"Adu-ţi aminte, preasfântă Fecioară, că tu eşti Mama mea şi că eu sunt fiul tău; că tu eşti puternică, iar eu sunt un sărman om, mizerabil şi slab. Te rog, preabună Mamă, să mă călăuzeşti şi să mă aperi pe toate cărările vieţii mele şi în tot ceea ce săvârşesc.
Să nu spui, adorabilă Fecioară, că nu poţi, pentru că Fiul tău preaiubit ţi-a dat toată puterea, atât în cer, cât şi pe pământ.
Să nu-mi spui că nu trebuie să mă ajuţi, căci eşti Mama tuturor oamenilor şi îndeosebi a mea.
Dacă nu ai putea, te-aş scuza, zicând: «Este adevărat că ea e Mama mea şi mă iubeşte ca pe copilul său, dar, sărăcuţa de ea, nu are putere!»
Dacă nu ai fi mamă, pe bună dreptate m-aş resemna, spunând: «Este destul de bogată ca să-mi vină în ajutor, dar, vai, nefiind mama mea, nu mă iubeşte».
Aşadar, preablândă Fecioară, pentru că, de fapt, eşti Mama mea şi pentru că eşti puternică, cum te-aş putea scuza dacă nu îmi alini necazul şi nu îmi dai ajutorul şi protecţia?
Vezi, Mamă, că eşti constrânsă să-mi satisfaci toate cererile?
Pentru cinstea şi slava Fiului tău, primeşte-mă ca pe un copil al tău, fără a te uita la mizeriile şi păcatele mele! Eliberează-mi sufletul şi trupul de orice rău şi dă-mi toate virtuţile tale, mai cu seamă umilinţa!
Fă-mi parte de toate darurile, bunurile şi harurile care sunt plăcute Sfintei Treimi: Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt!"
Evident, o asemenea rugăciune nu putea ieşi decât dintr-un suflet ca acela al sfântului Francisc de Sales, total încrezător în aleasa Domnului, prin care ne-a venit mântuirea. "Sfântul blândeţii" ne-o oferă în această lună când sărbătorim triumful Mariei, ridicarea şi încoronarea ei ca regină a cerului şi a lumii.
