În timpul Sinodului diecezan
"Să avem mereu privirea îndreptată spre Cristos! (cf. NMI 16)
Tuturor preoţilor, seminariştilor, sufletelor consacrate şi bunilor noştri credincioşi, un părintesc salut şi cerească binecuvântare!
Lăudat să fie Isus Cristos!
1. Timpul Adventului - timpul Sinodului
Drumul nostru de credinţă ne invită să intrăm cu bucurie în timpul Adventului pentru a ne pregăti să celebrăm cu real folos naşterea Domnului nostru Isus Cristos.
Ne aflăm în timpul Sinodului diecezan şi constatăm cu satisfacţie că a trecut deja un an de la declararea oficială a acestuia din ziua de 8 decembrie 2001. Încurajaţi şi susţinuţi de îndemnul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, înaintăm cu mult curaj în larg (cf. Lc 5,4) în pătrunderea mai adâncă în misterul vocaţiei noastre creştine.
Am făcut împreună catehezele propuse de Comisia de Pregătire a Sinodului Diecezan prin care am voit să cunoaştem marile valori ale credinţei, problemele vieţii de zi cu zi şi programul ce trebuie urmat pentru a creşte în cunoaştere, în iubire şi fidelitate faţă de vocaţia pe care fiecare am primit-o de la Dumnezeu.
A sosit timpul să ne oprim cu mai mult interes şi cu mai mare angajare asupra unor teme de o mare importanţă, alese şi recomandate de diferite comunităţi şi de păstorii lor. Comisia de Pregătire a Sinodului Diecezan va face cunoscute subiectele şi temele pentru etapa viitoare de reflecţie şi discuţii în cadrul comisiilor locale şi în catehezele ce se vor face cu întreaga comunitate.
Timpul Adventului, ca şi întreaga perioadă din acest an, timpul sacru al Crăciunului până la 8 decembrie 2003, va fi o etapă de o importanţă deosebită în vederea pregătirii "documentului de lucru" ce va fi dezbătut în cadrul şedinţelor în plen din toamna anului 2004.
Vă invităm, aşadar, cucernici părinţi profesori din seminarii, dragi părinţi parohi şi vicari, dragi suflete consacrate şi iubiţi credincioşi, să înaintaţi cu mult curaj în analiza şi studierea marilor probleme cu care ne confruntăm şi pe care dorim să le rezolvăm şi să le precizăm pentru viitorul activităţii noastre pastorale în perspectiva creşterii în zel, în dragoste şi în credinţă.
2. Crăciunul - întâlnirea noastră cu Cristos
Crăciunul este sărbătoarea Naşterii Domnului pe pământ, realizarea planului de mântuire voit de Tatăl la "plinirea timpului". "Când a venit însă împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, născut sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să primim înfierea" (Gal 4,4).
Acesta este punctul central al istoriei mântuirii spre care s-au îndreptat toate profeţiile şi de la care a pornit noua împărăţie a fiilor lui Dumnezeu. Este intrarea în lume a Mântuitorului, care a marcat pentru totdeauna istoria; este, de fapt, începutul realizării împărăţiei lui Dumnezeu. "S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat. Întoarceţi-vă şi credeţi în evanghelie", declară însuşi Isus în drumul său prin Galileea (cf. Mc 1,15). Naşterea, viaţa, moartea şi învierea lui Cristos trasează drumul noilor făpturi şi viaţa celor ce sunt chemaţi să facă parte din poporul celor mântuiţi.
Ne bucurăm să retrăim aceste adevăruri chiar prin cuvintele pe care Sfântul Părinte le introduce în centrul scrisorii sale apostolice "Novo millennio ineunte", când, reflectând asupra marelui jubileu al anului 2000, ne vorbeşte despre actualitatea şi prospeţimea cuvântului din Evanghelia după sfântul Luca: "astăzi", adresat de către îngeri păstorilor din preajma Betleemului: "Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul!" (Lc 2,11). Deşi au trecut 2000 de ani, acest cuvânt răsună în urechile noastre, ca odinioară în sinagoga din Nazaret: "Astăzi aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit s-au împlinit" (Lc 4,14). Erau cuvintele profeţiei lui Isaia din capitolul 61 care se refereau la unsul Domnului şi care au devenit realitate în Cristos.
