Sfântul Părinte i-a invitat pe reprezentanţii religiilor lumii să vină la Assisi la 24 ianuarie 2002, pentru a se ruga pentru depăşirea opoziţiilor şi pentru promovarea unei păci autentice. Papa Ioan Paul al II-lea şi-a justificat această iniţiativă spunând că "în acest moment istoric, omenirea are nevoie să vadă gesturi de pace şi să audă cuvinte de speranţă". Ziua de 14 decembrie 2001 a fost o zi de post pentru catolici în acelaşi scop. Ca preşedinte al Consiliului Pontifical "Justiţie şi Pace", cardinalul Roger Etchegaray a fost unul dintre organizatorii primei întâlniri a liderilor religioşi din întreaga lume, desfăşurată acum 15 ani la Assisi, pentru a se ruga pentru pace. "A fost un extraordinar pas făcut în direcţia religiilor necreştine", a spus cardinalul, după anunţul papei Ioan Paul al II-lea despre evenimentul similar care va avea loc tot la Assisi la 24 ianuarie 2002. "Nu rugăciune împreună, ci împreună pentru rugăciune", s-a spus atunci.
Cu ce impresii aţi rămas după eveniment?
Am fost uimit de anunţul făcut de papa Ioan Paul al II-lea în bazilica "Sfântul Paul" din afara zidurilor la 25 ianuarie 1986. Era anunţată atunci o "premieră" pentru istoria omenirii: aducerea împreună a tuturor religiilor lumii pentru a lua parte la un serviciu comun pentru pacea universală. Pentru a evita orice formă, chiar superficială, de sincretism, papa a urmărit îndeaproape timp de 10 luni pregătirile pentru întâlnirea din 27 octombrie.
Care au fost roadele acelei întâlniri?
Momentul Assisi a permis Bisericii să facă un pas extraordinar în direcţia religiilor necreştine, în spiritul Conciliului. Ulterior, dialogul interreligios s-a intensificat, aprofundat şi a devenit ceva obişnuit, ca una dintre cele mai mari provocări ale timpului nostru. Assisi a stimulat vocaţia proprie Bisericii: de a mărturisi unitatea misterului mântuirii tuturor oamenilor în Isus, Mântuitorul. Mulţumită la ceea ce papa a descris ca fiind "spiritul Assisi", liderii religioşi au ridicat glasurile cu o mai mare fermitate împotriva manipulărilor politice ale religiei în vremuri de conflict.
Cum v-aţi simţit la Assisi, aproape de toate religiile pământului?
Îndrăznesc să spun că în acea zi am simţit pulsând inima unei omeniri care suferea sub ameninţarea nucleară, care redescoperea cu încredere unitatea originii ei. În mod subit, pe cerul prevestitor de furtună al oraşului Assisi a apărut un curcubeu, toţi interpretându-l ca un apel urgent la fraternitate. Toţi erau siguri că rugăciunea a condus la apariţia acestui semn vizibil al legământului lui Dumnezeu cu urmaşii lui Noe. Când, în faţa bazilicii "Sfântul Francisc", unde pe o căldură toridă oamenii stăteau înghesuiţi, un tânăr evreu s-a urcat pe podium şi a oferit ramuri de măslin unor musulmani, o lacrimă s-a scurs pe faţa mea. Pacea, mai mult decât războiul, ar trebui să ne facă să plângem - cu lacrimi de bucurie şi de împăcare.
În ianuarie, religiile se vor întâlni din nou. Care credeţi că va fi răspunsul dat de acestea invitaţiei papei, ţinând cont de evenimentele de la 11 septembrie?
Nu ştiu ce se va întâmpla la Assisi la 24 ianuarie. Situaţia s-a schimbat mult în ultimii 15 ani. Zidul Berlinului a căzut, dar sunt alţi pereţi care marchează diviziuni, iar aceştia sunt acum, după căderea turnurilor gemene, tot mai vizibili. Problema terorismului este foarte gravă, foarte complexă, dar nu putem să o lăsăm să ne apese şi nici să o reducem la războiul cu Afghanistanul. Câte războaie uitate există pe lângă cele care se desfăşoară sub ochii atenţiei internaţionale! În 1993 a avut loc un al doilea "Assisi" cu papa, pentru pacea în Balcani. Să sperăm că Assisi va redescoperi viziunea planetară a păcii, care este tot mai urgentă astăzi.
De ce a cerut papa creştinilor să se pregătească pentru această întâlnire printr-o zi de post şi rugăciune?
Prin rugăciune şi post, dar şi prin caritate şi împărţirea bunurilor! Aceste trei semne sunt parte a trinomului inseparabil pe care şi musulmanii îl preţuiesc în timpul lunii Ramadanului. Sfântul Petru Crisologul, un episcop de Ravenna din secolul al V-lea, spunea că aceste trei gesturi "dau viaţă unul altuia: dacă unul dintre acestea trei lipseşte, nu se poate face nimic". Cred că zilele de 14 decembrie şi respectiv 24 ianuarie ne permit să descoperim mai bine importanţa postului, a acestei practici urmate şi de însuşi Cristos. Sensul creştin al postului nu are nimic în comun cu făţărnicia: înainte de toate, credinciosul doreşte să manifeste, cu trupul şi cu sufletul, deschiderea sa faţă de Dumnezeu, de la care aşteaptă totul, inclusiv darul păcii.
(După ZENIT preluat de pe situl www. greek-catholic.ro)
