Statistică
Catolicii cubanezi se apropie de sacramente în număr tot mai mare, având loc tot mai multe căsătorii şi prime Împărtăşanii. Aceste informaţii rezultă din statisticile Arhidiecezei de Havana, apărute în publicaţia catolică "Palabra nueva". Statisticile urmăresc cifrele din 1990 şi 2000. Numărul total de Botezuri în 1990 era 27.609, crescând cu 22,1% în 2000, când s-au înregistrat 33.735 de Botezuri. În 1990 maslul a fost conferit la 4.054 de persoane, crescând la 5.769 în 2000, adică cu 42,3%. "Şi mai importantă este creşterea numărului celor care au primit sacramentele Mirului, Căsătoriei şi Euharistiei", a explicat în articol Orlando Márquez, purtătorul de cuvânt al conferinţei episcopale. Sacramentul Mirului a crescut cu 79,6%, în 1999, acest sacrament fiind conferit la 386 de havanezi, în timp ce în 2000 a fost primit de 661 de locuitori ai capitalei. În 1990 au fost 184 de căsătorii. În 2000, numărul a fost 427, deci o creştere cu 132%. Numărul celor care au primit prima Împărtăşanie s-a triplat, de la 746, în 1990, la 2.244, anul trecut.

Ziua Mondială a Păcii
Papa Ioan Paul al II-lea a ales pentru următoarea Zi Mondială a Păcii, a 35-a, următorul moto: "Fără iertare nu există pace". "Tema se înscrie în linia mesajelor din 1975 (Reconcilierea, drumul spre pace) şi din 1977 (Oferiţi iertarea, primiţi pacea), şi subliniază faptul că prin iertare şi reconciliere se creează condiţiile necesare pentru încurajarea păcii", se explică în declaraţia publicată în ziua de 2 iulie de Vatican. Declaraţia înşiră şi alte condiţii pe care Sfântul Părinte le consideră necesare pentru pace: "Dialogul sincer şi constant pentru pace, acceptarea responsabilităţii morale şi recunoaşterea libertăţii umane, discernământul istoric şi, deasupra tuturor, respectul pentru demnitatea umană".

1000 de audienţe generale
Ploaia, vântul sau căldura nu l-au oprit vreodată pe papa Ioan Paul al II-lea să îşi ţină audienţele generale de miercuri din Vatican. Cea din prima zi a lunii august a fost a 1000-a. De la alegerea sa în 1978, papa a primit 16 milioane de pelerini la aceste întâlniri. Printre ei s-au aflat regi, lideri politici şi celebrităţi, precum actorul Kirk Douglas, campionul de ciclism Eddy Merckx, pilotul de formula unu Michael Schumacher, solistul Bono de la U2 şi echipe întregi de fotbalişti. Doar călătoriile internaţionale şi încercarea de asasinat din 1981, precum şi cele câteva spitalizări ocazionale - legate în general de atentat - l-au împiedicat pe Sfântul Părinte să ţină aceste întâlniri. Prima audienţă generală a papei Ioan Paul al II-lea a avut loc la 25 octombrie 1978, la nouă zile după alegerea sa. Atunci el s-a concentrat asupra primei dintre cele patru virtuţi cardinale: prudenţa.

Persecuţii
Aproximativ 200 de milioane de creştini sunt astăzi persecutaţi datorită credinţei lor, se arată într-un raport publicat de Aid to the Church in Need. Cele 432 de pagini ale proiectului, al treilea de acest gen, oferă informaţii despre starea libertăţii religioase în fiecare ţară din lume. Raportul oferă, de asemenea, informaţii statistice despre numărul de credincioşi din fiecare ţară, precum şi despre numărul de refugiaţi. Organizaţia estimează la 165.000 numărul creştinilor care în anul 2000 au murit datorită credinţei lor. Violenţele contra creştinilor au fost mai intense în Indonezia, Sudan, Timorul de Est, India şi Egipt. Discriminările şi sancţiunile cele mai evidente contra creştinilor se înregistrează în China, Sudan, Indonezia, Nigeria şi Turkmenistan. Raportul notează însă existenţa unor forme mai subtile de discriminare în ţările Europei.

Ziua Mondială a Turismului
Papa Ioan Paul al II-lea crede că turismul poate fi un instrument privilegiat pentru pace şi progres, dar şi pentru "aberaţii umilitoare, precum exploatarea femeilor şi a copiilor prin comerţul cu sex, un scandal intolerabil". Aceste cuvinte dure fac parte din mesajul Sfântului Părinte adresat cu ocazia celei de-a XXII-a Zile Mondiale a Turismului, pe care Naţiunile Unite o vor sărbători la 27 septembrie. Mesajul Vaticanului a fost publicat în ziua de 19 iunie. Papa scrie: "Trebuie luate toate măsurile posibile pentru a se asigura faptul că turismul nu devine o nouă formă de exploatare, ci, în schimb, un punct de dialog fructuos între diferitele civilizaţii, prin care se face un schimb creativ de experienţe".

