Ori de câte ori am nevoie, şi nevoie am zilnic, apelez cu încredere. Nu îmi trebuie un limbaj elevat, se coboară la nivelul meu de înţelegere, este oricând disponibil, nu consideră neimportantă o problemă cât de mică ce m-ar frământa. Nu trebuie decât să-l rog. Sub orice formă ar fi rugăminţile - bobiţe de rozariu, novene sau pur şi simplu cuvintele mele - dacă vin din inimă, el mă ascultă ca pe un copil şi ca un bun Părinte îmi dă ce e spre folosul meu. Numai ce e spre folosul meu. Oare mama îi cumpără tort de îngheţată băieţelului cu amigdalite? Oare îmi dă realizări şi bunăstare, dacă mă umflu de mândrie?
Ca un părinte grijuliu, îmi va da medicamentul amar pentru sănătatea sufletului; poate vreun eşec, poate lipsuri sau durere. Şi chiar dacă îmi va fi greu, înghiţind pastila amară, ştiu bine că Tatăl meu din ceruri nu-mi vrea decât binele, că mă iubeşte chiar şi atunci când îmi aplică o corecţie.
Lenuţa Farcaş
Urcuş
Urcuşul greu este
Spre plaiuri celeste.
Uşurează-ţi bagajul călătorule!
Aruncă-ţi ura, mândria şi mânia,
Cu ele în cârcă
Nu poţi face nici un pas.
De nu poţi singur,
Şi asta e sigur,
Cheamă într-ajutor,
Doar ai un Mântuitor;
De i le oferi,
El bucuros ţi le primeşte.
Apoi,
Cercetează ce a mai rămas
În rucsac;
Poate minciuna,
Poate lenea ce te trage înapoi,
Poate delăsarea.
Abandonează-le Domnului
Şi porneşte în pas vioi.
De vrei să zbori, cere-i împrumut
Şi pune-ţi în loc de rucsac,
Aripile lui de iubire - braţele crucii.
Lenuţa Farcaş
