Între 22 şi 26 ianuarie a avut loc la Manila (Filipine) Cea de-a IV-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Din România au participat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, PS Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, PS Vincenţiu Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, şi familia Constantin şi Silvia Pantiş din Oradea. Prima întâlnire de acest gen a avut loc la Roma, în 1994, Anul Internaţional al Familiei. După trei ani a urmat ceea ce Sfântul Părinte a numit reuniunea "de neuitat" de la Rio de Janeiro, la care au participat peste un milion de persoane; în anul 2000, familii din lumea întreagă s-au întâlnit la Roma pentru marele jubileu. "Întâlnirea (de la Manila) serveşte pentru a relansa în al treilea mileniu evanghelia familiei... Lumea are nevoie de un semn de speranţă care să vină tocmai de la familiile creştine", a asigurat episcopul Romei cu câteva luni înainte de acest eveniment. În această direcţie, Consiliul Pontifical pentru Familie a publicat 12 reflecţii catehetice, în sprijinul pregătirii spirituale pentru întâlnirea din 23-26 ianuarie. Textul se centrează pe tema întâlnirii: "Familia creştină: vestea bună a celui de-al treilea mileniu". Reflecţiile amintesc de "misiunea [creştinilor] de a proclama cu bucurie şi convingere vestea bună despre familii", fără a ceda "presiunilor culturale, indiferent cât de răspândite sau puternice ar fi ele". Asemeni întâlnirilor anterioare, evenimentul a fost precedat de o conferinţă pastoralo-teologică (22-24 ianuarie). În acelaşi timp s-a celebrat un congres pentru copii şi tineri. Sâmbătă, 25 ianuarie, au fost celebrări euharistice în diferite limbi. Seara a avut loc o mare adunare în care au fost mărturii de viaţă şi o festivitate a familiilor. Tot în aceeaşi seară a intervenit Sfântul Părinte, prin intermediul televiziunii. Liturghia de încheiere, prezidată de cardinalul Alfonso López Trujillo, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie şi trimisul special al papei la această întâlnire, a fost duminică, 26 ianuarie.
Scrisoare pastorală
Căsătoria creştină şi familia "Misterul acesta este mare" (Ef 4,32)
Către toţi confraţii întru preoţie, către toate sufletele consacrate,
către familiile creştine, către tineri şi tinere,
"Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă" (Mt 19,6).
Între marile valori pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu este şi familia, când de la început Părintele ceresc l-a creat pe om bărbat şi femeie, aşa cum ne relatează cartea Genezei: "Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu: bărbat şi femeie i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l" (Gen 1,27). Un adevăr fundamental, o instituţie divină asupra căreia se îndreaptă însuşi Isus, spunând: "Nu aţi citit cum Creatorul i-a creat dintru început bărbat şi femeie şi a zis: pentru aceea omul va părăsi tată şi mamă şi se va alipi de femeia sa, iar amândoi vor deveni un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Prin urmare ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă" (Mt 19,4-6). Hotărârea lui Dumnezeu Tatăl rămâne în faţa lui Isus un lucru sacru pe care nimeni n-are voie să-l atingă, să-l distrugă.
Isus însuşi sfinţeşte această instituţie născându-se şi crescând în atmosfera familiei din Nazaret. Biserica, fidelă faţă de voinţa Părintelui ceresc şi atentă la învăţătura lui Cristos transmisă prin apostoli, a prezentat fără încetare sacramentul Căsătoriei ca pe o valoare fundamentală şi ca pe o instituţie înscrisă în planul veşnic al lui Dumnezeu şi de neînlocuit.
Catehismul Bisericii Catolice, inspirându-se din învăţătura biblică şi a întregii tradiţii, preluând cele mai noi precizări ale Conciliului Vatican II, notează în termeni clari şi convingători: "Căsătoria, comunitate intimă de viaţă şi de iubire conjugală, a fost întemeiată de Creator şi înzestrată de el cu legi proprii. Dumnezeu însuşi este autorul căsătoriei (GS 48, §1). Vocaţia la căsătorie este înscrisă în însăşi natura bărbatului şi a femeii, aşa cum a ieşit din mâna Creatorului. Căsătoria nu este o instituţie pur omenească, în ciuda numeroaselor variaţii pe care le-a putut suferi în cursul veacurilor în diferite culturi, structuri sociale şi atitudini spirituale" (CBC 1603). Căsătoria, aşadar, intră în orânduirea divină ca o piatră de căpătâi a creaţiei, ca un climat fericit al iubirii, ca un leagăn al vieţii şi ca o şcoală a armoniei şi societăţii fericite.
