Primeşte darul

Sâmbătă, 29 iunie, în sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, vor fi hirotoniţi întru Preoţie 43 de diaconi de la Institutul Teologic din Iaşi şi de la Institutul Teologic Franciscan din Roman, prin impunerea mâinilor Preasfinţitului Petru Gherghel. La Liturghie au fost invitaţi ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Luciano Pacomio, episcop de Mondovi (Italia), părintele Ioan Ciuraru, provincialul Fraţilor Minori Conventuali, cei doi rectori şi profesori de la institutele teologice din Iaşi şi Roman, preoţi din ţară şi străinătate. Cei 43 de candidaţi au absolvit şase ani ai Institutului Teologic din Iaşi, ai Institutului Franciscan din Roman sau ai altor institute din străinătate (Roma, Padova, Palermo, Viena, Würzburg, Augsburg etc.).

După proclamarea Evangheliei, cei 43 vor răspunde prezent la auzirea numelui şi vor face un pas în faţă. După ce toţi vor declara înaintea poporului că vor să-şi asume misiunea Preoţiei, episcopii vor primi din partea lor promisiunea de ascultare şi respect. În timp ce candidaţii vor sta prosternaţi cu faţa la pământ se va cânta Litania tuturor sfinţilor, după care va avea loc impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare. Cei hirotoniţi vor îmbrăca stola şi ornatul, iar apoi va avea loc ungerea mâinilor cu sfânta crismă, înmânarea pâinii şi vinului şi vor primi sărutul păcii. Ca pregătire pentru Preoţie, în perioada 21-28 iunie, la Casa de Reculegere şi Odihnă din Slănic Moldova, pr. Cristian Chinez a condus exerciţiile spirituale pentru diaconii de la Institutul Teologic din Iaşi. În vederea aceluiaşi eveniment, în perioada 20-26 iunie, la Mănăstirea Surorilor "Sfântul Carol Borromeu" din Gioseni, diaconii de la Institutul Franciscan din Roman au făcut exerciţii spirituale cu pr. Dumitru Patraşcu. După hirotonire în următoarele două duminici preoţii nou sfinţiţi vor celebra prima sfântă Liturghie în localităţile natale.

Pentru ziua de 29 iunie au fost propuşi spre hirotonire 43 de diaconi (17 pentru Dieceza de Iaşi, trei pentru Arhidieceza de Bucureşti şi 23 pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali).

"Primeşte darul poporului sfânt care trebuie oferit lui Dumnezeu. Dă-ţi seama de ceea ce vei săvârşi, fii pătruns de ceea ce vei face şi orânduieşte-ţi viaţa după misterul crucii Domnului".

Episcopul, încredinţându-le patena şi potirul pentru jertfa euharistică, va adresa cuvintele de mai sus fiecăruia dintre ei. Spre ei vor privi oamenii adunaţi în catedrală: părinţi, rude, prieteni, cunoscuţi... Cu ei şi pentru ei s-au rugat şi se roagă întreaga dieceză şi comunităţile din care provin.

Este ziua în care se aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru darul Preoţiei. Este şi ziua recunoştinţei faţă de cei care s-au ocupat de formarea lor, faţă de cei dragi care, într-o formă sau alta, i-au ajutat să corespundă chemării Domnului. Aceştia vor fi aproape de noii preoţi şi în continuare, rugându-se ca Dumnezeu să le dea putere să împlinească misiunea pe care le-o încredinţează.

Dar care este darul care le va fi încredinţat? Acest "dar al poporului sfânt care trebuie oferit lui Dumnezeu" este Euharistia. În ea "este închis întregul bine spiritual al Bisericii". Darul este Cristos, pâinea vieţii, care s-a dat pe el însuşi "pentru viaţa lumii" (In 6,51), păstorul şi poarta oilor, "venit pentru ca oamenii să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug" (In 10,10).

Pentru oferirea acestui dar ei au fost deja consacraţi ca diaconi. Dar pe 29 iunie, prin harul sacramentului pe care-l vor primi, vor fi consacraţi într-un mod nou şi singular. Caracterul special pe care Duhul Sfânt îl va imprima în ei îi va face părtaşi misterului Preoţiei lui Cristos, în aşa fel încât vor putea acţiona în numele şi în persoana lui Cristos. Mare este darul pe care îl vor primi şi mare este misterul aşezat în mâinile lor.

Pr. Cornel Cadar