S-a sfârşit un an şi a început altul nou. Am intrat din plin într-un nou mileniu. Ne uităm cu bucurie la anul care a trecut şi cu speranţă la cel pe care tocmai l-am început. Cu siguranţă, hotarul dintre ani a constituit pentru mulţi ocazie de a-i mulţumi Domnului pentru toate binefacerile primite şi în acelaşi timp ocazie de a-i cere iertare pentru toate necorespunderile la harurile care ne-au fost date..

Evenimentele care îşi vor lăsa mult timp amprenta peste noi sunt cele care au marcat anul 2001: pregătirea pentru Sinodul diecezan, proclamarea şi convocarea solemnă a Sinodului, paşii făcuţi de mai mulţi tineri în preoţie sau în viaţa consacrată, Ziua Tineretului de la Hălăuceşti şi Timişoara, pelerinajul la Cacica, vizita pastorală a nunţiului în Moldova, întâlnirea FIAC de la Miromir (Bulgaria), înmânarea mandatului de misionari pentru doi preoţi şi patru tinere etc. De la 11 septembrie 2001 lumea nu mai este la fel, s-a spus. Ziua de 11 septembrie, prin atacurile teroriste din SUA, cu siguranţă rămâne o zi neagră în istoria omenirii.

Anul 2001 a fost unul dedicat Bisericii. În centrul atenţiei a stat textul din 1Pt 2,4-5: "Apropiaţi-vă de el, piatra cea vie; oamenii au aruncat-o, dar Dumnezeu a ales-o, pentru că a ştiut cât preţuieşte. Fiţi şi voi pietre vii care să slujească la zidirea templului spiritual şi preoţie sfântă care să aducă jertfe spirituale, bine primite de Dumnezeu, prin Isus Cristos". În acest sens, ne-am tot întrebat cum putem să rămânem sau să devenim pietre vii în Biserică.

Anul 2002 are ca obiectiv principal "vocaţia universală la sfinţenie". "O dată jubileul încheiat - se precizează în Novo millennio ineunte, 30 - drumul obişnuit reîncepe, dar a arăta sfinţenia rămâne mai mult ca niciodată o urgenţă a pastoraţiei". Vor sta în centrul atenţiei textele biblice: "Fiţi sfinţi, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt" (Lev 19,2); "Fiţi, aşadar, desăvârşiţi, precum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este" (Mt 5,48). Un an în care ne vom întreba tot mai mult cum devenim sfinţi în Biserică. "Biserica, noul popor al lui Dumnezeu este trimisă în misiune la oamenii de astăzi", constituie tema catehezelor care ne vor ajuta să ne pregătim, să înţelegem rolul Sinodului şi să ne aducem partea noastră la lucrările sinodale.

În această perspectivă, "Lumina creştinului" vine în sprijinul trăirii din plin a acestui obiectiv al înaintării pe drumul sfinţeniei în Biserică.

În perioada 18-25 ianuarie se va celebra octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Este o iniţiativă de rugăciune care angajează nu numai pe catolici, dar şi pe mulţi fraţi din alte Biserici care sunt convinşi de necesitatea de a repara rănile produse de diviziune. Deja câţiva paşi au fost făcuţi pentru o apropiere. Papa cere să ne rugăm pentru ca să se găsească forme, să se faciliteze moduri care să ne găsească, dacă nu cu totul uniţi, cel puţin în a arăta lumii întregi, prin cuvinte şi fapte, că pentru noi unicul Mântuitor este Cristos.

Cu termenul de "Biserică particulară" este indicat o porţiune a poporului lui Dumnezeu încredinţată, în general, unui episcop, ajutat de preoţi şi de cei botezaţi care trăiesc într-o regiune. Evanghelizarea este activitatea principală a fiecărei Biserici particulare întrucât prin evanghelizare se răspândeşte poporul credincios şi cresc noi membri care primesc credinţa şi Botezul. Această evanghelizare nu se face în biserici şi numai de preoţi. Ea, pentru a fi eficace, trebuie să fie purtată de laici în orice ambient de lucru (în oficii, birouri etc.) şi în orice ambient de viaţă (familie, şcoală, spitale, închisori...).

Mulţumim tuturor celor care au colaborat, care ne vor scrie, precum şi dv., dragi cititori, pentru că sunteţi alături de publicaţiile "Presei Bune". Ne folosim de gândurile lui Phil Bosmans pe care le transformăm în urare pentru toţi cititorii şi colaboratorii noştri, acum la început de an: "Nu căuta niciodată fericirea numai pentru tine singur, numai între cei patru pereţi ai tăi. În noul an, scoate la iveală în fiecare zi "soarele" pentru ceilalţi: soarele prieteniei tale şi al bunătăţii. Nu-i lăsa să se afunde în norii proastei dispoziţii, în ceaţa indiferenţei, în noaptea neîncrederii. Pe fiecare om pe care îl întâlneşti în noul an primeşte-l în viaţa ta cu prietenie şi bunătate. Atunci, convieţuirea devine o sărbătoare, plină de fericire în fiecare inimă omenească - şi într-a ta".

La mulţi ani!

Pr. Cornel Cadar