"Milostivirea Domnului în veci o voi cânta" (Ps 89,2)
Fiecare creştin trebuie să vadă chipul lui Isus în săraci, în suferinzi şi în cei care caută sensul vieţii, proclamându-le lor pe Mântuitorul, scrie papa Ioan Paul al II-lea în mesajul său pentru Ziua Mondială a Misiunilor. Instituită de către papa Pius al XI-lea, Ziua Mondială a Misiunilor a ajuns anul acesta (21 octombrie) la a 75-a ediţie. Papa spune că această zi oferă creştinilor posibilitatea de a-şi arăta solidaritatea cu misionarii, prin ajutorarea acestora din punct de vedere material.
Conform Sfântului Părinte, misionarismul vine din "contemplarea chipului Domnului", care "conduce discipolii la «contemplarea» chipurilor oamenilor de astăzi: Domnul se identifică pe sine însuşi cu «cei mai mici dintre fraţi»". Această contemplare permite creştinilor să descopere faptul că fiecare om îl caută pe Dumnezeu.
Proclamarea lui Cristos nu este ceva rezervat doar câtorva. Este "responsabilitatea tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu", scrie papa. "Cei care au venit în contact cu Cristos, nu pot să îl ţină pentru ei, ci trebuie să îl proclame". Această proclamare nu trebuie impusă, ci propusă "cu încredere", explică Sfântul Părinte. "Ea trebuie adresată adulţilor, familiilor, copiilor, fără concesii asupra cererilor radicale ale mesajului evanghelic, răspunzând nevoilor fiecăruia în ceea ce priveşte sensibilitatea şi limba".
Papa Ioan Paul al II-lea mărturiseşte că marea lecţie pe care a învăţat-o din călătoriile sale din întreaga lume se poate sintetiza astfel: misionarismul "este astăzi mai necesar ca oricând ". "Păstrez întipărit în inimă chipul omenirii pe care am putut să-l contemplez în decursul pelerinajelor mele: este chipul lui Cristos reflectat în cel al săracilor şi al suferinzilor; chipul lui Cristos care se oglindeşte în cei care trăiesc precum "nişte oi fără păstor" (Mc 6,34). Fiecare bărbat şi fiecare femeie au dreptul deplin să le fie explicate "multe lucruri".