Pr. Paul Gresset este un preot francez, acum înaintat în vârstă şi la pensie, dar care a lucrat mult timp într-o parohie din Dieceza Saint-Claude (Jura), Clairvaux-aux-Lacs. De aici a urmărit cu viu interes evenimentele din decembrie 1989 şi, în inima sa, a crescut dorinţa de a se apropia mai mult de Biserica Catolică din România, pe care o simpatiza de mult timp. Astfel, deşi trăia în condiţii modeste, s-a decis să adopte, rând pe rând, mai mulţi seminarişti români şi să-i sprijine financiar în timpul formării lor preoţeşti. Venind până acum de patru ori în Dieceza de Iaşi pentru a participa la hirotonirea şi la primiţiile preoţilor pe care îi adoptase, s-a arătat foarte interesat şi impresionat de viaţa credincioşilor de pe aceste meleaguri. Pentru ei s-a decis să pună în scris gândurile care l-au cuprins cu ocazia acestor vizite.

La sfârşitul celei de a patra călătorii în România, mai exact în Moldova, mulţi au dorit să cunoască impresiile unui preot venit din Franţa. Se spune că mereu "comparaţia ucide iubirea", însă ea ne permite să înţelegem mai bine şi să relativizăm ceea ce se vede şi ceea ce se trăieşte în mod diferit, aici şi acolo. Evenimentele din decembrie 1989, alături de libertatea de expresie şi de cult, au permis şi au favorizat o deschidere a ţării voastre, în special, faţă de Occident. Această deschidere este reciprocă şi, evident, benefică pentru unii şi pentru alţii, pentru că presupune întâlniri, schimburi, împărtăşiri şi sprijin material. Aceasta a fost şi motivaţia demersului meu de preot francez, atunci când m-am decis să vin în sprijinul câtorva seminarişti români şi să-i eliberez, cât de cât, de grijile materiale, care sunt greu de purtat de unii singuri.

Am venit în România, pentru prima dată, în 1992, cu ocazia unei duble hirotoniri, la Faraoani şi la Săbăoani, urmată de "primiţie", adică prima sfântă Liturghie celebrată de preoţi în localităţile lor de origine. Numărul întâlnirilor a crescut şi, în aceleaşi condiţii, am revenit în 1996, pentru hirotonirea de la 29 iunie, la Iaşi, urmată de o sfântă Liturghie la Bacău şi la Butea. Am revenit apoi, trei ani mai târziu, în 1999, pentru hirotonirea care a vut loc în noua catedrală din Iaşi şi pentru primiţia de la Butea. În sfârşit, anul trecut, 2001, hirotonirea din curtea Seminarului Franciscan din Roman, în prezenţa şi cu participarea a şase episcopi, a numeroşi preoţi şi un mare număr de credincioşi şi, apoi, duminică 1 iulie, la prima sfântă Liturghie celebrată de doi preoţi în biserica din Oneşti.

Am participat la aceste sfinte Liturghii cu multă emoţie şi interes. Am regăsit, aici, câteva melodii gregoriene din copilăria mea, între altele Christus vincit. Am rămas "impresionat", în adevăratul sens al cuvântului, de participarea calitativă şi cantitativă a unui popor credincios, fericit că poate, în sfârşit, să se exprime liber şi să-şi cânte credinţa şi convingerile religioase... după jumătate de veac de represiune, de persecuţie. Şi, în acele momente de intensă fervoare religioasă, îmi veneau în minte cuvintele lui Tertulian: "Sângele martirilor este sămânţa creştinilor". Credinţa nu poate să se dezvolte pe deplin când este ameninţată, interzisă. Numai în cadrul unei libertăţi reale şi concrete, poate să trăiască şi să crească sentimentul religios, sentiment care ridică şi dezvoltă omul în plinătatea sa, pentru a-l duce la întâlnirea cu Dumnezeu, Tatăl său. La ieşirea din acest tunel se poate aprecia mai bine importanţa şi valoarea unei "lumini" care este viaţă şi bucurie; aşa cum este noaptea care dă valoare zilei...

Numărul mare de vocaţii la Preoţie, ca şi participarea remarcabilă a copiilor la sfânta Liturghie sunt cu adevărat semnul că sămânţa aruncată în timpul încercării îşi aduce astăzi rodul ei. Numeroasele biserici, mai peste tot în construcţie, au menirea de a aduna poporul care vrea să-şi exprime credinţa, în locuri spaţioase şi funcţionale, demne de finalitatea lor. Şi Dumnezeu ştie cu ce preţ şi cu câtă perseverenţă!

Fiecare călătorie succesivă mi-a descoperit un aspect nou al vieţii catolicilor din această ţară, îmbogăţind astfel o "viziune a lucrurilor" care se deschide mereu spre alte orizonturi. Din descoperire în descoperire, îmi este dat acum să sper, împreună cu voi, prieteni români, şi pentru ţara voastră, o reînnoire a credinţei, care dă sens vieţii umane. Şi aceasta, în fidelitate faţă de succesorul lui Petru, fidelitate pe care voi ştiţi să o exprimaţi atât de bine, punând portretul lui la vedere în toate bisericile voastre. În timpul călătoriei sale istorice în România, el v-a pus în gardă împotriva falselor bogăţii şi atracţii ale unei vieţi de tip "occidental", uşoară şi superficială, cu ispitele sale, care sunt consumismul şi o permisivitate în toate domeniile, sfidând toate reperele care conduc în mod necesar viaţa oricărei fiinţe umane.

Dumnezeu să păstreze ţării voastre identitatea ei religioasă, înrădăcinată într-o credinţă purificată în focul martiriului, în sânge. Da! Invitaţia sfântului Paul: "Rămâneţi tari în credinţă", este urarea mea frăţească, însoţită de o rugăciune încrezătoare, pe care, împreună cu voi, o înalţ către Domnul.

Pr. Paul Gresset
(Traducere de pr. Ştefan Lupu)