Din 1995, la cele 50 de invocaţii mariane cuprinse în Litania lauretană, s-a adăugat şi aceea de "regina familiei". Dispunând această adăugire, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, în calitatea sa de păstor suprem al Bisericii Catolice, el însuşi un cinstitor model al preasfintei Fecioare Maria, a voit să îndrepte atenţia lumii catolice şi chiar a întregii lumi spre reprezentanta de frunte a neamului omenesc, aleasă de Tatăl ceresc să fie o călăuză sigură a marii familii umane spre Tatăl, creatorul vieţii.

Ca mireasă a Duhului Sfânt, Maria a născut în trup omenesc pe Fiul lui Dumnezeu, cel din veşnicie una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Isus Cristos, care se recomandă tuturor cale, adevăr şi viaţă. Iubirea divină a voit să dea Fecioarei, născătoare de Dumnezeu, pe Iosif, soţ feciorelnic şi tată purtător de grijă al copilului Isus, în familia nazarineană, cămin model şi punct de atracţie pentru toate cuplurile umane. Tuturor acelora care, ascultând de porunca autorului vieţii, acceptă să fie colaboratori ai lui în opera de perpetuare a vieţii, Maria, "slujitoarea Domnului", "cea plină de har", le arată cât de disponibili pot fi la împlinirea voinţei Tatălui ceresc, cel care binecuvântează rodnicia aducătoare de fericire, efect al smereniei răsplătită cu asistenţa continuă a puterii divine.

Asemenea Mariei, Iosif ascultă de glasul mesagerului ceresc de a primi la sine pe cea "binecuvântată între femei", şi împreună să-şi îndrepte toată atenţia, raţiunea lor de a fi, spre Isus, cuvântul întrupat "pentru noi oamenii şi a noastră mântuire". Iosif "cel drept" a avut grijă de copilul Isus până ce Domnul vieţii l-a chemat să-i dea cununa servitorului credincios. Maria, mama iubitoare şi vrednică de iubire, l-a asistat cu credinţă, speranţă şi iubire pe Isus în toţi cei 33 de ani de viaţă pământească ai săi, martoră a propovăduirii, a faptelor minunate şi a întregii opere de mântuire. Ce exemplu vrednic de urmat pentru toate mamele cât priveşte legătura permanentă cu toţi cei aduşi de ele pe lume, orientate statornic spre Dumnezeu! Folosind invocaţia "Marie, regina familiei, roagă-te pentru noi", sfânta Biserică deschide familiilor creştine, tuturor familiilor lumii, orizontul larg, luminos, al demnităţii umane, conform voinţei Tatălui creator, iubirea eternă.

Mons. Anton Despinescu