"Prin naşterea sa în lume «la plinirea timpului», Cristos devine fundamentul şi centrul istoriei, sensul şi scopul ei ultim. Întruparea sa, care îşi are apogeul în misterul pascal şi în darul Duhului, constituie inima vibrantă a timpului, ora misterioasă în care împărăţia lui Dumnezeu se apropie" (NMI 4-5).
Celebrând cu bucurie acest mister al iubirii divine, în anul 2002, în timpul sacru al Sinodului diecezan, nu facem altceva decât să descoperim profunzimea planului dumnezeiesc faţă de lume, să cunoaştem legătura ce s-a realizat între cer şi pământ, între oameni şi Tatăl ceresc prin întruparea Fiului său şi prin lucrarea Duhului Sfânt.
3. Privirea noastră să rămână fixată pe chipul Domnului
Oamenii timpului nostru vor să-l vadă pe Cristos, vor să-l cunoască şi să-l înţeleagă. În realizarea acestei dorinţe un rol deosebit îl are Biserica, păstrătoarea chipului adevărat al lui Cristos şi sacramentul mântuirii tuturor. Pentru a-l arăta lumii, toţi membrii Bisericii trebuie să-l contemple.
Nu a primit oare Biserica misiunea de a face să strălucească lumina lui Cristos în fiecare perioadă istorică, de a face să strălucească chipul său şi înaintea generaţiilor noului mileniu? se întreabă Sfântul Părinte în scrisoarea sa apostolică şi, desigur, ne întreabă şi pe noi.
Iată misiunea creştinismului! Iată cheia şi obligaţia vieţii fiecărui creştin!
"Mărturia noastră va fi sărăcită într-un mod inacceptabil, dacă nu vom fi noi înşine contemplatori ai chipului său" (NMI 16).
Pentru a-l cunoaşte pe Cristos, mesajul său, evanghelia sa, iubirea sa, este necesar să ne apropiem de el, să-l vedem în iesle şi pe braţele Mariei, înconjurat de îngeri şi de păstori, să-l vedem în familia din Nazaret şi să-l urmăm pe drumurile Palestinei, anunţând vestea cea bună.
Grota din Betleem, sărăcia ieslei, simplitatea păstorilor, refuzul arătat din partea celor avuţi, tulburarea lui Irod care se temea să nu-şi piardă tronul, apariţia magilor din ţări îndepărtate şi cântecul îngerilor, ne fac să înţelegem drumul ales de Dumnezeu spre oameni, spre inima lor, ne descoperă planul său de iubire eternă care nu poate fi obstaculat de nimic, pentru că iubirea sa e mai tare decât moartea şi fericirea veşnică, dorită pentru făpturile sale, mai mare decât orice alt bine pământesc. Textul apostolului Paul din Scrisoarea către Filipeni este mai mult decât clarificator: El, care din fire este Dumnezeu, s-a despuiat pe sine însuşi, a luat fire de sclav şi s-a făcut asemenea oamenilor, s-a umilit pe sine însuşi şi s-a făcut ascultător până la moarte, moartea pe cruce; de aceea, Dumnezeu l-a înălţat şi l-a constituit Domn spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl (cf. Fil 2,5-11).
Dacă ne vom fixa cu mare atenţie şi cu spirit de umilinţă privirea spre el, vom trece peste toate aspectele exterioare, peste toate înfloriturile introduse în timp, vom putea da la o parte vălul aşezat de fantezia oamenilor şi-l vom descoperi pe el, Dumnezeu făcut om, Emanuel - Dumnezeu cu noi -, care s-a făcut asemenea nouă ca să ne arate drumul îndumnezeirii şi al înălţării, drumul mântuirii şi al bucuriei veşnice.