Întâlnire asiatică
Tineri catolici din peste 25 de ţări asiatice s-au întâlnit în Taiwan, în perioada 12-17 august, cu ocazia Celei de-a II-a Zile a Tineretului Asiatic, pentru a medita împreună la misiunea pe care o au tinerii catolici. Familii şi voluntari i-au primit pe cei peste 340 de tineri care au participat la întâlnirea cu motoul "Chemarea la sfinţenie şi solidaritate". Evenimentul, organizat în colaborare cu Federaţia Conferinţelor Episcopale Asiatice, a avut loc la Universitatea Catolică Fu Jen, de lângă Taipei. Prima întâlnire de acest gen a avut loc în 1999, în Hua Hin, Tailanda.

Rozariul mondial
Peste 140 de ţări se aşteaptă să participe anul acesta la a şasea ediţie a Rozariului mondial, programată pentru sâmbătă, 6 octombrie. Anul trecut, papa Ioan Paul al II-lea a condus Rozariul mondial din Vatican. Sr. Lucia dos Santos, de 93 de ani, ultima supravieţuitoare dintre vizionarii apariţiilor de la Fatima, a condus unul dintre mistere, prin satelit, din Portugalia. Ca şi în anii trecuţi, Rozariul va fi recitat de mii de oameni, adunaţi în parohii, pe stadioane, în catedrale, mănăstiri, şcoli, fabrici, închisori şi spitale. Iniţiativa a apărut în 1996, când un grup de laici mexicani au invitat oamenii la recitarea în grup a Rozariului, ca dar pentru aniversarea a 50 de ani de la hirotonirea ca preot a Sfântului Părinte. Locul primei desfăşurări a Rozariului mondial a fost Plaza de Toros din Mexico, sub conducerea arhiepiscopului de Mexico City. Atunci au participat 20 de ţări.

Arestaţi pentru Biblii
Poliţia din Algeria a arestat recent 16 tineri pentru că aveau asupra lor Biblii şi alte materiale creştine. Ei au fost arestaţi la 26 iulie, în Cap Falcon, la 450 de km de Algiers, de către poliţia Ain El-Turck, informează publicaţia Le Quotidien d`Oran. Autorităţile au declarat că arestaţii au vârstele între 20 şi 31 de ani şi sunt membri ai unor culte creştine din Algeria centrală. Ei au abordat turişti, unul dintre aceştia alertând autorităţile. Prozelitismul creştin este considerat crimă în Algeria, ţară predominant musulmană. Musulmanii care se convertesc la o altă religie riscă pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, Biserica Catolică din Franţa estimează că între cei 2.500 de catehumeni care s-au botezat de Paşti în 1999 s-au aflat şi sute de foşti musulmani - mulţi dintre ei imigranţi algerieni. Convertiri au loc chiar şi în Algeria. În luna aprilie, publicaţia Al-Yaum denunţa "groaznica" expansiune a activităţilor misionare, socotită responsabilă de terorismul fundamentaliştilor musulmani. În mai 1996, Grupul Armat Islamic a ucis mai mulţi călugări trapişti din mănăstirea din Thibirine. În luna august a aceluiaşi an, acelaşi grup l-a ucis într-un atentat cu bombă pe episcopul Pierre Claverie de Oran.

Au rămas 179 de cardinali
Cardinalul Giuseppe Maria Sensi, un distins diplomat al Vaticanului, a murit miercuri, 26 iulie, într-o clinică din Roma. El avea 94 de ani. Giuseppe Maria Sensi s-a născut în Cosenza, Italia, în 1907 şi a fost hirotonit preot în 1929. Urmând studiile la şcoala diplomatică, el a început să activeze în slujba Sfântului Scaun ca secretar al Nunţiaturii din România, între anii 1934-1938. Şi-a continuat ministerul în Nunţiaturile din Elveţia, Belgia, Cehoslovacia şi Paris (ca observator permanent la UNESCO). La 21 mai 1955, a fost numit nunţiu în Costa Rica şi consacrat episcop. A fost trimis ca delegat apostolic la Ierusalim şi Palestina la 12 ianuarie 1957. A participat la Conciliul Vatican II pe când era nunţiu în Irlanda şi a fost mai apoi numit nunţiu în Portugalia. Creat cardinal în mai 1976, el a participat la două conclave desfăşurate în 1978, în care au fost aleşi papii Ioan Paul I şi Ioan Paul al II-lea. Cu moartea sa, colegiul cardinalilor numără acum 179 de membri, incluzând 132 de electori care ar putea vota pentru un nou papă.