Pentru ca o persoană să fie misionară nu este suficient doar să simtă o chemare specială şi ca urmare să i se încredinţeze o misiune deosebită. În mod necesar se impune ca între cel trimis (misionarul) şi cel care trimite (episcopul) să existe o legătură strânsă, un contact continuu, marcat prin corespondenţă, prin telefoane şi chiar prin vizite atât de o parte cât şi de alta.

Vizita pe care episcopul auxiliar de Iaşi, Mons. Aurel Percă, a făcut-o în Kenya în perioada 29 octombrie - 18 noiembrie, pentru a vedea pe preoţii Eugen Blaj şi Isidor Mârţ, pe care păstorul diecezei noastre, PS Petru Gherghel, i-a trimis să desfăşoare o activitate pastorală cu totul specială, la circa 7.000 de km depărtare de ţară, în localitatea Maikona, situată în nordul extrem al ţării, în Dieceza de Marsabit, este un semn concret că legătura dintre episcopul care trimite preoţi în misiuni şi preoţii care sunt trimişi în misiuni este vie.

Preasfinţitul Aurel a fost însoţit în această vizită misionară de părintele Anton Dancă, director spiritual la Seminarul din Iaşi şi de subsemnatul, în calitate de director al Centrului Misionar Diecezan din Iaşi.

În primul rând, am apreciat faptul că, deşi părintele Eugen şi părintele Isidor lucrează în cadrul programului de într-ajutorare a Bisericilor într-o dieceză străină de a noastră, sub ascultarea episcopului local Ambrose Ravasi, nu au pierdut legătura de suflet cu păstorul diecezei noastre, cu clerul şi cu credincioşii.

Amândoi preoţii lucrează în aceeaşi parohie, primul în calitate de paroh, iar al doilea în calitate de vicar. Parohia este situată în nordul Kenyei, în extremitatea nordică a pustiului Chalbi, la 380 m deasupra nivelului mării. Ţinutul este pustiu, bogat doar în nisip şi rocă vulcanică, lipsit de apă potabilă şi bătut mereu de soare şi vânt, cu temperaturi continue de peste 35O C şi numai cu două anotimpuri, unul ploios şi altul secetos.

Am putut apoi constata faptul că, în ciuda condiţiilor vitrege de relief şi de climă, misiunea din Maikona se bucură, datorită preoţilor italieni de dinainte, de structurile minime necesare desfăşurării activităţii pastorale. Există o biserică din piatră, casă parohială, dispensar, o casă pentru surori şi o şcoală cu cămin.

Aprovizionarea cu hrană este destul de dificilă, ea făcându-se din când în când de la oraşul cel mai apropiat Marsabit (circa trei ore de mers cu maşina), sau chiar şi de mai departe în condiţii de transport greu de închipuit.

Cu ajutorul bateriilor solare se asigură necesarul de curent electric pentru iluminat, iar pentru prepararea mâncării şi conservarea alimentelor se foloseşte butelia cu gaz metan.

Activitatea liturgică la biserică este destul de bogată. Zilnic are loc rugăciunea de dimineaţă, rugăciunea de la amiază, Rozariul, rugăciunea de seară şi sfânta Liturghie, iar duminica la toate acestea se adaugă şi ora de adoraţie.

Am avut şi momente de rugăciune şi meditaţie în comun, precum şi momente de împărtăşire frăţească a bucuriilor şi necazurilor inerente oricărui tip de viaţă, şi cu atât mai mult a celui de misionar.

Pot spune că am găsit în Parohia Maikona, cu cele trei filiale pe care le are, mult, mult spaţiu de muncă, atât în ceea ce priveşte promovarea umană, cât mai ales în ceea ce priveşte evanghelizarea care este la începuturi. În acest sens îmi vin în minte cuvintele lui Isus: "Secerişul este mult, dar secerătorii sunt puţini; rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său".

Cred că este o datorie a noastră, a tuturor, să fim misionari, să-i ajutăm pe misionarii noştri şi să nu-i lăsăm singuri. Primul pas şi cel mai uşor de făcut este rugăciunea. Dar am putea face şi pasul următor, ajutându-i cu un ban, abonându-ne la revista "Misionarul" şi procurându-ne materiale cu caracter misionar, sau, de ce nu, punându-le la dispoziţie talentul şi pregătirea noastră profesională pentru a-i sprijini practic, pentru un timp mai scurt sau mai lung, prin aşa-numitele activităţi de voluntariat laic.

Pr. Pavel Chelaru