După ce în anul 2002 a fost inaugurată, la Pildeşti, Şcoala Profesională "La Salle", anul acesta a fost inaugurat noul Centru Lasallian din Iaşi. Centrul dispune de săli de lucru şi conferinţe, de o capelă semipublică pentru credincioşii din zonă, precum şi de un cămin destinat adolescenţilor din medii sociale defavorizate.

Congregaţia "Fraţii Şcolilor Creştine" este prezentă în România încă din anul 1861. În anul 1990, cu binecuvântarea PS Petru Gherghel, congregaţia şi-a început activitatea în Dieceza de Iaşi, la Pildeşti, judeţul Neamţ şi la Iaşi, punând în valoare carisma fondatorului ei, sfântul Ioan de La Salle (1651-1719): educaţia copiilor şi a tinerilor, în special a celor săraci şi nevoiaşi.

Sâmbătă, 28 iunie, în cadrul unei sfinte Liturghii, oficiată de ES Jean-Claude Périsset, PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi 15 preoţi a avut loc binecuvântarea şi inaugurarea oficială a Centrului Lasallian din Iaşi. La celebrare au participat călugări şi călugăriţe din Iaşi, foşti elevi din şcolile conduse de Fraţii Şcolilor Creştine, credincioşi.

Episcopii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare. Liturghia a început la ora 17.00. La început, fratele Juan Barrera, superiorul casei, a urat bun venit oaspeţilor şi a transmis "La mulţi ani" păstorului diecezei în aniversarea zilei de naştere. Au fost apoi salutaţi fratele Alvaro Rodriguez, superiorul general al Congregaţiei FŞC, fraţii Paul Kaiser, provincial al districtului din Europa Centrală, şi Claude Reinhardt, consilier general la Roma, fraţii veniţi din Italia, Spania, Olanda, Austria şi din sectorul României, preoţii şi membrii congregaţiilor religioase, membrii Asociaţiei "Sf. Ioan de la Salle", în cea mai mare parte, foşti elevi ai fraţilor de la Bucureşti, toţi cei care în felurite moduri au colaborat la ridicarea clădirii şi i-au susţinut, sfătuit şi apărat pe fraţi în dificultăţile întâmpinate. Li s-a urat bun venit tuturor prietenilor şi sprijinitorilor. Au fost menţionate în mod particular două persoane care au vrut, dar nu au putut să vină şi care au trimis urările şi binecuvântările lor: ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, şi fratele John Johnston, fost superior general al FŞC.

Predica a fost ţinută de PS Petru Gherghel, care a elogiat personalitatea sfântului Ioan Battista de la Salle; a vorbit, de asemenea, despre rolul fraţilor în România, amintindu-i şi pe aceea care nu mai sunt printre noi. Nunţiul apostolic a binecuvântat apa şi a stropit pereţii clădirii. PS Aurel Percă a dat citire decretului prin care se declară în noul centru o capelă semipublică dependentă de Parohia Iaşi "Adormirea Maicii Domnului". La final a avut loc dezvelirea unei plăci comemorativă.

"Ce sărbătorim? s-a întrebat superiorului casei la începutul sfintei Liturghii. Nu, deschiderea unui restaurant, cum s-a spus în cele mai multe comentarii ciudate... ci binecuvântarea unui aşezământ religios, Mănăstirea «La Salle» (pe scurt La Salle). Mănăstire: aici va locui o comunitate de persoane consacrate prin voturi călugăreşti care se vor ruga şi vor munci împreună, şi, de asemenea, vor locui cei care vor să devină membri ai congregaţiei noastre. La Salle: aşa este numele de familie al fondatorului congregaţiei... Acest nume «Fraţii Şcolilor Creştine» spune deja destul de grăitor identitatea şi activitatea noastră apostolică. Vrem să fim «fraţi» pentru copiii şi pentru adulţii cărora ne adresăm; «şcolilor creştine»: activitatea noastră se desfăşoară în domeniul educativ în cele peste o mie de centre conduse de congregaţie, în cele 80 de ţări unde este prezentă. Instrumentul nostru preferat, nu exclusiv, este şcoala: de la grădiniţă la facultate universitară. De pildă, la Pildeşti avem o şcoală profesională, aici nu vom avea o şcoală, dar o parte din această casă este gândită şi menită pentru activităţi educative cu copii, tineri şi adulţi, în contextul pastoral al diecezei..."