Luna noiembrie, ultimă lună a anului liturgic 2002, invită pe creştini la darea de seamă cu privire la viaţa lor spirituală. Sfinţenia a fost propusă ca obiectiv primordial al acestui an, trasat de însuşi Dumnezeu: "Fiţi sfinţi, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt" (Lev 19,2), şi "Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este" (Mt 5,48).
Grija pentru puritatea sufletului ne-a preocupat? Demnitatea creştină ne-a caracterizat? Haina albă primită la începutul vieţii creştine o preţuim ca atare? Dar lumânarea aprinsă de la cea pascală, chip al lui Isus Cristos, "lumina cea adevărată", ne-a călăuzit cărările vieţii? Am râvnit la sporirea credinţei care mută munţii din loc? Am cerut cu smerenie această sporire? Trăirea în spirit de credinţă aduce bucurie, speranţă şi o dată cu acestea tăria vieţii creştine. Mai presus de toate, ne-a fost iubirea de Dumnezeu şi de aproapele mobilul vieţii? Ne dăm seama că nu putem fi copii ai lui Dumnezeu-iubire decât prin iubire? Medităm şi aplicăm cum se cuvine imnul dragostei scris de sfântul apostol Paul (1Cor 13)? Ne este clar criteriul judecăţii din urmă (Mt 25,31-46)?
Pentru buna reuşită în alcătuirea bilanţului ne stau la dispoziţie cele două faruri de la începutul lunii noiembrie: Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi Ziua Morţilor. Prima este o odă de preamărire a lui Dumnezeu care i-a chemat, i-a format şi i-a primit în fericirea sa.
Mesajul lor ne angajează: Am fost ca voi. Fiţi ca noi! Ne mărginim să-i admirăm sau ne străduim să-i şi imităm?
Comemorarea decedaţilor este un apel stăruitor de a le veni în ajutor celor din purgator, prin rugăciunile şi faptele noastre bune. Aceştia, la rândul lor, se roagă pentru noi. De altfel, întreaga lună noiembrie, ca lună a răposaţilor, se oferă ca un timp de reflecţie profundă şi atotcuprinzătoare asupra importanţei călătoriei pământeşti: scurtimea acestei călătorii în care Tatăl ceresc ne arată iubirea sa nemărginită care ni s-a descoperit îndeosebi prin Fiul-Răscumpărător şi Duhul Sfânt, izvorul de lumină, sfinţire şi pace. În acelaşi timp suntem avertizaţi asupra folosirii înţelepte a darurilor încredinţate de providenţa divină, în perspectiva inevitabilă a tragerii la răspundere. Parabola talanţilor merită să fie meditată şi aplicată.
Parcurgând cu atenţie capitolele gestiunii vieţii în lumina credinţei şi a eternităţii, ne vom da seama de situaţia bilanţului spiritual 2002.
Vom mulţumi pentru darul corespunderii şi vom regreta necorespunderile, decişi pentru o reală îndreptare, susţinuţi de ajutorul dumnezeiesc.