Nu trebuie să vorbim mult, trebuie să credem şi, crezând, să facem să strălucească pe faţa noastră, în viaţa noastră "chipul lui Cristos". Lumea cere exemple, cere credinţă vie prin care să vadă evanghelia în noi.
Dacă ne apropiem de foc ne încălzim, ne luminăm şi strălucirea şi forţa luminii va pătrunde în întuneric şi va lumina paşii oamenilor spre marele ideal al omenirii.
4. Creştinii, martori ai iubirii şi ai luminii
Aceasta este vocaţia unui adevărat creştin: să facă să strălucească chipul lui Cristos în lume, să facă să învingă binele şi frumosul, să răspândească peste tot lumina cea adevărată, să facă să triumfe iubirea.
În programul pastoral pe care ni-l recomandă Sfântul Părinte, chemarea de a fi martori ai iubirii reprezintă concluzia vieţii oricărui creştin. Dacă cineva se numeşte creştin - ucenic al lui Cristos - atunci acela trebuie să transmită tuturor lumina şi frumuseţea lui Cristos.
Folosind o imagine pe care sfântul Augustin o prezintă în lucrările sale, Sfântul Părinte ne provoacă la o misiune nobilă; este imaginea şi "misterul lunii" - mysterium lunae. Un nou secol, un nou mileniu se deschid în lumina lui Cristos. Totuşi nu toţi văd această lumină. Noi avem misiunea minunată de a fi "reflexul" ei. Este rolul Bisericii care este luminată de Cristos, soarele care îi transmite mereu lumina. Este însăşi voinţa lui Cristos, care spune: "Eu sunt lumina lumii" (In 8,12); este misiunea fiecărui ucenic al lui Cristos, chemat să fie la rândul său lumină a lumii (cf. Mt 5,14).
5. Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori,
"Contemplata aliis tradere", spunea sfântul Toma despre datoria teologilor şi filozofilor de a transmite celorlalţi ceea ce ei înşişi au contemplat, au descoperit şi au iubit.
Ce misiune nobilă au ucenicii lui Cristos, de a transmite altora frumuseţile credinţei, frumuseţea lui Cristos şi a evangheliei sale!
La Crăciun creştinii sunt chemaţi să contemple chipul lui Cristos, iubirea sa infinită, să se lase aprinşi de iubire şi lumină, şi în acest mod să transmită şi celorlalţi minunăţiile Domnului, faptele sale minunate.
În timpul Sinodului diecezan avem datoria să aprofundăm credinţa şi vocaţia noastră, suntem invitaţi să vedem în lumina învăţăturilor lui Cristos şi ale Bisericii umbrele şi lipsurile noastre, suntem provocaţi să mărim zelul şi iubirea faţă de Dumnezeul cel Întreit, faţă de sfânta Biserică şi faţă de Maica sfântă.
Pe acest drum vă încurajăm şi vă îndemnăm cu Isus, cu Sfântul Părinte şi cu episcopul nostru auxiliar: Înaintaţi cu mult curaj în larg! Fiţi martori ai iubirii şi luminii, construiţi în viaţa voastră o lume mai dreaptă şi mai bună, iubiţi viaţa - darul cel mai scump -, preţuiţi şi apăraţi familia - leagănul iubirii -, fiţi creştini adevăraţi ai noului mileniu.
Adresăm un îndemn plin de preţuire tinerilor diecezei noastre: Fiţi santinele ale dimineţii, fiţi bucuria şi speranţa omenirii şi a Bisericii noastre locale!
Din inimă vă dorim Crăciun fericit şi un Nou An cu pace şi sănătate!
Iaşi, 1 decembrie 2002
+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi
