Am fost de mai multe ori martora unor evenimente la a căror bază erau preoţii. Liturghii cu predici mişcătoare, cateheze deosebit de interesante, întâlniri ocazionale, toate acestea şi multe altele am observat că pe unii îi impresionează până la lacrimi, pe alţii nu-i impresionează, dar ştiu că şi-au făcut datoria, iar pe unii, ce-i drept foarte puţini, nu-i interesează mai deloc ceea ce face preotul. Dar cea mai mişcătoare imagine pe care am putut s-o văd odată a fost la o sfântă Liturghie, în timpul predicii. Lângă mine o femeie lăcrima, dar o făcea atât de discret, încât nu ar fi zis nimeni că plânge. Era o femeie de vreo 60 de ani, trecută de mult de vârsta la care frumuseţea era pe locul întâi. Acea femeie asculta cu nesaţ cuvintele preotului, se minuna oarecum în inima ei, iar lacrimile continuau să cadă. Aşa a petrecut întregul timp cât a durat predica, apoi s-a mai liniştit, dar avea o faţă atât de senină încât ai fi crezut că trăieşte într-o altă realitate. Personal, m-a mişcat atitudinea ei. La sfârşit am aşteptat-o şi în marea mea curiozitate am întrebat-o despre cele întâmplate în timpul sfintei Liturghii. Mi-a spus că preotul care a celebrat Liturghia şi a predicat era tocmai fiul ei, unul pentru care a suferit enorm de mult, dar pe care Dumnezeu l-a învrednicit să ajungă preot. "Când s-a născut era sub greutatea normală. Medicii şi chiar cei mai apropiaţi nu-i dădeau nici o şansă. «E rahitic», spuneau medicii. «Să-l ajute Dumnezeu să trăiască, dar nu cred», spuneau unii dintre prietenii de familie. Şi Dumnezeu l-a ajutat, chiar dacă a fost foarte greu. Crescând ceva mai mare, a rămas fără tată. Astfel, el a trebuit să ocupe pentru restul familiei postul de tată. Când mi-a spus că vrea să meargă la seminar m-am bucurat mult, dar în acelaşi timp îmi era teamă că nu va face faţă. Îl ştiam o fire timidă şi bolnăvicioasă. Dar viaţa de seminar l-a schimbat. Din copilul timid a devenit puţin câte puţin un tânăr curajos şi chiar şi din punct de vedere al sănătăţii nu a mai avut probleme. Acum are câţiva ani de când este preot şi sunt mândră de el". Sfinţirea lui ca preot şi prima Liturghie în comunitatea din care provine au fost pentru mine momente deosebit de înălţătoare.
Am rugat-o apoi să-mi spună secretul trăirilor din timpul sfintei Liturghii. "Ca mamă de preot, viaţa de credinţă este altfel. Fizic nu sunt cu nimic deosebită de celelalte mame, dar în suflet este ceva care ne diferenţiază. Personal, ori de câte ori particip la sfânta Liturghie, fie că este celebrată de fiul meu, fie de un alt preot, mă gândesc la rolul sfintei Fecioare Maria în viaţa lui Isus. Ea a fost mama lui, l-a născut ca om, l-a îngrijit şi l-a educat. Momentul în care sfânta Fecioară îl oferă pe Isus la templu pentru mine are o însemnătate deosebit de mare. Îmi aminteşte de momentul în care fiul meu şi-a exprimat dorinţa de a merge la seminar, iar eu i-am spus: Dacă Dumnezeu te vrea preot, eu te ofer. Aici este secretul trăirii mele de la sfânta Liturghie. Cât de frumos este să fii mamă de persoană consacrată, mai ales de preot! Dar câtă suferinţă, câte lacrimi, câtă jertfă până în veşnicie, de aceea încerc să trăiesc fiecare Liturghie aşa cum se cuvine unei mame de preot. Preotul, cel care îi împrumută trupul său lui Isus, este în Isus; este în cazul fiului meu o parte din mine. În el sunt şi eu, mama lui, cea care i-am dat din trupul meu. Acolo, la sfânta Liturghie el este un alt Cristos, acolo în mijlocul oamenilor, ca mamă a lui, eu încerc să joc rolul sfintei Fecioare. Cât de sublim şi în acelaşi timp cât de greu este"! (Margareta)
Pagină realizată de pr. Felician Tiba