Căsătoria, care exprimă cel mai bine sensul şi rolul familiei, este cadrul natural în ordinea creaţiei prin care întreaga familie umană creşte şi se desăvârşeşte, făcând ca iubirea pe care Dumnezeu a sădit-o în inima omului să fie rodnică şi motiv de adevărată fericire.
Considerată celula societăţii de legislaţia civilă, ea trebuie să-şi păstreze neîntinat locul şi rolul în construcţia firească a societăţii şi necesită o ocrotire sfântă şi serioasă din partea tuturor componentelor ei, atât din domeniu privat cât mai ales din domeniu public.
În această ordine de idei, Biserica a înţeles şi înţelege să ia mereu apărarea familiei întemeiată prin căsătorie.
Familia creştină - Căsătoria creştină, priorităţi ale misiunii pastorale
După documentele de mare importanţă ale Conciliului Vatican II, după intervenţiile speciale făcute de papa Paul al VI-lea în Humanae vitae, enciclica despre responsabilitatea paternă şi paternitatea responsabilă, prezentate cu deosebit curaj şi claritate întregii lumi, după documentul programatic numit şi magna carta a familiei creştine a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, cu privire la pastoraţia căsătoriei creştine (1981), după Scrisoarea către familii (1994) şi Novo millennio ineunte (2001), Biserica noastră dispune de un material vast care ne ajută să vedem cu adevărat aureola familiei creştine şi, în acelaşi timp, în lumina acestor învăţături, să vedem şi umbrele şi pericolele ce se abat asupra ei.
Comisia care pregăteşte şi coordonează desfăşurarea Sinodului diecezan va prezenta spre dezbatere şi spre analiză un material special cu referinţă la familia şi căsătoria creştină şi, desigur, va fi pentru fiecare creştin şi pentru fiecare familie un prilej de profunde şi trainice reflecţii şi hotărâri.
Intenţia mea este să chem pe fiecare preot şi credincios să înceapă deja de pe acum să se îndrepte spre marele mister al familiei şi al căsătoriei creştine şi să se deschidă pentru a înţelege şi a susţine cu un nou elan şi avânt vocaţia minunată a părinţilor într-o familie, precum şi bucuria copiilor pentru un astfel de climat fericit voit de Dumnezeu şi oferit de Tatăl tuturor prin Isus Cristos.
Vă propun, în cele ce urmează, pentru o temeinică reflecţie câteva părţi din concluziile unui congres teologic pastoral care s-a desfăşurat la Roma, în luna noiembrie a anului 2001, cu tema Familia creştină în "Familiaris consortio" a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea la cel de-al XX-lea aniversar sub coordonarea Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Familiei.
Păstori, teologi şi experţi în problemele familiei, invitaţi de Consiliul Pontifical pentru Familie, s-au reunit în zilele de 21-24 noiembrie, în aula veche a Sinodului în Vatican, pentru a celebra cel de-a al XX-lea aniversar de la publicarea exortaţiei apostolice postsinodale Familiaris consortio a Sanctităţii sale Ioan Paul al II-lea, pentru a studia impactul şi rolul acestui document pentru viitorul pastoraţiei familiei.
Aşezând această exortaţie în contextul care explică geneza sa, participanţii la congres au subliniat că acest document al Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea constituie într-o oarecare măsură magna carta, marea cartă a doctrinei şi a învăţăturii pastorale a Bisericii în ceea ce priveşte familia şi slujirea sa în favoarea vieţii. Ea aruncă multe lumini noi asupra problemelor care se pun pentru viitorul familiei.
Analizând cu multă atenţie ambientul social începând cu anul 1980 şi până astăzi, participanţii au putut constata câte ameninţări s-au tot succedat şi au pus în pericol familia. Numărul problemelor nu a scăzut, ci din contra a crescut: divorţul, cuplurile de fapt, manipularea embrionului uman, pilule contraceptive şi avortive, noi definiţii date familiei, contravenind familiei tradiţionale formate din tată, mamă şi copii. S-a produs şi continuă încă să se producă o agresiune violentă din partea unor sectoare ale societăţii moderne, ajungându-se la o legalizare stranie a cuplurilor homosexuale, care pretind şi primesc drepturi egale cu cele ale familiei tradiţionale, cum ar fi dreptul la adopţie, la educaţie, manifestare ce ridică probleme grave de ordin psihologic, social şi juridic.
Aceste dificultăţi şi probleme obligă Biserica şi familia la o reanaliză a mesajului central pe care Sfântul Părinte îl prezintă în întreaga sa învăţătură despre familie şi mai ales în această magna carta - Familiaris consortio - care trebuie să fie "vestea cea bună" despre familie, aşa cum a fost orânduită dintru început de către Creator şi după cum a fost consacrată şi sfinţită de Cristos prin Duhul său. Dacă familia rămâne fidelă acestui proiect, ea devine evanghelizatoare şi purtătoare de speranţă.
O invitaţie mobilizatoare
Făcând apel la această nobilă misiune care-i revine familiei creştine bazată pe căsătorie, Sfântul Părinte şi experţii teologi, care sunt chemaţi să pătrundă în misterul ei, se îndreaptă spre fiecare persoană şi mai ales spre fiecare familie şi o provoacă prin cuvintele: Familie, fii ceea ce eşti! Încă şi mai mult o încurajează şi o provoacă să fie fidelă misiunii sale: Familie, crezi în ceea ce eşti! (FC 6).
Ne permitem să preluăm acest îndemn de suflet şi să ni-l facem propriu în aceste zile şi în acest timp sfânt al Sinodului diecezan, îndreptând spre toate familiile noastre din Dieceza de Iaşi şi nu numai, chemarea sfântă: Familie, fii ceea ce eşti! Familie, crezi în ceea ce eşti!
Încercând să facem portretul familiei aşa cum reiese din învăţătura biblică şi din cea propusă de Biserică, îndrăgind acest mister de iubire care este familia şi sacramentul căsătoriei, vrem să precizăm încă o dată:
a) Familia este o "capodoperă a lui Dumnezeu" denumită şi în termeni mai noi "arhitectura lui Dumnezeu". El este cel ce a conceput-o şi care i-a stabilit frumuseţea, valoarea şi legile ce o conduc. Omul poate să contribuie şi e chemat să o facă mereu, la frumuseţea acestei capodopere, încercând să o ocrotească, să o cureţe mereu de praful şi mizeria ce se poate aşeza peste ea de-a lungul veacurilor, învrednicindu-se astfel să fie considerat şi el colaborator şi coarhitect la această operă divină.
b) Familia după planul veşnic al lui Dumnezeu este o comunitate de persoane care contribuie la desăvârşirea iubirii conjugale şi la transmiterea vieţii. Părinţii sunt angajaţi astfel în slujirea vieţii dând naştere la copii, astfel încât ei realizează acea fericită combinaţie şi conlucrare între iubirea şi binele propriu cu misiunea procreatoare care asigură continuitatea vieţii.
c) Familia este constituită şi gândită de Creator ca o celulă fundamentală a societăţii. Prin faptul că ea asigură şi slujeşte viaţa, că îi formează pe cetăţenii de mai târziu, că le comunică mereu copiilor valorile umane care sunt capitale pentru o naţiune, că îi introduce pe copii în societate, familia joacă un rol esenţial în lume şi este astfel patrimoniul comun al omenirii, fiind, aşa cum o numeşte Conciliul Vatican II, prima şi celula vitală a societăţii (FC 9).
d) Familia, după afirmaţia Conciliului Vatican II şi a Sfântului Părinte în Familiaris consortio nr. 49, este pe drept considerată şi numită o Biserică în miniatură - Ecclesia domestica, unde se proclamă încă din primele zile evanghelia, se măreşte necontenit credinţa, se îmbogăţeşte şi se desăvârşeşte cateheza prin trăirea în comun a adevărurilor de credinţă prin exemplul părinţilor şi al fraţilor mai mari şi prin rugăciunea comună.
e) Familia este o comoară de mare preţ care, o dată descoperită trebuie oferit totul pentru a o deţine, pentru a o ocroti şi în felul acesta pentru a fi fericiţi.
Concluzie
În acest sens, cu o convingere profundă, îndrept spre fiecare - preot, suflet consacrat, tânăr şi tânără - şi mai ales spre fiecare familie, un îndemn părintesc şi o chemare sfântă: ceea ce Dumnezeu a creat şi a realizat, omul să nu uite niciodată.
Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!
Dumnezeu trebuie să rămână prezent cu iubirea sa în fiecare familie şi în fiecare casă, ca să avem pe pământ climatul fericit din sânul Sfintei Treimi, climat de iubire şi de pace, leagăn de adevărată viaţă şi oază de fericire.
Implorăm ocrotirea Familiei din Nazaret, a Mariei şi a sfântului Iosif, ca, prin harul şi lucrarea Duhului Sfânt, să avem în lume şi în Dieceza de Iaşi atâtea lăcaşuri de fericire, câte familii creştine avem. O părintească îmbrăţişare şi binecuvântare,
Iaşi, 22 ianuarie 2003 + Petru Gherghel, episcop de Iaşi
