesc Comitetul de Acţiune nu au statutul juridic necesar. Dacă nu se ajunge la o soluţie nici din această perspectivă, Comitetul de Acţiune este decis să apeleze mai departe la organele internaţionale.
Au existat până acum şi reacţii din exterior. Anul trecut, în ziua de 2 iunie, papa Ioan Paul al II-lea a prezentat un raport, prin ambasadorul României la Vatican, în care cerea Statului Român retrocedarea bisericilor greco-catolice confiscate în mod abuziv. Chiar şi în declaraţia comună, făcută cu ocazia vizitei patriarhului Teoctist la Vatican în perioada 7-13 octombrie 2002, se poate constata dorinţa de a depăşi situaţia problematică în favoarea aspectului ecumenic.
De asemenea, membrii Comitetului NATO, una dintre cele mai influente organizaţii ale românilor din America, susţin ideea că Statul are obligaţia de a soluţiona această problemă deoarece nu ar putea face parte din comunitatea ţărilor democratice dacă guvernul de la Bucureşti nu înapoiază ceea ce au confiscat pe nedrept comuniştii. Chiar dacă a fost instituită Comisia Ecumenică, statul nu poate lăsa în baza acesteia chestiunea retrocedării pentru că nu face altceva decât să semene disensiuni între cele două Biserici.
Marţi, 29 octombrie 2002 a avut loc la Cluj o conferinţă de presă unde au fost expuse obiectivele acestui memorandum. În ziua de 11 octombrie 2002, Comitetul de Acţiune a dat un comunicat în care este exprimată nemulţumirea şi se subliniază încă o dată că se va apela la competenţa forurilor internaţionale cum ar fi: preşedintele Uniunii Europene, comisariatul european pentru drepturile omului, preşedintele Parlamentului European, Organizaţia Amnesty International.
Într-una din declaraţiile sale, dr. Ioan Paţiu spunea: "Considerăm că o dată reparată nedreptatea săvârşită, s-ar constata o detensionare a relaţiilor interconfesionale din România, în interesul cauzei lui Cristos şi a Bisericii sale universale, a cauzei adevărului, spre binele comun al tuturor românilor".
Acum, în luna dedicată rugăciunilor pentru unitatea creştinilor, ne-am putea întreba de ce spiritul ecumenic ar trebui să sufere din cauza unor adevăruri istorice declanşate pe un fond politic sau ne-am putea întreba, de asemenea, dacă spiritul ecumenic poate anula adevărul istoric?
Cristinel Farcaş
